“Logica refacerii podurilor se resimte în politica externă a țărilor din vecinătatea comună a UE și Rusiei – Moldova, Georgia și Ucraina, care rămân pro-europene, dar în funcție de motivațiile de țesătură locală, încearcă să obțină relații constructive cu Rusia. În toate aceste eforturi, se pune accentul pe beneficii imediate, iar riscurile și costurile pe termen lung sunt neglijate. Refacerea dialogului cu Rusia, pentru țările periferice din Europa de Est, trebuie să exprime deplin suveranitatea lor națională, în loc să o suprime…”
---
Se multiplică precondițiile necesare pentru ca resetarea relațiilor dintre UE și Rusia să poată avea loc într-un viitor apropiat, încă slab identificabil. Normalizarea geopolitică a vecinătății comune pare să capete un rol conductor benefic pentru asemenea obiectiv. Țările asociate cu UE - Ucraina, Moldova și Georgia – își îmblânzesc, cu variație individuală, retorica generală față de Rusia și prioritizează domeniile de tangență compatibile sau indivizibile (tranzitul de gaze). Guvernele acestor țări sunt motivate fie de excesul de putere politică și subestimarea amenințărilor strategice, fie de reflexele de supraviețuire politică. Totodată, preocuparea pentru subiectele sensibile, precum conflictele separatiste, este direcționată spre platformele externe de negocieri. Persistă convingerea idealistă că la un nivel supranațional Occidentul ar avea pondere ca să calibreze, cu mai multă precizie, în favoarea suveranității vecinilor estici, pretențiile nestăpânite ale autorităților ruse.
Examinarea ultimelor evoluții din Europa arată că deschiderea actorilor europeni față de Rusia rezultă din dezlegarea unei serii de noduri critice. Astfel, se domolește panica legată de ascensiunea populismului eurosceptic. Deși deocamdată parțiale și temporare, reculurile populiștilor pro-ruși în Italia (re-amenajarea guvernului în septembrie 2019), Grecia (alegerile parlamentare în iulie 2019), mai recente în Austria (alegerile anticipate din septembrie 2019), calmează temerile anti-populiste în principalele capitale europene. Adițional, ignorând disputele macedono-elene pe teren comercial (DW, 25 Septembrie 2019), eliminarea handicapului legat de numele Fostei Republici Iugoslave Macedonia oferă impuls politic pentru materializarea aspirațiilor europene în regiune. Prin urmare, extinderea UE în interiorul Balcanilor de Vest nu mai poate fi neglijată. De aceea, activarea negocierilor de aderare cu Albania și Macedonia de Nord, până la finele lui 2019, capătă contur de urgență (Politico, 3 Octombrie 2019). În paralel, UE caută asiduu soluții politice și tehnice pentru a menține în funcțiune fluxul de gaze din Rusia prin Ucraina. Cea mai sigură opțiune este separarea operațiunilor de tranzit în Ucraina, ca urmare a aplicării “Pachetului Energetic 3”, și oferirea nediscriminatorie, inclusiv către Gazprom, a accesului la capacitățile de tranzit ale conductelor ucrainene (Bloomberg, 20 Septembrie 2019). Așteptările UE sunt că Kievul va reforma piața gazelor conform normelor europene de concurență rapid și plenar, cu accent pe demonopolizare și non-discriminare. Cu alte cuvinte, companiile ruse ar putea reveni în afacerile energetice din Ucraina, după ce au fost sancționate și expulzate din economia ucraineană pentru interferențele (militare) ruse în Crimeea și Donbas. În consecință, reforma celui mai complicat sector (gazele naturale) din economia ucraineană poate fi avansată, iar înghețarea tranzitului de gaze rusești evitată.
Emmanuel Macron – avocatul Europei sau al Rusiei?
Separat și prin intermediul mecanismelor UE, giganții proiectului european – Franța și, într-o măsură mai deghizată, Germania – caută modalitățile fezabile pentru a sufla viață în dialogul cu Rusia, care pentru Emmanuel Macron reiese din circumstanțele „istorice și geografice” ale Europei și din natura profund europeană a Rusiei (CoE, 1 Octombrie 2019). Două aspecte majore sunt puse în joc – detensionarea rivalităților și optimizarea cooperării în structurile multilaterale, într-un context internațional multi-polar volatil. Demersul lui Macron nu are însă o susținere exhaustivă nici în instituțiile europene și nici printre țările membre (Reuters, 6 Octombrie 2019), deoarece regimul politic din Rusia este inapt să joace după reguli democratice.
