logo

Rusia va încerca să întrerupă votul în diasporă, spun surse din MAI și Guvern


https://www.ipn.md/ro/rusia-vrea-sa-intrerupa-votul-in-diaspora-prin-alerte-7978_1108677.html

Chișinăul ar fi notificat în această dimineață Bucureștiul și alte câteva țări ale Uniunii Europene că Federația Rusă ar vrea să întrerupă votul în diaspora, folosind „metode murdare”, inclusiv alarme false cu bombă, au declarat în discuții cu IPN surse din cabinetul prim-ministrului, Ministerul Afacerilor Interne și Inspectoratul General alPoliției.

Interlocutorii din aceste trei instituții au spus că au primit mai multe semnale și informații precum că „secțiile de votare din Italia, Franţa, Germania, Spania, Canada, România, SUA şi Regatul Unit” ar putea fi vizate de serviciile secrete din Moscova, inclusiv prin alerte false cu bombă. Cel puțin dpuă surse diplomatice din țările menționate au confirmat veridicitatea acestor informații. 

Tot astăzi Reuters a scris cu referire la surse din Guvern, că „scopul este de a întrerupe procesul de vot în timpul evacuării (declanşate de o amenințare cu bombă - n.r.) şi al verificărilor efectuate de poliţie.

„Vă rugăm să aplicaţi proceduri şi protocoale care să nu întrerupă procesul de votare”, se solicită într-un mesaj din Republica Moldova către un oficial european, potrivit unei capturi de ecran menționate de Reuters.