logo

Sancţiunile pentru transportul ilicit de persoane au potenţial redus de combatere a fenomenului


https://www.ipn.md/ro/sanctiunile-pentru-transportul-ilicit-de-persoane-au-potential-redus-de-7978_1008539.html

Sancţiunile privind transportul ilicit de persoane, incluse recent în Codul Contravenţional, sunt binevenite, însă nu au potenţial suficient pentru a combate fenomenul, notează IPN cu referire la opinia gestionarilor şi experţilor în domeniu

Şeful Regiei Transport Electric din Chişinău (RTEC), Gheorghe Morgoci, a spus pentru Agenţie că noile prevederi ale Codului Contravenţional vor avea doar efecte pozitive. Pe de o parte, va creşte responsabilitatea angajaţilor întreprinderilor de transport şi va fi făcut un pas spre combaterea fenomenului de transport ilicit de persoane, iar, pe de altă parte, se vor mări veniturile întreprinderilor de transport şi vor apărea adaosuri la bugetul de stat.

Preşedintele asociaţiei obşteşti „Siguranţa rutieră în Moldova”, Ilie Bricicaru, apreciază intenţia autorităţilor de a rezolva această problemă mare în plan economic, social şi moral, dar afirmă că noile condiţii sunt insuficiente pentru a o rezolva pe deplin şi chiar ar putea genera anumite dificultăţi suplimentare.

Solicitat de IPN, Ilie Bricicaru, spune că noile sancţiuni ar putea produce efect negativ din punctul de vedere al asigurării siguranţei rutiere pentru transportul suburban al microbuzelor. Şoferul poate fi sustras în timp ce i se oferă banii pentru traseu, sau în timp ce va trebui să elibereze un bilet pentru călătorie.

„Nu este normal ca omul să achite chaş când urcă în acest tip de transport. În chioşcurile din oraş trebuie să fie vândute tichete pentru circulaţia cu transportul public. Astfel, mult mai uşor se va duce evidenţa fiscală, va fi asigurată siguranţa rutieră şi nu fi nevoie de astfel de sancţiuni”, a spus Ilie Bricicaru.

Potrivit preşedintelui asociaţiei, este bine că autorităţile se sesizează şi încearcă să rezolve fenomenul transportului ilicit de persoane, însă acest pas este abia primul. „Cu aceste măsuri mare regulă nu va fi. Trebuie reglementat foarte bine acest proces. Se cere o monitorizare înăsprită a activităţii întreprinderilor de transport şi a şoferilor”, a spus Ilie Bricicaru.

Parlamentul Republicii Moldova a adoptat vineri, 18 octombrie, în primă lectură, proiectul de lege privind mărirea şi includerea unor noi sancţiuni la Codul Contravenţional. Astfel, pasagerii care călătoresc fără bilet vor primi o amendă de până la 400 de lei, iar şoferii şi taxatorii – de până la 1200 de lei.