În viziunea președinției franceze, securitatea Europei depinde de gradul de angajare cu Rusia în materie de securitate și afaceri din vecinătatea comună (IPN, 9 Septembrie 2019). Demersul de restabilire a relației UE-Rusia coincide cu derularea inițiativelor de creare a propriilor forțe militare europene, în limitele Cooperării Structurate Permanente (PESCO), lansată în Decembrie 2017 (EEAS, Mai 2019). Dezvoltarea PESCO reprezintă transpunerea elementului de “autonomie europeană în domeniul apărării”, invocat de către Emmanuel Macron ca primul din cele 6 principii ale „suveranității europene” (Sorbonne speech of Emmanuel Macron, 27 Septembrie 2017). De aceea, o previzibilitate reînnoită în raport cu Rusia este vitală pentru a încuraja aprofundarea cooperării în domeniul apărării între țările UE. Astfel, partea franceză încearcă să anticipeze reacțiile Moscovei la intensificarea cooperării militare a europenilor. Modelul francez pentru „o forță europeană comună de intervenție” sau sugestia germană cu privire la o “armată europeană” (Academia Federală pentru Politici de Securitate, 2018), chiar dacă vizează interesele europene, pot fi descurajate dacă nu este luat în calcul factorul rusesc.
Giganții UE (Franța și Germania) consideră drept pragmatism, ceea ce țările est-europene interpretează, de regulă, ca pe o cedare în fața Rusiei. Acest tip de abordare este observat în restabilirea în drepturi plenare a delegației ruse în cadrul Adunării generale a Consiliului Europei (NewEasternEurope, Iulie 2019). Contribuția pentru aceasta îi revine în primul rând președinției Franței în cadrul Consiliului Europei (mai-noiembrie 2019). Alertat de consecințele auto-înstrăinării Rusiei de mecanismele de promovare și protecție a valorilor europene, președintele Macron a apărat ferm păstrarea prezenței ruse în structura pan-europeană. Pe lângă promovarea drepturilor cetățenilor ruși în raport cu propriul guvern (APCE, 1 Octombrie 2019), pentru partea franceză contează, poate chiar mai mult, nedeteriorarea multilateralismului în Europa. Or, Macron mizează pe o organizație pan-europeană imperfectă, dar în proces de reformă, mai mult decât pe o organizație cu impact geografic limitat și divizat, dacă Rusia se retrage. De facto, partea franceză consideră că relația Ucraina-Rusia poate fi amenajată în alte formate (“Acordurile de Minsk” și „Procesul Normand”) mai “efective” (CoE, 1 Octombrie 2019), decât folosind pârghiile Consiliului Europei. Pacificarea estului Ucrainei reprezintă pentru Paris precondiția fundamentală pentru revitalizarea contactelor dintre UE și Rusia. Refacerea relațiilor bilaterale poate frâna procesul de disociere a rușilor de apartenența la spațiul european, cu doar 37% din opinia publică rusă (august 2019) considerând Rusia un stat european față de 52% cu 11 ani în urmă (DW, 10 Septembrie 2019).
Dispoziția din interiorul societății ruse și discuțiile intense despre viitorul transfer de putere de la Moscova implică un efort de anticipare din partea liderilor politici europeni, de care încearcă să dea dovadă Emmanuel Macron. Pe de o parte, generația tânără de ruși exprimă intoleranță politică față de regimul lui Vladimir Putin, cu 45% reacții negative în 2019 față de 31% în 2018 (ZOiS, Septembrie 2019). Iar, pe de altă parte, imaginea UE primește calificări pozitive de la 50% din opinia publică rusă în august 2019, față de 42% în februarie 2019 și 27% în martie 2018 (DW, 10 Septembrie 2019). Cu alte cuvinte, în pofida propagandei anti-occidentale masive a Kremlinului, populația rusă este predispusă să interacționeze cu UE. Acest mesaj este captat de către capitalele europene, iar autoritățile ruse par să exploateze optimismul european prin concesii episodice acasă, precum autorizarea unor proteste pro-drepturile omului în Moscova (France24, 29 Septembrie 2019).
