logo

S-au stabilit preliminar primele locuri în buletinele pentru alegerile locale în capitală


https://www.ipn.md/ro/s-au-stabilit-preliminar-primele-locuri-in-buletinele-pentru-alegerile-locale-in-7965_1019841.html

În prima zi, la Consiliul Electoral de Circumscripţie Chişinău şi-au depus actele 5 concureţi la funcţia de primar şi 4 partide pentru Consiliul municipal Chişinău, transmite IPN.

În urma tragerii la sorţi, preliminar s-a stabilit că primul în buletinul de vot la funcţia de primar va fi Vasile Chirtoca, candidatul comuniştilor. Pe locul al doilea este Zinaida Greceanîi, candidatul socialiştilor, iar pe locul 3 – Ilian Caşu, candidat din partea Partidului Nostru. Locul 4 este ocupat de Oazu Nantoi, candidat din partea blocului electoral „Platforma Popular Europeană din Moldova – Iurie Leancă”, iar pe locul 5 este Timofei Ţurcanu, candidatul Partidului Naţional Liberal.

Locurile în buletinul de vot pentru Consiliul municipal Chişinău s-au repartizat preventiv în felul următor: 1 – PCRM; 2 – PL; 3 – PNL şi 4 – PSRM.

Preşedintele Consiliului de circumscripţie Chişinău, Ion Ţurcan, le-a comunicat concurenţilor că decizia privind înregistrarea acestora va fi luată în cel mult 7 zile, dar poate fi luată chiar şi în următoarele câteva zile, după care va fi publicată pe pagina electronică a Primăriei Chişinău.