logo

Salariul mediu pe economie va constitui 13 700 de lei în 2024


https://www.ipn.md/ro/salariul-mediu-pe-economie-va-constitui-13-700-de-7966_1101342.html

Cuantumul salariului mediu lunar pe economie în 2024 va fi de 13 700 de lei. Acest indicator se regăsește într-un proiect al Ministerului Muncii și Protecției Sociale, în care se face trimitere la prognoza indicatorilor macroeconomici pentru anii 2023-2026, estimată de către Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării, transmite IPN.

„Salariul mediu lunar pe economie prognozat se utilizează la determinarea plafonului bazei de calcul a contribuțiilor de asigurări sociale de și a indemnizațiilor de asigurări sociale, venitului lunar asigurat al salariaților rezidenților parcurilor pentru tehnologia informației, dar și a valorii pagubei pricinuite în cazul săvârșirii infracțiunilor. Se utilizează și la determinarea a mărimii daunelor cauzate drepturilor și intereselor ocrotite de lege ale persoanelor fizice sau juridice și a mărimii pagubei care a dus la evaziuni fiscale a întreprinderilor, instituțiilor”, precizează MMPS.

Cuantumul salariului mediu lunar pe economie pentru anul 2023 este în mărime de 11 700 de lei.

Acum câteva zile, Guvernul a aprobat cuantumul salariului minim pe țară, care în 2024 va constitui 5000 de lei.