Relaționarea cu Rusia – necesară, dar primejdioasă pentru Ucraina și Georgia
Atragerea indirectă în afacerile politico-electorale din SUA (Nytimes, 3 Octombrie 2019) a constituit o lovitură de imagine pentru președintele ucrainean Volodymyr Zelensky. Chiar dacă are multiple ramificații, eșecul lui Zelensky de a evita controversele legate de Trump facilitează derularea scenariului de pacificare a Donbasului, susținut de Franța și Germania, și foarte convenabil Rusiei, după „formula Steinmeier”. Deși administrația lui Zelensky vrea să avanseze negocierile cu Rusia, „formula Steinmeier” (Uacrisis, 4 Octombrie 2019) are nevoie de garanții sigure pentru suveranitatea și integritatea teritorială ucraineană. Tandemul franco-german urmează să convingă Moscova despre necesitatea etapei de demilitarizare înainte de democratizarea prin alegeri locale a teritoriilor, aflate sub ocupație informațional-militară deja de 5 ani. O soluție de compromis ar fi detașarea unei misiuni civile, în paralele cu scoaterea prezenței militare ruse, cu preluarea controlului asupra frontierelor. Nici Rusia și nici actorii europeni nu vor să piardă “fereastra de oportunitate” pe care o oferă popularitatea încă masivă a guvernului controlat de Zelensky. Totodată, nici cel din urmă nu poate să mimeze progres sau să eșueze repetat, fără a-și pune în bătaie legitimitatea, necesară pentru a nu scurtcircuita elanul reformelor.
Administrația lui Zelensky are la dispoziție circa 3 luni pentru a populariza și echilibra „formula Steinmeier”, până când expiră legislația veche privind teritoriile ocupate. În acest răstimp, diplomația franco-germană necesită soluții pentru a restabili integritatea teritorială ucraineană, cu acordul Rusiei pentru o retragere avantajoasă și nerușinoasă. Misiunea dată pare imposibilă, atât timp cât partea rusă vrea asigurarea unei prezențe politice legalizate și durabile în Luhansk și Donbas. Orice combinație viabilă pentru a împăcă prioritățile strategice ale tuturor părților va atinge suveranitatea ucraineană. Iar obiectivul strategic esențial este umplerea vidului de securitate, realizabil prin detașarea unor forțe de menținere a păcii.
Spre deosebire de Ucraina, recuperarea unității teritoriale a Georgiei este blocată de statalitatea artificială construită în Abhazia și Osetia de Sud, cu peste un deceniu de asistență rusească. Mișcarea frontierelor interne în favoarea regiunilor separatiste (USembassy, 21 August 2019) sau sancțiunile Rusiei țintite spre industria turismului georgian (interdicția zborurilor directe) nu opresc regimul lui Bidzina Ivanishvili din tentativele politico-diplomatice de relaționare cu Moscova. După 11 ani de la încetarea relațiilor diplomatice ruso-georgiene, Tbilisi a făcut un pas simbolic în direcția Moscovei, solicitând o întrevedere cu Seghey Lavrov, în cele din urmă salutată de către UE, SUA, OSCE și ONU (Civil.ge, 27 Septembrie 2019).
Detensionarea relațiilor bilaterale în bază de dialog reprezintă pentru UE “cheia pentru soluționarea pașnică a disputelor” (EEAS, 26 Septembrie 2019), dorită pentru Georgia. Din perspectiva europeană, angajarea constructivă în dialogul cu Rusia este utilă pentru a îngriji de populația de pe teritoriile ocupate. Caracterul umanitar al abordării UE condamnă ocupația rusă, dar, din neputința de a o eradica, acceptă conviețuirea - ca cea mai optimală soluție. Atitudinea constructivă, apreciată de către Occident în cazul Georgiei, este de natură unilaterală (Civil.ge, 28 Septembrie 2019), deoarece Rusia refuză să-și asume oricare responsabilitate pentru deteriorarea relațiilor cu vecinii.
