logo

Salvatorul şi stabilitatea – Dezbateri electorale pe final de campanie


https://www.ipn.md/ro/salvatorul-si-stabilitatea-dezbateri-electorale-pe-final-de-campanie-7965_976869.html

[Salvatorul] „Nu avem nevoie de schimbare de personaj, dar de schimbare de sistem. Aceasta o pot face doar oamenii care nu au legătură cu comuniştii, nu primesc de la ei ordine şi medalii”, a declarat în cadrul dezbaterilor electorale de la postul de radio „Vocea Basarabiei”, vicepreşedintele Partidul Liberal-Democrat (PLDM), Alexandru Tănase, după ce concurenul electoral de pe lista Partidului Democrat (PD), Igor Klipii, l-a „prorocit” pe liderul formaţiunii, Marian Lupu, la funcţia de preşedinte al R.Moldova. La dezbaterile ce au avut ca temă „Semnificaţia sloganului Partidului Comuniştilor (PCRM) „Să ne apărăm Patria!” din actuala campanie electorală au mai participat Veaceslav Untilă de la Partidul Politic „Alianţa Moldova Noastră ” (AMN), Dorin Chirtoacă de la Partidul Liberal (PL) şi Ghenadie Vaculovschi de la Partidul Popular Creştin-Democrat (PPCD). După ce concurenţii electorali din opoziţie, în afară de reprezentantul PPCD, au declarat că acest slogan are menirea să divizeze societatea în „ai noştri” şi „ai voştri”, în moldoveni şi alolingvi, în buni şi în răi, că prin acest slogan comuniştii încearcă să destabilizeze situaţia din ţară, să semene haos şi dezordine, Igor Klipii a menţionat că poziţia PD este expusă în spotul publicitar în care se spune că „Patria nu înseamnă Partia”, că este neapărată nevoie de un consens între partidele de opoziţie, că acestea trebuie să soluţioneze împreună trei probleme de importanţă majoră – criza economică, depistarea vinovaţilor de evenimentele de la 7 aprilie şi alegerea preşedintelui, iar cea mai bună candidatură la acest post ar fi Marian Lupu. Alexandru Tănase l-a întrebat pe Klipii dacă nu Lupu a fost acela care a acuzat opoziţia şi copiii ieşiţi la proteste paşnice de tentativă de lovitură de stat, dacă nu el a fost printre primele persoane în stat, făcându-se vinovat de pierderea la CEDO a 18 mil. euro, dacă nu în perioada în care a activat Lupu în calitate de preşedinte al Legislativului se deschideau dosare penale la comandă, se torturau şi maltratau cetăţenii R.Moldova, dacă nu Lupu a închis mereu gura opoziţiei parlamentare. Tănase crede că nu poate un fruntaş de partid să-şi schimbe brusc opţiunile şi doar peste 3 săptămâni să vorbească complet altceva decât când se afla în tabăra comunistă. „Va avea Lupu curajul să-l tragă la răspundere pe Voronin pentru multiplele crime şi abuzuri?”, a pus o întrebare retorică avocatul Alexandru Tănase, adăugând că după atâţia ani de încercare de a schimba ceva – „vine Lupu să preia puterea”. Referindu-se la PPCD, Tănase a declarat că această formaţiune a măcelărit întreaga clasă politică, a împărţit la stânga şi la dreapta acuzaţii de dezastrul care există în toate domeniile din economia, politica, din sfera socială a Moldovei, uitând că PPCD este cel mai longeviv partid aflat în Parlament şi că Iurie Roşca a ocupat de două ori funcţia de vicepreşedinte în Legislativ, iar acum conduce cu organele de forţă. La rândul lui, Dorin Chirtoacă de la PL, a spus că Moldova a mai trecut prin experienţe similare a celui „cu Lupu”. Abia ieşise Mircea Snegur în 1989 din Partidul Comunist şi imediat s-a transformat în lider de mişcare democratică, a dus urgent R.Moldova în CSI şi, ca rezultat, a dus-o la degradare. Al doilea comunist transformat peste noapte în democrat a fost Petru Lucinschi, iar din 2001 – a venit la putere un comunist veritabil. „Azi se doreşte o schimbare democratică cu ajutorul celei de-a doua persoane din rândul PCRM, ceea ce îmi pare că este imposibil”, a spus Dorin Chirtoacă, adăugând că doar cele trei partide de opoziţie au demonstrat că doresc cu adevărat democraţie pentru R.Moldova. În replică, Igor Klipii a spus că Marian Lupu a venit în PD asumându-şi toate responsabilităţile şi de trecut, şi de viitor. În ceea ce priveşte elucidarea evenimentelor din 7 aprilie, Klipii crede că Roşca are toate pârghiile în mână pentru a găsi vinovaţii în devastarea instituţiilor statului şi pe acei care au omorât şi torturat