logo

Rută temporară de autobuz pe durata lucrărilor la colectorul menajer din str. București


https://www.ipn.md/ro/ruta-temporara-de-autobuz-pe-durata-lucrarilor-la-colectorul-menajer-7967_1042315.html

O rută temporară de autobuz va asigura, din 14 iunie și până pe 25 august, conexiunea dintre sectorul Centru și cartierul Telecentru, pe durata lucrărilor de reabilitare a colectorului menajer din str. București, timp în care troleibuzele nu vor ajunge în cartierul Telecentru.

Ruta de autobuz se va numi: „Centru – Telecentru” și va avea itinerarul: str. Bănulescu-Bodoni (Grădina Publică ,Ștefan cel Mare), A. Mateevici, V. Alecsandri, Șoseaua Hâncești, str. Miorița, Gh. Asachi, str. V. Alecsandri, A. Mateevici, M. Eminescu, bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, Bănulescu-Bodoni.

Directorul adjunct pentru exploatare al Întreprinderii municipale „Parcul Urban de Autobuze”, Marcel Lupanciuc, a declarat pentru IPN că pe rută vor circula patru unități de transport, la un interval de zece minute, de la ora 06.00, până la ora 21.50. Costul călătoriei va fi de trei lei.

Din 14 iunie și până pe 25 august, circulația rutieră în strada București va fi închisă în perimetrul străzilor Bănulescu-Bodoni și Pușkin. Ruta de troleibuz nr. 3 se suspendă. Itinerarul rutei de troleibuz nr. 2 se modifică: de la str. Gh. Asachi troleibuzele vor circula pe str. Pan Halippa, Ismail, bd. Ștefan cel Mare și Sfânt și în continuare pe traseul stabilit. Rutele de troleibuz nr. 10 și nr. 24 se scurtează până la str. 31 august.