Deși guvernează din 2012, regimul oligarhului Ivanishvili nu a învățat cum să abordeze factorul rusesc. Pe de o parte, normalizarea contactelor cu Rusia a creat o dependență puternică pentru turismul georgian, care din cauza sancțiunilor din vara lui 2019 numără pierderi de circa 800 mln USD, sumă disponibilă via influxul de turiști ruși. Pe de altă parte, ocupația rusească menține Georgia fragmentată și continuu vulnerabilă la intervenții din partea regiunilor separatiste. Din acest considerent, partidul puterii (“Visul Georgian”) urmează să găsească echilibrul ideal între conținerea factorului rusesc pe dimensiunea de securitate și exploatarea acestuia în termeni economici, în efortul de a adresa pesimismul accentuat al populației legat de amprenta șomajului și sărăciei (IRI, Iulie 2019). Geopolitizarea alegerilor din 2020 prin referința la Rusia nu poate să distragă atenția de la condițiile economice, a căror deteriorare este mediatizată de către noii oponenți ai regimului, în frunte cu omul de afaceri Mamuka Khazaradze. Simbolizând opoziția anti-sistemică (Mișcarea publică “Lelo”), acesta contestă „managementul inept” al regimului lui Ivanishvili, care a dublat datoria externă (de la 9 mlrd USD în 2012 până la 22.5 mlrd USD în 2020). O nouă abordare față de gestionarea relațiilor cu Rusia, diferită de cea a lui Ivanishvili și a lui Saakashvili, s-ar putea impune, dacă votanții georgieni vor favoriza reînnoirea calitativă a elitei politice (Georgiatoday, 30 Septembrie 2019).
Moldova și socializarea euroasiatică în umbra integrării europene relansate
Politica externă multivectorială pe care o implementează de facto coaliția de guvernare de la Chișinău (Austrian Institute for Security Policy, Iulie 2019) creează percepția unei armonii geopolitice în Moldova. Exclusivitatea consensului geopolitic intern și extern a fost lăudată de către președintele Igor Dodon inclusiv în cadrul Adunării Generale a ONU (Discursul președintelui Igor Dodon, 26 Septembrie 2019). Confortabilă mai degrabă într-o ambianță europeană, premierul Maia Sandu tratează deficiențelor din relația moldo-rusă cu critică punctuală vizavi de prezența militară rusă ilegală în regiunea transnistreană (Agora, 27 Septembrie 2019). Cu toate acestea, discursul critic, selectiv, față de Rusia, este folosit de componenta pro-europeană a guvernării pentru consum intern. În fond, guvernarea de la Chișinău urmărește prin normalizarea dialogului cu Moscova cel puțin două obiective. Socialiștii pro-ruși țintesc poziționarea strategică în politica națională, iar blocul ACUM – detensionarea relațiilor pentru a prioritiza maximal agenda europeană.
Mișcările concomitente în direcțiile Est-Vest efectuate în primele 100 de zile de guvernare (începând cu 8 iunie 2019) produc rezultate. Pe final de mandat, șefa diplomației europene Federica Mogherini exprimă de la Chișinău interesul UE de a oferi Moldovei “și mai multă” asistență decât în trecut (EEAS, 30 Septembrie 2019), deși în funcție strictă de realizarea reformelor. Reînnoirea relației aduce cu sine câteva beneficii majore, dezvăluite în cadrul celui de-al 5-lea Consiliu de Asociere UE-Moldova (UE, 30 Septembrie 2019). În primul rând, partea europeană este deschisă nu doar să deburseze asistența macro-financiară (două tranșe până la finele lui 2019), dar și să caute noi surse financiare în bugetul UE pentru 2020. Disponibilitatea banilor vechi și noi anulează orice obiecții despre lipsa de acoperire financiară pentru reforme complicate. Totodată, sporește prezența condiționalităților sectoriale și a precondițiilor politice. A doua evoluție calitativă constă în individualizarea mecanismului de monitorizare a reformelor din Moldova prin crearea “Echipei de proiecte pentru Moldova” (EPM). Competențele noii entități sunt încă necunoscute, dar pentru a avea impact trebuie să îmbine expertiză locală și recunoaștere politică în interiorul instituțiilor europene și la Chișinău. Dacă entitatea sugerată pentru Moldova ar avea măcar jumătate din ponderea Grupului de Sprijin pentru Ucraina, funcțional din 2014, atunci integrarea europeană a țării poate căpăta și mai multă vizibilitate și statornicie. Nu în ultimul rând, atenția majoră a UE este de fapt captată de reformele structurale, inițiate de Guvernul Maiei Sandu în domeniul justiției și procuraturii. Angajamentul politic al Chișinăului și supravegherea îndeaproape a Bruxelles-ului sporește presiunea asupra acestei reforme și reduce posibilitățile de trucare. Pe fundalul cristalizării Comisiei Europene “von der Leyen” și a definitivării noului Cadru Financiar Multianual (2021-2027), forțele moldovenești pro-europene trebuie să folosească credibilitatea sa pentru a plasa dosarul moldovenesc sus pe agenda Bruxelles-ului.
