 |
|
| Anatol Țăranu | |
Urmând cursul ciclic al istoriei, războiul din Ucraina cu mare probabilitate marchează sfârșitul perioadei începută imediat cu încheierea Războiului Rece. Noua perioadă care se profilează are o importanță deosebită pentru politica internațională deoarece este pe cale să provoace schimbări majore ale sistemului internațional. Lumea secolului XXI devine cu totul alta, se supune unor exigente noi, produce crize de tip nou care găsesc tarile nepregătite. Este o lume unipolara ce tinde spre multipolaritate, marcata de instabilitate politica, de conflicte si confruntări armate care se înscriu într-un registru diferit de cel al sfârșitului secolului XX. Particularitatea acestei perioade este dată de nivelul la care au loc confruntările dintre forțele care pretind instaurarea noii ordini mondiale, dar și de mijloacele utilizate: presiunea economica, ajutorul selectiv, manevrele diplomatice, propaganda, operațiunile militare de intensitate mică si iminentul război pe scară mare.
„Himera ... revanșei imperialiste bântuie prin lume”
Elementele cheie care au definit sistemul internațional în perioada Războiului Rece se reduceau la: ideologia comunista vs. democrație, capitalism vs. socialism, NATO vs. Pactul de la Varșovia. Prăbușirea URSS și a sistemului socialist ghidat de sovietici a schimbat paradigma competiției internaționale, inducând o altă perspectivă a confruntării sistemice de civilizație, înlocuind conflictul între capitalism si comunism pe conflictul între democrație si autoritarism. Himera comunismului mai mult nu bântuie prin lume, însă fantoma revanșei imperialiste i-a luat locul și a devenit o provocare și mai mare pentru civilizație. Rusia, devenită moștenitoarea principala a imperiului sovietic, își revendică dreptul la influență geopolitică preferențială peste tot teritoriul fostului imperiu, invocând ca argument superior menținerea capabilității sale de lovitura nucleara devastatoare.
Deși lumea de azi pare a fi aceeași cu cea de ieri, dar totuși este privită deja cu alți ochi. Are loc o schimbare, o transformare nu doar la nivelul politic, militar sau ideologic, ci si la nivelul mentalului uman, al culturii. Cea mai avansată din punct de vedere tehnologic parte a civilizației a îmbrățișat cultura organizării societale după principiile democrației de tip occidental. Cealaltă parte, plătind tribut tradiției istorice, dar și conformându-se intereselor elitelor conducătoare încearcă diverse forme de organizare a societății prin utilizarea formulelor politice autoritare. Cei mai reputați reprezentanți ai acestei ultime tendințe de dezvoltare a civilizației, precum și principalii contestatari ai lumii monopolare sunt China și Rusia.
Trei căi ale abandonului socialist
Abandonul socialismului leninist de către țările lagărului socialist s-a făcut pe trei căi. Prima cale a fost îmbrățișată de o partea a fostelor state socialiste, care fără echivoc au ales să se asocieze cu democrația liberală de tip occidental, devenind membri ai NATO și ai Uniunii Europene, sau aspirând la această calitate. O altă cale a fost aleasă de a doua grupă de state, care au urmat Rusia, ce a înlocuit sistemul socialist în economie și politică prin orânduire oligarhică și regim politic autoritar. Calea a treia a fost patentată de Partidul Comunist chinez și constând în aplicarea în practică a strategiei lui Deng Xiaoping în reformarea Chinei maoiste, recurgând la deschiderea graduală a economiei după principiile de piață, dar păstrând în același timp controlul complet al partidului comunist asupra sferei politice.
Dezvoltarea sistemului oligarhic în Rusia, precum și în majoritatea statelor CSI a adus la formarea regimurilor politice autoritare și la limitări ale drepturilor democratice în aceste societăți. În cadrul sistemului oligarhic, economiile s-au dezvoltat insuficient, majoritatea acestor state rămânând la periferia performanțelor tehnologice, cu o sferă socială precară. În Rusia regimul a recurs la metoda tradițională de a camufla propria incompetență în organizarea economiei prin umflarea nostalgiei imperiale în societate. Istoric societatea rusă a fost educată în spiritul grandorii imperiale, deficitul de pâine fiind înlocuit prin pretinsul sentiment al superiorității spirituale a națiunii ruse asupra altor popoare. Continuitatea logică a unei asemenea strategii chemate să mențină controlul politic asupra societății ruse, cu iminență a stimulat revanșa imperială, inclusiv prin aplicarea politicii războiului. Războiul din Ucraina este o continuare firească a paradigmei politice și, în sens larg, a celei culturale caracteristice societății ruse.
