logo

S-a stins din viață scriitorul Spiridon Vangheli


https://www.ipn.md/ro/s-a-stins-din-viata-scriitorul-spiridon-vangheli-7967_1105320.html

Scriitorul Spiridon Vangheli s-a stins din viață la vârsta de 92 de ani. Prozator, traducător și editor, a fost un ambasador al literaturii și culturii, promovând valorile autentice și frumusețea limbii române. Scrierile sale au educat generații de copii – precizează Primăria municipiului Chișinău într-un mesaj de condoleanțe, transmite IPN.

În activitatea sa de peste jumătate de secol maestrul a scos de sub tipar volume îndrăgite, printre care „Băiețelul din coliba albastră”, „Isprăvile lui Guguță”, „Columb în Australia”, „Guguță - căpitan de corabie”, „Steaua lui Ciuboțel”, „Guguță și prietenii săi”, „Copii în cătușele Siberiei”, „Crăița” etc.

Spiridon Vangheli a tradus din poezia și proza universală pentru copii. Este coautor, împreună cu Grigore Vieru, al unui Abecedar.

„Opera vangheliană a fost tradusă în peste 40 de limbi ale lumii și a apărut în 68 de țări. Scriitorul a fost distins cu mai multe premii naționale și internaționale, inclusiv cu Diploma de onoare Hans Christian Andersen, cu Premiul de Stat, cu Premiul Scriitorilor din România. De asemenea, a deținut titlul de Scriitor al Poporului și Cavaler al Ordinului Republicii”, precizează municipalitatea.

Spiridon Vangheli s-a născut pe 14 iunie 1932, în satul Grinăuți, județul Bălți.