În direcția estică, alte câteva tendințe prind rădăcini. Guvernul Maiei Sandu intenționează nu doar să reia, dar și să substanțieze conținutul relațiilor economice cu Rusia. În timpul vizitei la Moscova, programată pentru octombrie 2019, premierul Maia Sandu urmează să selecționeze direcțiile de cooperare intensă în parametrii de acțiuni ai Comisiei interguvernamentale moldo-ruse (MEI.GOV, 19 Septembrie 2019). Comerțul exterior și dialogul energetic sunt printre cele mai esențiale, deoarece prevăd facilitarea exporturilor moldovenești și reînnoirea contractului pentru livrările de gaze, inclusiv transpunerea legislației racordate la Pachetul Energetic 3 în regiunea transnistreană (MoldovaGAZ, 19 Septembrie 2019). În timp ce Guvernul gestionează cu precauție relațiile spinoase cu partea rusă, președintele Igor Dodon a anunțat, în timpul summit-ului Uniunii Euroasiatice de la Yerevan (Kremlin.ru, 1 October 2019), că va implementa atribuțiile ce decurg din statutul de țară-observator (IPN, 22 Mai 2018). Astfel, Moldova urmează să delege un reprezentant permanent în cadrul Comisiei Euroasiatice (Punctul 7, Hotărârea nr. 8 Consiliului Suprem al Uniunii Euroasiatice din 14 mai 2018). Pentru aceasta, președintele Dodon va fi nevoit să identifice bani din buget, deoarece costurile pentru activitatea aparatului reprezentantului permanent sunt plătite de țara-observator (Punctul 14). Din punct de vedere tehnic și politic, Socialiștii urmează să convingă blocul ACUM să nu blocheze participarea în Uniunea Euroasiatică. Deși activitatea reprezentantului permanent va fi de natură simbolică și fără vreun efect juridic, aceasta necesită încadrare în sistemul diplomatic existent pentru a avea o semnificație politică minimă.
În orice caz, președintele Dodon planifică să producă o socializare, cel puțin la nivel de funcționari subordonați președinției, cu cadrul instituțional al Uniunii Eurasiatice. Adițional, este examinată stabilirea unor relații contractuale dintre Moldova și Banca Euroasiatică de Dezvoltare (ZiarulNațional, 3 Octombrie 2019). Pe termen lung, acest lucru poate crea concurență creditelor europene (BERD, BEI), a căror filosofie implică cerințe pentru reformă.
Integrarea euroasiatică propagată, într-o formă mai silențioasă, de către Socialiști nu pune deocamdată în primejdie implementarea Acordului de Asociere cu UE. Totuși, contactul cu structurile euroasiatice și circularea ideilor produse de acestea în spațiul public și cel administrativ moldovenesc alimentează alternativa euroasiatică în orientarea externă a țării. Odată ce integrarea europeană nu este ireversibilă și poate suferi oricând eșecuri, clasa politică, de rând cu populația, va fi pusă față în față cu o alternativă euroasiatică, disponibilă și din ce în ce mai clară.
În loc de concluzii...
Normalizarea dialogului cu Rusia se transformă într-un obiectiv urgent în unele capitale europene, deoarece se crede că îndepărtarea Rusiei ar multiplica problemele Europei mai mult decât invers.
Degajarea tensiunilor americano-iraniene, stabilitatea Libiei necesară pentru controlul fluxurilor migraționale trans-mediteranene, consolidarea multilateralismului împotriva “protecționismului de tip trumpian”, reprezintă câteva din liniile de cooperare, unde capitalele europene simt nevoia de a ține Rusia mai degrabă aproape decât departe.
Logica refacerii podurilor se resimte în politica externă a țărilor din vecinătatea comună a UE și Rusiei – Moldova, Georgia și Ucraina, care rămân pro-europene, dar în funcție de motivațiile de țesătură locală încearcă să obțină relații constructive cu Rusia. În toate aceste eforturi, se pune accentul pe beneficii imediate, iar riscurile și costurile pe termen lung sunt ignorate. Refacerea dialogului cu Rusia, pentru țările periferice din Europa de Est, trebuie să exprime deplin suveranitatea lor națională, în loc să o suprime.
Dionis Cenușa
