logo

Rusia va acorda Transnistriei un împrumut în valoare de 150 milioane de dolari în ajunul desfăşurării referendumului


https://www.ipn.md/ro/rusia-va-acorda-transnistriei-un-imprumut-in-valoare-de-150-7965_960685.html

Autorităţile Transnistriei au ajuns la un acord cu Federaţia Rusă privind acordarea unui credit în valoare de 150 mil. dolari, fiind puse în calitate de gaj întreprinderile din complexul militar, a declarat aşa-zisul viceministru al industriei din regiune Iuri Ganin, într-un interviu acordat presei din Ucraina. Potrivit lui, creditele vor fi acordate în 2 etape, iar Tiraspolul speră că acesta va fi primit în luna august. Potrivit lui Ganin, „creditul rusesc este destinat "stabilizării situaţiei din industria republicii", aflată în prag de faliment după "blocada economică impusă Transnistriei de Ucraina şi R. Moldova". Fabricile de armament transnistrene, în prezent păzite de trupele ruseşti, sunt concentrate în principal la Tighina, oraş situat pe malul drept al Nistrului şi aflat sub ocupaţia separatiştilor. Cele cinci uzine, printre care "Pribor" şi "Electroapparatnîi", produc de la pistoale AK şi AKM, lansatoare de grenade antitanc până la aruncătoare de mine. La 17 septembrie, transnistrenii trebuie să răspundă în cadrul referendumului la doua întrebări referitoare la independenţa regiunii şi apoi la unirea acesteia cu Rusia. Atât Uniunea Europeană şi Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE), cât şi SUA au respins din start această a şasea încercare a separatiştilor de la Tiraspol de a-şi oficializa independenţa.