Salariul tarifar pentru prima categorie de salarizare în instituţiile medico-sanitare publice va creşte în martie cu 24,1%
https://www.ipn.md/ro/salariul-tarifar-pentru-prima-categorie-de-salarizare-in-institutiile-medico-7966_963896.html
Din luna martie, salariul tarifar pentru prima categorie de salarizare în instituţiile medico-sanitare publice va constitui 515 lei, cu o majorare de 24,1%.
Personalul medical (indiferent de funcţia deţinută) din spitale, dispensare, secţii, cabinete de ftiziopneumologie, secţiile de morfopatologie, personalul ocupat nemijlocit cu profilaxia şi combaterea SIDA, pentru munca prestată în condiţii de risc, va beneficia de un spor la salariu în mărime de 15% din salariul tarifar pentru fiecare an de muncă, însă cuantumul maxim al sporului nu va trebui să depăşească 100% din salariul tarifar.
O astfel de decizie a fost aprobată de Guvern, conform prevederilor unei hotărâri anterioare, din decembrie 2003, privind aprobarea regulamentului de salarizare a angajaţilor din instituţiile medico-sanitare publice din sistemul asigurărilor obligatorii de asistenţă medicală. Potrivit documentului, salariul pentru categoria I de calificare se recalculează anual, prin negocieri colective între Ministerul Sănătăţii, Compania Naţională de Asigurări în Medicină şi sindicatul de ramură, reieşind din mijloacele disponibile prevăzute în Legea Fondurilor asigurărilor obligatorii de asistenţă medicală pe anul respectiv.
Cheltuielile ce ţin de aplicarea hotărârii vor fi acoperite în limitele mijloacelor contractate de CNAM şi din alte surse de venit ale instituţiilor medico-sanitare publice.
Salariul mediu în sănătate şi asistenţă socială în 2006 a fost de 1330 lei, în timp ce salariul mediu pe economie - 1695 lei.