SA „Termocom” promite să conecteze toţi consumatorii la căldură în termen de 10 zile
https://www.ipn.md/ro/sa-termocom-promite-sa-conecteze-toti-consumatorii-la-caldura-in-termen-de-10-zi-7967_966949.html
SA „Termocom” promite să finalizeze în următoarele zece zile procesul de conectare a consumatorilor din Chişinău la sistemului centralizat de încălzire.
Până în prezent au fost conectate circa 1000 de blocuri din cele 2800 din municipiu care beneficiază de agent termic prin sistemul centralizat de încălzire. Din cele 121 de grădiniţe din municipiu au fost conectate 116 (96%). Agentul termic este livrat şi către 118 din cele 164 instituţii preuniversitare din municipiu, încălzite centralizat şi 21 din 59 de instituţii medicale.
Cel mai mare nivel de conectare al blocurilor de locuinţe la căldură a fost realizat până în prezent de Întreprinderile municipale de gestionare a fondului locativ (ÎMGFL) – 51% . Între 5 şi 16% au fost conectate blocurile aflate în gestiunea Cooperativelor de construcţie şi a Asociaţiilor Proprietarilor de Locuinţe Privatizate.
Directorul comercial al SA „Termocom”, Mihai Arusoi a declarat că procesul de conectare a blocurilor la căldură a fost mai lent pentru că în săptămâna trecută au fost temperaturi ridicate ale aerului. El a menţionat că din această cauză foarte mulţi gestionari ai fondului locativ au refuzat să se conecteze la căldură, chiar dacă nu aveau datorii şi dispuneau de paşapoarte tehnice.
Arusoi a declarat că în săptămâna curentă primordial vor fi conectate la încălzire blocurile care au nivel de achitare a plăţilor între 80 şi 100% şi care au încheiat cu întreprinderea grafice de reeşalonare a datoriilor.
Potrivit lui, la moment rămâne problematică conectarea a 6 blocuri care au un procent de achitare mai mic de 50%. Urmează să fie examinat motivul şi să se ia o decizie în comun cu autorităţile locale.