S-a trezit la timp
https://www.ipn.md/ro/s-a-trezit-la-timp-7967_974621.html
Un bărbat de 62 de ani a ajuns în această dimineaţă la spital, intoxicat cu gaze de ardere. A adormit cu ţigara aprinsă, de la care a luat foc lenjeria de pat, iar apoi şi alte bunuri din locuinţă, a comunicat pentru Info-Prim Neo, vicedirectorul medical al Staţiei municipale Chişinău de asistenţă medicală urgentă, Ieronim Ciumaş.
Cu intoxicaţie au fost transportaţi la spital şi doi tineri, unul de 24 şi altul de 23 de ani. De vină este un aragaz defect.
Toţi trei au ajuns la spitalul „Sfânta Treime” din capitală.
Serviciul Protecţiei Civile şi Situaţiilor Excepţionale atenţionează că fumatul în pat şi în locuri necorespunzătoare în cele mai dese cazuri duce la incendii. De la începutul anului, din cauza imprudenţei în timpul fumatului, 33 de persoane şi-au găsit sfârşitul în incendii.