tineri nevinovaţi. „Lupu a avut 4 ani să-şi creeze imagine, or, noi, deputaţii, am fost nu o dată admonestaţi de Lupu, cere ne închidea microfoanele, nu ne auzea propunerile . Tot Lupu a votat de două ori pentru un preşedinte comunist”, a spus vicepreşedintele AMN, Veaceslav Untilă. El consideră că Lupu nu este salvarea naţiunii, că actualmente sunt trei partide liberale, care în premieră au dat o lecţie de unitate civică, de care a fost impresionată şi Europa. [Stabilitatea] Reprezentanţii formaţiunilor politice, cu excepţia PPCD, sunt convinşi că sloganul electoral al Partidului Comuniştilor „Să ne apărăm Patria!” are menirea să divizeze societatea în „ai noştri” şi „ai voştri”, în moldoveni şi alolingvi, în buni şi în răi, în mame şi copii. Doar Ghenadie Vaculovschi de la PPCD a declarat că e treaba comuniştilor „să-şi stabilească sloganul”. Dorin Chirtoacă crede că acest slogan ar chema, mai degrabă, la război. „Comuniştii nu apără Patria, dar averea acumulată pe spatele ţăranilor”, spune primarul capitalei degrevat din funcţie. Potrivit lui, comuniştii poartă vina pentru devastarea clădirilor statului, fiind şi principalii organizatori. Din probele acumulate se ştie aceste clădiri erau păzite de carabinieri, dar nu de poliţia cu echipamentul necesar. Un locotenent al SIS, Andrei Morari, este filmat în clădirea devastată cum bea şampanie într-un geam deschis, fiind printre cei care au pătruns primii în clădire. Chirtoacă aminteşte şi de indicaţiile lui Vladimir Ţurcanu date tinerilor care urmau să arboreze drapelele Uniunii Europene şi ale României. El declară că ceea ce a urmat după 7 aprilie este o crimă împotriva propriilor cetăţeni, fiind aplicate tortura, fiind omorâţi în bătaie tineri nevinovaţi. „Voronin cu acoliţii săi trebuie să răspundă pentru tot ce s-a întâmplat în 8 ani. Statul nu este Voronin şi averea lui, statul suntem noi, cetăţenii R.Moldova”, a declarat Dorin Chirtoacă. Comuniştii au fost calificaţi de Veaceslav Untilă de la AMN drept buni specialişti în aplicarea tehnologiilor murdare. „Comuniştii au polarizat societatea, au isterizat-o pentru a ne bate cap în cap cu grupurile etnice”, spune Untilă, adăugând că Independenţa ţării a fost obţinută de acei care astăzi sunt acuzaţi de trădare de Patrie de către comuniştii, care pe atunci erau fugiţi din ţară, iar astăzi au dat foc Declaraţiei de Independenţă, a mai spus vicepreşedintele AMN. Alexandru Tănase de la PLDM spune că ar fi mai corect ca sloganul comuniştilor să fie „Să ne apărăm businessul!”. El este de acord că Patria trebuie apărată, dar apărată de comunişti, oportunişti şi mincinoşi. Referindu-se la acuzaţiile guvernării precum că opoziţia a încercat la 7 aprilie o lovitură de stat, vicepreşedintele PLDM a spus că tinerii au ieşit să protesteze paşnic împortiva mizeriei şi a lipsei unui viitor la ei acasă. Evenimentele au luat o altă întorsătură când guvernarea a implicat naţbolii, comsomoliştii, reprezentanţii Noii Generaţii a PPCD, a elementelor criminale şi a poliţiştilor şi angajaţilor Serviciului Informaţii şi Securitate. „Într-un stat normal guvernarea s-ar întreba nu cine a scos tinerii în stradă, dar ce i-a făcut pe aceştia să protesteze”, a spus Tănase. „Partidul Democrat a formulat printre primii de cine urmeză a fi apărată Patria”, a declarat Igor Klipii de la PD. El crede că acest slogan se plasează intenţionat pentru a diviza societatea. „Într-o ţară stabilă în care se respectă legile şi interesul cetăţenilor, un asemenea slogan n-ar avea priză la alegători, a spus Igor Klipii. Ghenadie Vaculovschi de la PPCD nu a comentat sloganul contradictoriu al comuniştilor, afirmând că regretă criza politică din ţară, care a divizat politicienii în două tabere în care nu există dialog. „Timpul va arăta că anumite persoane vor rămâne în afara politicii”, a mai spus liderul „magnificilor” din PPCD. Conform unui sondaj realizat de Asociaţia Socilologilor şi Demografilor din R.Moldova, 5 partide ar putea accede în următorul parlament, pe primul loc situându-se cu 43 de mandate PCRM, urmat de PL cu 19 mandate), PLDM cu 18 mandate, AMN cu 11 mandate) şi PD cu 10 mandate. PPCD nu are şanse să acceadă în Parlament, conform sondajului.