 |
|
| Dionis Cenuşa | |
După 60 de ani de pace și prosperitate, Europa revine la o problemă veche – naționalismul secesionist. Chiar dacă acesta nu a putut fi tratat până la capăt, datorită proiectelor de coeziune și dezvoltare regională, a promovării diversității și a coexistenței multiculturale, nivelul acestuia a fost menținut la proporții tolerabile pentru funcționarea normală a democrațiilor europene în cadrul Uniunii Europene. Rusia vede în renașterea naționalismului în Europa beneficii geopolitice și economice. Prin filiere populiste și/sau anti-europeane, eforturile rusești sunt de a slăbi UE. Orice formă de destabilizare a UE constituie pentru Moldova o provocare majoră, cu efecte imprevizibile pentru dezvoltarea și chiar de securitatea țării.
În prezent, atât proiectul european, cât și statele membre sunt în fața unor probleme existențialiste legate de naționalismul de stat sau unul mai local. Emanciparea politică a forțelor extremiste în Germania (Alternativa pentru Germania), Austria (Partidului Libertății), Cehia (SPD) sau separatismul regional în Catalonia spaniolă sunt simptome ale acestei probleme. De aceea, majoritatea statelor membre încă guvernate de partide moderate și pro-europene caută în UE o forță politică ce îndreptățește și promovează aplicarea și respectarea necondiționată a valorilor europene - statul de drept, democrația, libertatea, drepturile omului etc. Anume această interdependență armonioasă între Bruxelles și majoritatea statelor europene explică animozitățile UE cu alte câteva state europene – Ungaria sau Polonia, care contestă multe din valorile europene, inclusiv principiul de solidaritate. Aceeași interdependență este ținta diversiunilor politice, inițiate de Rusia, prin susținerea forțelor naționaliste, în special a celor eurosceptice.
UE s-a transformat într-un actor politic limitrof prea puternic, deși greu, dar, totuși, capabil să diminueze multiplele interese geopolitice și economice ale Moscovei, atractiv și tot mai principial în promovarea valorilor sale în vecinătatea europeană și chiar în Rusia. Aceste argumente sunt suficiente pentru ca regimul lui Vladimir Putin să ia măsuri considerabile pentru a converti UE din organizație supra-națională într-o platformă pur inter-guvernamentală, unde în loc de căutarea compromisului ar domina competiția intereselor naționale și impunerea celor mai puternici. Altfel, dacă UE ar fi atât de nesemnificativă, atunci Rusia nu s-ar preocupa, într-o formă vizibilă, de destabilizarea acesteia.
Separatismul în Europa și dublele standarde invocate de Rusia
Spania continuă să adune suport politic în favoarea unității constituționale și a integrității sale teritoriale din partea liderilor europeni – Emmanuel Macron și Angela Merkel, iar Președintele Parlamentului European Antonio Tajani chiar a semnalat abundența periculoasă a “egoismului naționalist” și a reiterat rolul statului de drept. Naționalismul catalan, exprimat prin demersul separatist al referendumului anticonstituțional din 1 octombrie 2017, implică din partea UE o vigilență deosebită. Or, este vizată o țară care a aderat la proiectul european 30 de ani în urmă și care reprezintă cea de-a patra economie a UE (în contextul Brexit-ului). Pe lângă reamintirea faptului că orice regiune care se separă de statele membre părăsesc automat UE, Bruxelles-ul mai invocă imuabilitatea statului de drept, pe care separatismul catalan îl încalcă în mod flagrant. Poziționându-se în favoarea principiului statului de drept, UE a transmis un mesaj politic puternic către Spania și celelalte state membre (Polonia), unde statul de drept este supus unor presiuni enorme la nivel central sau local.
Pentru Rusia, valorile europene și în particular statul de drept, au o cu totul altă semnificație. Acest lucru a fost etalat de către președintele Vladimir Putin, în cadrul celei de-a 14-a ședințe a Clubului Internațional Valdai (Kremlin.ru, 19 Octombrie 2017).
Într-o suită de argumente incoerente și decontextualizate, Putin a egalat evenimentele anti-constituționale din Catalonia cu o mișcare de independență, ocolind sintagma “separatism”. Îndată după aceasta, liderul rus a recunoscut dreptul suveran al statului spaniol de a soluționa criza din Catalonia în baza ordinii legale spaniole. Prin aceasta, Putin exprimă deliberat o confuzie de idei. Astfel, dacă Rusia declară că susține suveranitatea spaniolă, atunci trebuie să admită că Spania se confruntă cu o mișcare de separatism în Catalonia.
Argumentul ulterior, lansat de Putin, reprezintă o critică fără destinatar nominalizat, dar prin deducție atribuită Occidentului și inclusiv Europei, despre faptul că acestea ar fi știut despre existența conflictelor interne din țările europene. Tot Occidentului îi este imputată contribuția la destrămarea, dorită, a unei serii de state în Europa. Ignorând orice congruență istorică și rolul proiectului european la păstrarea păcii, președintele rus sugerează de fapt că statele naționale sunt în pericol. Aceasta reprezintă un nou avans al Rusiei ce favorizează naționalismul din Europa, care poate demonta proiectul european îndată ce partidele naționaliste vor prelua puterea politică în principalele capitale europene.
Folosind exemplul separatismului catalan, autorii discursului lui Putin au evidențiat pretinsele duble standarde folosite de Occident. Astfel, liderul rus declară că, pe de o parte, Europa s-a pronunțat împotriva independenței Cataloniei, deși până la asta ar fi susținut necondiționat independența Kosovo de Serbia, pentru a satisface dorințele “fratelui mai mare” - SUA.