Graba strică treaba
Atacând Ucraina în speranța unei victorii rapide, regimul lui Putin s-a trezit în fața unei poziții consolidate a Occidentului de a contracara agresiunea militară rusă. În aceste condiții Moscova are stringent nevoie de aliați și incită China să susțină în mod deschis războiul Rusiei cu Ucraina ca o „luptă împotriva Occidentului colectiv”, mizând pe contradicțiile existente în relația americano-chineză. Nu există nicio îndoială că punctele de vedere ale liderului chinez Xi Jinping și ale lui Vladimir Putin sunt similare în premisele lor de bază privind rolul SUA în lume. Astfel, prin poziția anunțată public de către liderul chinez privind influența culturală, socială, informațională și politică a Occidentului, aceasta este direct percepută și numită ca principala amenințare pentru comunismul chinez. Cu toate acestea, spre deosebire de omologul său rus, Xi Jinping, în plină concordanță cu tradiția culturală milenară chineză, crede că timpul este de partea lui, iar sarcina lui este să țină țara departe de șocuri până în momentul în care China devine suficient de puternică pentru a-și impune plenar interesele. Din punctul de vedere al lui Vladimir Putin, bătălia cu Occidentul ar fi fost pierdută dacă Rusia nu ar fi început războiul împotriva Ucrainei, atunci când din punctul de vedere al lui Xi Jinping este că bătălia ar fi fost pierdută, dacă China s-ar fi implicat în acest război, care nu trebuia început. Potrivit economiștilor chinezi, China va depăși Statele Unite în ceea ce privește PIB până în 2030 și, deci, complicațiile în plan internațional provocate de războiul lui Putin, contravin intereselor de durată ale Chinei.
În plus, politica Moscovei de anexare a teritoriilor aparținând statului suveran Ucraina, pune sub semn de întrebare eforturile Beijingului de recuperare a Taiwanului ca parte a Chinei teritorial întregite. În aceiași măsură încurajarea și susținerea de către Moscova a enclavelor secesioniste în Republica Moldova și Georgia, creează precedente internaționale defavorabile Chinei în perspectiva soluționării problemei Taiwanului. Privită prin această optică, invazia rusă a Ucrainei l-a plasat pe Xi Jinping într-o poziție dificilă. Pe de o parte, în 2022, China a devenit principalul partener comercial al Rusiei, cu creștere a schimburilor comerciale între două state de peste 33% într-un an, iar creșterea ține nu numai de aspectul cantitativ, ci și de cel calitativ: livrările din China au înlocuit în mare măsură livrările scăzute din Europa. Pe de altă parte, China are nevoie de legături strânse cu lumea occidentală, fără de care finalizarea procesului de apariție a Chinei ca mare putere mondială poate fi compromisă. Drept urmare, a fost aleasă o tactică de neutralitate amicală, în care China a permis Rusiei să-și vândă pe piața chineză mai mult petrol, gaze și cărbune, în schimbul creșterii semnificative a exporturilor de produse chineze din industria ușoară, electronice de larg consum și mașini, fapt ce diminuează efectele sancțiunilor economice aplicate Moscovei de blocul occidental.
Resursele ieftine rusești în slujba intereselor Chinei
Cu toate acestea, China evită să furnizeze Rusiei arme sau componente pentru producția lor. Dimpotrivă, recent a devenit cunoscut faptul că China a refuzat să livreze Moscovei microprocesoare, care sunt necesare pentru producția de echipamente militare. Această interdicție arată clar limitele cooperării dintre cele două țări. În conflictul ruso-ucrainean China sprijină Rusia exact atât cât cer interesele țării în înțelegerea lui Xi Jinping. Iar această înțelegere se rezumă la interesul Chinei de a dispune de resurse naturale rusești care devin din ce în ce mai ieftine din cauza sancțiunilor: petrol, gaze, cărbune și metale, grâu și soia, dar și de absența conflictelor la granița de nord și vocea Rusiei în Consiliul de Securitate al ONU, care este aproape întotdeauna în consonanță cu China.
