Sancţiunile pentru munca la negru vor fi majorate
https://www.ipn.md/ro/sanctiunile-pentru-munca-la-negru-vor-fi-majorate-7966_998365.html
Utilizarea muncii nedeclarate va fi sancţionată cu amenzi de la 100 la 500 de unităţi convenţionale pentru fiecare persoană identificată, în funcţie dacă încălcarea va fi comisă de o persoană fizică sau juridică. Amenzile în cauză au fost incluse în legislaţie printr-un articol nou la Codul Muncii. Proiectul a fost aprobat de Guvern, dar urmează să fie votat şi de Parlament pentru a intra în vigoare, transmite Info-Prim Neo.
Prin alte modificări şi completări în Codul Muncii şi Codul Contravenţional au fost majorate sancţiunile pentru plata unei părţi sau a salariului în întregime în plic, precum şi pentru nerespectarea termenului de achitare a salariului şi angajarea persoanelor fără contract individual de muncă.
Premierul Vlad Filat a manifestat unele temeri în ceea ce priveşte eficienţa acestor măsuri, având în vedere că ele sunt aplicate doar faţă de patroni, nu şi faţă de persoanele care acceptă să muncească la negru şi să-şi ia salariul în plic.