Evident, Putin contrazice adevărata succesiune a evenimentelor și anume că cinci țări UE, inclusiv Spania, nu au recunoscut independența Kosova, dar și că dreptul la autodeterminare pentru Kosovo a fost justificat prin violarea masivă a drepturilor omului de către autoritățile sârbe.
Învinuind UE și Occidentul de duble standarde, Putin încearcă de fapt să justifice propriile duble standarde, deoarece deși continuă să promoveze integritatea Serbiei a anexat ilegal Crimeea și sprijină deja de 2 ani, prin căi militare, separatismul în regiunea Donbas a Ucrainei.
Prin asemenea asamblare a argumentelor ilogice, dar efective în era știrilor false, Putin discreditează Occidentul, în particular UE, pentru a-i reduce autoritatea morală și a-i deligitimiza discursul orientat spre respectarea ordinii mondiale bazate pe respectarea dreptul internațional.
Nu în ultimul rând, liderul rus, a readus în discuție dreptul proceselor integraționiste la specificul cultural, geografic și istoric, propriu și unic al fiecărei națiuni și regiuni. Aluzia dată se referă la valorile europene (libertate, democrație, drepturile omului, statul de drept) pe care UE le promovează în limitele frontierelor sale și în afara lor. Pentru a le contracara pe acestea, Rusia a construit în ultimii ani un set de valori conservator-religioase, care reprezintă interfața ideologică a proceselor integraționiste eurosiatice, popularizate în Moldova de către forțele pro-ruse.
Moldova, naționalismul în Europa și federalizarea țării
Numeroasele mici victorii ale partidelor eurosceptice în țările europene sunt semnale negative pentru demersul pro-european al Moldovei. Or, cu cât mai multe state UE vor deveni dominate de sentimente naționaliste, cu atât mai mult va scădea apetitul, și așa mic, de extindere al UE. La fel, multiplicarea euroscepticilor în guvernele europene poate influența pe termen mediu volumul de asistență externă, inevitabil în reducere datorită Brexit-ului, pentru țările din vecinătatea europeană.
Avansarea naționaliștilor în Europa deschide oportunități noi pentru propaganda rusă, care va promova activ viziunile eurosceptice din Europa. În rezultat, vor fi nutrite dispoziții anti-europene, care există în societatea moldovenească.
Autodistrugerea pe care o poate provoca naționalismul în Europa va submina coexistența încă armonioasă între țările membre. Din moment ce interesele naționale vor predomina asupra compromisului colectiv, creșterea economică europeană dependentă de pace și stabilitate va frâna. Naționalismul politic și declinul economic vor fortifica argumentele euroscepticilor din Moldova și alte țări din vecinătate, unde proiectele euroasiatice ale Rusiei vor căpăta mai mult teren.
Odată cu emergența vizibilă a naționaliștilor anti-europeni, partidele pro-reformă din Moldova ar putea pierde aliați importanți în Occident. Mai mult ca atât, dacă UE devine prea slabă, atunci și condiționalitățile acesteia aplicate față de Moldova își vor pierde orice efect.
Discursurile naționaliste în Europa sunt în stare să dinamizeze confruntările naționaliste din Moldova, unde forțele pro-ruse atribuie parteneriatului cu Rusia un rol crucial în garantarea statalității și identității moldovenești, iar unioniștii devin actori politici mai influenți și mai tolerați de cetățeni. În asemenea condiții, nu este exclus scenariul de repetare a tentativei de federalizare a țării, pentru a crea obstacole adiționale, greu surmontabile pentru extinderea politică a unioniștilor și restabilirea popularității forțelor pro-europene.
În loc de concluzie...
Renașterea retoricii naționaliste în interiorul UE denotă că atât statele membre cât și proiectul european trec printr-o criză profundă și de durată, care necesită o diagnosticare și tratament urgent. Cauzele se ascund într-o relaxare a democrațiilor naționale și în complacerea partidelor tradiționale, dar și a eurocraților, încurajată de percepția vizavi de UE drept proiect etern.
Dorința de a preveni războaie și conflicte pe continentul european pare să nu fie suficientă pentru a convinge oricare din generații că proiectul european reprezintă o necesitate vitală pentru prosperitatea actuală și progresul viitor al Europei. Cetățenii europeni vor să simtă schimbări pozitive permanente și rapide, la care vor să contribuie prin acțiune sau inacțiune. Atât instituțiile europene cât, și partidele tradiționale din statele UE trebuie să devină digitizate și respectiv dinamice, dar și sigure, pentru a co-opta cât mai mulți cetățeni în luarea deciziilor.
Extinderea transparenței, participării și a consultării cetățenilor sunt instrumentele elementare care pot sparge mitul că proiectul european este unul elitist. Re-democratizarea statelor membre și aplicarea valorilor europene în interiorul UE reprezintă un obiectiv obligatoriu, dar și tangibil.
Victoria naționalismului asupra proiectului european este în detrimentul planului de democratizare și modernizare a Moldovei. Euroscepticismul la nivel european este o sursă de regres în realizarea reformelor în țările din vecinătate, deoarece reduce vigilența și puterea condiționalităților. La fel de negativă este însă și mimarea unei dedicații pro-europene pentru reforme, integral sau parțial folosită pentru monopolizarea puterii politice. Deși sustenabilitatea vectorului european al Moldovei depinde, în primul rând, de integritatea forțelor politice din țară, însăși existența vectorului poate fi sub semnul întrebării odată cu răspândirea de neoprit a naționalismului eurosceptic în UE.
IPN publică în rubrica Op-Ed articole de opinie semnate de autori din afara redacţiei. Opiniile exprimate în aceste materiale nu neapărat coincid cu opiniile redacţiei.