logo

S-a stins din viață interpreta Lidia Bejenaru-Botgros


https://www.ipn.md/ro/s-a-stins-din-viata-interpreta-lidia-bejenaru-botgros-7967_1083332.html

S-a stins din viață Lidia Bejenaru-Botgros, solista Orchestrei Naționale de muzică populară ,,Lăutarii”. Despre aceasta a anunțat directorul general ÎS OCI ,,Moldova-Concert”, Andrei Locoman, care menționează că ziua de 26 iulie va rămâne o zi tristă în muzica populară, transmite IPN.

„Lidia Bejenaru-Botgros, solistă de o viață a Orchestrei Naționale de muzică populară  ,,Lăutarii”, și-a încheiat spectacolul vieții aici, pe pământ. S-a retras în culisele veșniciei, dar va fi petrecută cu aplauze și flori, așa cum era și întâmpinată de admiratorii săi pe marile scene timp de 45 de ani”, spune Andrei Locoman.

„Solistă în prima formulă a orchestrei ,,Lăutarii”, Lidia Bejenaru-Botgros, a urcat cu răbdare, dar, în primul rând, cu dragoste și pasiune spre culmile înalte ale artei populare. Și-a adunat un vast și variat repertoriu de cântece populare, prin care și-a exprimat întreaga gamă de sentimente, viața ei – cu bucurii și tristeți, în care s-au regăsit admiratorii ei”, mai menționează Andrei Locoman.

Lidia Bejenaru, interpretă de muzică populară, s-a născut pe 3 mai 1953, în satul Țiplești, Sângerei. A făcut studii muzicale la Școala de Iluminare Culturală „Elena Sârbu” din Soroca între anii 1968-1971. A fost solistă a orchestrei „Ciocârlia” de la Edineț, apoi a orchestrelor de muzică populară „Mugurel” și „Lăutarii” ale Filarmonicii Naționale „Serghei Lunchevici”. A fost distinsă cu Medalia „Meritul Civic” în anul 1993.

În 1971, s-a căsătorit cu viitorul dirijor al orchestrei „Lăutarii” Nicolae Botgros, căsnicie în care s-a nascut violonistul Cornel Botgros.