logo

Salariul mediu pe economie este în creştere


https://www.ipn.md/ro/salariul-mediu-pe-economie-este-in-crestere-7966_981237.html

În 2009, salariul mediu lunar în economia naţională a constituit 2747,6 lei. Ajustat la indicele preţurilor de consum, salariul s-a mărit cu 8,6 % faţă de anul 2008, transmite Info-Prim Neo cu referire la Biroul Naţional de Statistică. Cele mai mari salarii – în medie 5637 de lei – le-au avut angajaţii instituţiilor financiar-bancare, urmaţi de cei din sectorul energetic, cu salarii de 4520 de lei. Retribuţia medie lunară în domeniul transportului şi comunicaţiilor a fost de 3653 de lei, iar în construcţii – 3057 de lei. Salarii sub media pe republică au avut angajaţii din învăţământ – 2135 de lei, hoteluri şi restaurante – 2153 de lei. Agricultorii şi piscicultorii au în continuare cele mai mici salarii, 1468 şi, respectiv, 1620 de lei.