logo

S-ar putea ca Sergiu Cioclea să fie pregătit pentru funcția de premier, opinie


https://www.ipn.md/ro/s-ar-putea-ca-sergiu-cioclea-sa-fie-pregatit-pentru-7965_1045510.html

Pentru guvernatorul Băncii Naționale a Moldovei, Sergiu Cioclea, care și-a anunțat recent demisia din fruntea instituției, s-ar putea să fie pregătit fotoliul de premier. De această părere este deputatul socialist Grigore Novac, expusă la emisiunea „Glavnîi vopros” de la postul de televiziune NTV Moldova. Potrivit lui, această idee apare după ce se presupune că Pavel Filip, prim-ministrul Republicii Moldova, ar putea candida pe o circumscripție uninominală de la Strășeni transmite IPN.

„De ce a plecat anume acum și nu mai devreme? Situația este atât de bună în sistemul bancar?”, se întreabă parlamentarul.

Președintele organizației obștești „Zarea”, Mihail Ahremțev, consideră că Sergiu Cioclea nu a vrut să fie în funcție atunci când se va face public raportul Kroll, când s-ar putea să se afle multe detalii interesante și se vor începe întrebările. „Plecarea lui Sergiu Cioclea poate fi considerată un compliment pentru istețimea lui. A plecat la timp, fără scandaluri de corupție și chiar va fi premiat”, spune Mihail Ahremțev.

Analistul Roman Mihăeș susține că potrivit unei decizii a Curții Constituționale privind interimatul Guvernului, interimatul funcției de premier poate fi suplinit doar de un membru al Executivului.