logo

Salariații cu program de muncă redus vor fi egali în drepturi cu restul angajaților


https://www.ipn.md/ro/salariatii-cu-program-de-munca-redus-vor-fi-egali-in-drepturi-cu-restul-angajati-7967_1035553.html

Salariații cu program de muncă redus vor avea aceleași drepturi ca și cei care sunt angajați cu normă deplină. Aceștia nu vor fi limitați în drepturile privind calcularea vechimii în muncă, a stagiului de cotizare, durata concediului de odihnă anual etc. În acest sens Parlamentul a votat în ședința din 6 iulie, în prima lectură, un proiect de lege care prevede modificarea și completarea Codului Muncii, transmite IPN.

Potrivit proiectului, angajatorul, la cererea femeii gravide, a salariatului care are în grijă copii până la 10 ani, cu dizabilități de orice vârstă, aflați sub tutelă sau îngrijește de un membru al familiei bolnav, este obligat să le stabilească ziua sau săptămâna de muncă parțială. Nu se admite tratamentul mai puțin favorabil al salariaților cu timp de muncă parțial faţă de salariații cu normă întreagă, care prestează o muncă echivalentă la aceeași unitate.

Documentul interzice utilizarea muncii femeilor gravide, a celor care au născut de curând și a celor care alăptează, la lucrări subterane și în orice alte activități care prezintă riscuri pentru sănătatea sau securitatea lor, care pot avea repercusiuni asupra sarcinii sau alăptării. În cazul în care se dovedește că munca prestată de către acestea prezintă riscuri pentru securitatea şi sănătatea lor, poate avea repercusiuni asupra sarcinii sau alăptării, angajatorul este obligat să ia măsurile să fie exclusă influenţa riscurilor asupra persoanelor menționate.

Dacă modificarea condițiilor de muncă nu este posibilă din diferite motive obiective pentru persoanele respective, acestora li se acordă o altă muncă, li se menține salariul mediu de la locul de muncă precedent. Totodată, femeia gravidă, cea care a născut de curând și cea care alăptează va fi înlăturată de la munca de noapte.