logo

Rusia susţine eforturile lui Vladimir Voronin în soluţionarea conflictului transnistrean


https://www.ipn.md/ro/rusia-sustine-eforturile-lui-vladimir-voronin-in-solutionarea-conflictului-trans-7965_971349.html

Preşedintele Federaţiei Ruse, Dmitri Medvedev, va avea o întrevedere cu liderul Transnistriei, Igor Smirnov. Potrivit ITAR-TASS, citat de Info-Prim Neo, întrunirea fost anunţată de către consilierul preşedintelui Federaţiei Ruse, Serghei Prihodko. „Ne pregătim pentru o convorbire serioasă cu domnul Smirnov”, a declarat acesta. „Poziţia noastră în susţinerea eforturilor lui Vladimir Voronin cu privire la soluţionarea conflictului transnistrean, a fost exprimată univoc în cadrul întrunirii preşedinţilor, care a avut loc recent în Soci”, a adăugat Serghei Prihodko. Fostul preşedinte al Sovietului Suprem al autoproclamatei rmn, Grigore Maracuţa, care deţine în prezent funcţia de reprezentant special al Transnistriei în Federaţia Rusă, a negat informaţia, precum că Tiraspol şi Chişinău sunt pregătite pentru a reveni la negocierea Memorandumului Kozak, cum declaraseră ministrul rus de externe, Serghei Lavrov. „A fost organizat un referendum, la care poporul Republicii Moldoveneşti Transnistrene şi-a exprimat dorinţa şi aceasta trebuie să fie luată în consideraţie. Este necesar să fie organizate negocieri cu Moldova, pentru a ne separa într-un mod civilizat”, a spus oficialul transnistrean. Întrebat de către agenţia regională „Novâi Region-2” de ce ministerul transnistrean de externe a introdus moratoriu în relaţiile cu organele de conducere ale Republicii Moldova, Maracuţa a răspuns: „Există perioade, când, din anumite motive, se adoptă astfel de decizii, însă nu cred, că acest lucru ar trebui să continue la infinit”. „Este imposibil să convieţuieşti într-un mediu duşmănos, chiar dacă urmează să fii un stat independent”, a afirmat acesta. El consideră, că oraşul Tiraspol trebuie să participe în cadrul procesului de negociere, iar pentru a-şi apără independenţa, trebuie să „realizeze o muncă îndelungată, migăloasă şi explicativă, pentru a aduce la cunoştinţa tuturor participanţilor la procesul de negocieri poziţia pe care au adoptat-o”. Referindu-ne la aniversarea a 18 ani din ziua autoproclamării independenţei Transnistriei, Grigorie Maracuţa a menţionat: „Am făcut posibil să fie pace, dar nu putem afirma, că am obţinut şi prosperare”, mai scrie „Novâi Region-2”, citată de Info-Prim Neo.