logo

Salonul Internaţional de Carte îşi redeschide uşile


https://www.ipn.md/ro/salonul-international-de-carte-isi-redeschide-usile-7967_966220.html

În perioada 31 august - 10 septembrie la Chişinău se va desfăşura ediţia a XVI-a a Salonului Internaţional de Carte. În programul Salonului sunt incluse lansări de carte şi expoziţii de pictură şi sculptură cu o tematică variată, cum ar fi „Domnitorii Ţării Moldovei”, „Grafica pe calculator”, „ Chişinăul de altă dată” ”Nicolai Rerih (reproduceri)” ş. a. De asemenea, organizatorii invită elevii, studenţii, profesorii, părinţii şi educatorii să viziteze expoziţia – târg care va funcţiona zilnic între orele 10.00 şi 17.00 în incinta Bibliotecii Naţionale, unde vor avea posibilitatea de a procura cărţi de calitate la un preţ accesibil. Salonul internaţional de Carte este organizat de către Ministerul Educaţiei şi Tineretului, Ministerul Culturii şi Turismului şi Biblioteca Naţională, în incinta căreia se va desfăşura. Ediţia din acest an a Salonului va avea loc concomitent cu o suită de acţiuni cultural - ştiinţifice consacrate împlinirii a 175 ani de la înfiinţarea Bibliotecii Naţionale a R. Moldova.