Însă principala resursă pe care Moscova a oferit-o Beijingului gratuit este timpul. Dacă nu ar fi fost război, contradicțiile SUA-China ar fi devenit principalul conținut al anilor 2022 și 2023. Atrăgând atenția Statelor Unite asupra sa, Vladimir Putin i-a oferit lui Xi Jinping posibilitatea de a lua o pauză și, într-un mod relativ confortabil, de a-și recâștiga pozițiile pierdute datorită politicilor eșuate în interior împotriva COVID-19. După părerea mai multor experți, aproape toată lumea va pierde din conflictul ruso-ucrainean, pe când China deja la această etapă este beneficiar al situației create.
Strategii semnificativ diferite
Pe baza acestor și altor exemple, putem afirma că conducerea chineză, deși autoritara, aplică o strategie semnificativ diferită de cea rusă. Pe când în Rusia regimul Putin restrânge tot mai drastic libertățile democratice, în China oficialitățile, în loc să zdrobească în forță protestul anti-COVID, în cadrul căruia pentru prima dată în decenii manifestanții au cerut, printre altele, demisia lui Xi Jinping însuși și răsturnarea Partidului Comunist, reacția a fost neașteptată: de a renunța la restricțiile de carantină. În ciuda consecințelor aparent negative de percepție publică a acestui pas pentru reputația liderului, în cele din urmă s-a luat o decizie care a corespuns cererii populare și bunului simț.
Un alt exemplu izbitor al comportamentului prudent și echilibrat al autorităților chineze a fost reacția acestora la vizita din august în Taiwan a președintelui Camerei Inferioare a Parlamentului SUA, Nancy Pelosi. China consideră Taiwanul teritoriul său, iar intențiile politicianului american au fost interpretate ca un atac la suveranitatea țării. China a promis că „nu va sta cu mâinile în sân” și că va da un răspuns dur, iar la Moscova chiar se aștepta ca acest răspuns să fie de tipul unei „operațiuni militare speciale” împotriva Taiwanului. Dar până la urmă nu s-a întâmplat nimic: oficiala americană a zburat liber spre insulă, a discutat cu politicienii locali și s-a întors fără consecințe acasă. Mass-media de stat rusă a investit mari speranțe într-un „răspuns dur” din partea Beijingului, dar reacția chinezilor a ajuns să-i dezamăgească mult.
Putin a greșit și aici
În concluzie trebuie remarcată miza greșită a regimului Putin privind susținerea plenară de către China a poziției Moscovei în războiul din Ucraina. Tot mai multe date vorbesc în favoarea ideii că Beijingul pregătește o reorientare a politicii sale externe prin îndepărtarea de Moscova, intuind o scădere a influenței economice și politice a Rusiei ca rezultat direct al invaziei sale dezastruoase în Ucraina și al eventualei căderi a președintelui rus Vladimir Putin. Cu toate acestea, este tot atât de evident că Beijingul are încă multe de câștigat pe termen scurt din situația creată, considerând că relația specială cu Rusia este o monedă de schimb utilă în disputa sa cu Occidentul. Totodată, regimul comunist chinez speră să profite de pe urma boom-ului de reconstrucție postbelică din Ucraina, care nu poate să se producă în lipsa unui tratat de pace durabil și favorabil Ucrainei, condiție obligatorie pentru apariția unui flux puternic de investiții din Occident. Toate acestea luate împreună sună ca un requiem pentru Moscova, izolarea internațională a căreia se va accentua, iar politica lui Putin prefăcând Rusia într-o țară tot mai puțin influentă pe scena internațională. Pe când China își va consolida pozițiile, beneficiind din plin de slăbirea inevitabilă a influenții Moscovei în plan internațional și tot mai mult prefăcând Rusia într-un furnizor de resurse naturale ieftine și o anexă a economiei chineze în plină expansiune.
IPN publică în rubrica Op-Ed articole de opinie semnate de autori din afara redacţiei. Opiniile exprimate în aceste materiale nu neapărat coincid cu opiniile redacţiei.