Rusia a ocupat un rol central în conflictul transnistrean

[Analiză de Andrei Iovu pentru Info-Prim Neo din ciclul „20 de ani de la începutul războiului. Când va fi pace?”] Reluare din 7 februarie Au trecut deja 20 de ani de la declanşarea conflictului armat din raioanele de est ale Republicii Moldova. Până în prezent conflictul este un subiect controversat, care nu a întrunit un consens al clasei politice din Republica Moldova. Evenimentele care au avut loc la începutul anilor '90 între cele două maluri ale Nistrului pot fi încadrate în ciclul de conflicte secesioniste, care au cuprins o serie de state din spaţiul URSS. Aproximativ în aceeaşi perioadă conflicte similare au izbucnit în Georgia şi Armenia. După destrămarea Uniunii Sovietice succesoarea ei a devenit Federaţia Rusă. Aceasta avea detaşate trupe militare pe teritoriul mai multor state, care la acel moment îşi proclamaseră deja independenţa. La fel s-a întâmplat şi în cazul Republicii Moldova, care, deşi şi-a declarat independenţa la 27 august 1991, avea dislocate pe teritoriul său trupe militare ale Federaţiei Ruse. În contextul diferendului transnistrean Federaţia Rusă a ocupat un rol central prin implicarea militară în conflict, sprijinind părţile care doreau separarea de Republica Moldova. Implicarea forţelor armate ale Federaţiei Ruse în conflictul de la Nistru nu a fost deloc voalată, ba chiar mai mult, acest lucru este confirmat cu mândrie de către liderii auto-proclamatei Republici Moldoveneşti Nistrene, Rusia fiind prezentată de către aceştia în ipostaza de apărătoare a „republicii” . De asemenea, acest lucru a fost recunoscut de oficialii de la Moscova şi de comunitatea internaţională. În pofida angajamentelor asumate de Federaţia Rusă la Summit-ul OSCE de la Istanbul din 1999, privind retragerea trupelor militare din stânga Nistrului, respectarea în întregime a acelor angajamente nu a avut loc. Mai mult, implicarea Federaţiei Ruse în conflictul transnistrean nu se limitează doar la aspectul militar, extinzându-se şi asupra proceselor sociale, economice şi politice. [Sub aspect social] Implicarea Rusiei în regiunea transnistreană a atribuit un caracter specific sferei sociale. În stânga Nistrului s-a încercat cu tot dinadinsul păstrarea elementelor vieţii sociale de pe timpul Uniunii Sovietice. Din mai multe considerente acest lucru nu a fost realizat, în schimb s-a reuşit edificarea unui model social dependent, în care contribuţiile pentru păturile social vulnerabile sunt oferite în mare parte de Federaţia Rusă. Astfel, pentru a menţine o iluzie a unei politici sociale, liderii de la Tiraspol sunt dependenţi de subsidiile Moscovei. De asemenea, atitudinea şi stilul de viaţă, sunt puternic influenţate de trendurile şi evenimentele sociale din Rusia. [Sub aspect economic] Implicarea Rusiei în regiunea transnistreană are un rol determinant pentru economia acestei regiuni. Aici se poate afirma cu siguranţă că, dacă Rusia ar sista finanţarea regiunii, regimul de la Tiraspol ar intra într-un faliment iremediabil. Suportul din partea Federaţiei Ruse nu se limitează doar la ajutorul financiar. Rusia reprezintă piaţa de desfacere a produselor din regiunea transnistreană. De asemenea, companii ruseşti au privatizat ilegal întreprinderi din stânga Nistrului, acest lucru fiind un mecanism puternic de menţinere a controlului în această regiune. Este relevant de menţionat şi despre datoria faţă de gazul consumat de regiunea transnistreană, care este atribuită Republicii Moldova şi care serveşte ca un mijloc de presiune din partea Rusiei. [Sub aspect politic] Aşa cum s-a observat şi de-a lungul anilor, Federaţia Rusă a fost considerată de liderii de la Tiraspol un centru politic, economic şi social al regiunii transnistrene. Acest lucru este transpus pe larg în discursul politic al acestora. Deşi influenţa Rusiei asupra politicului în regiune este incontestabilă, se pot observa şi tendinţe proprii în dezvoltare. Ultimele aşa-numite „alegeri prezidenţiale din Transnistria”, mai cu seamă al doilea tur de scrutin, a arătat că reuşita candidatului nu se limitează doar la sprijinul venit din partea Moscovei, un aspect important fiind prestaţia şi popularitatea lui în regiune. Influenţa Rusiei şi consolidarea poziţiei Tiraspolului în procesul de reglementare a conflictului a fost asigurată şi de o serie de acorduri semnate cu lideri de la Chişinău, cele mai importante fiind: „Acordul cu privire la principiile reglementării paşnice a conflictului armat din zona nistreană a Republicii Moldova”, semnat la 21 iulie 1992, prin care Rusia menţine trupele de „pacificatori” şi le poate retrage doar prin acordul comun al părţilor, şi „Memorandumul privind principiile normalizării relaţiilor între Moldova şi Transnistria”, semnat la 8 mai 1997, prin care se recunoaşte de facto egalitatea părţilor în procesul de soluţionare a diferendului. În anumite cazuri creşterea rolului Federaţiei Ruse în contextul conflictului transnistrean a fost efectuat cu aprobarea liderilor de la Chişinău. Pe parcursul celor 20 de ani de la declanşarea conflictului transnistrean Federaţia Rusă a utilizat cu brio acest diferend în calitate de instrument de influenţă asupra Republicii Moldova. Lipsa unei voinţe politice din partea liderilor de la Chişinău, dar şi absenţa unei viziuni clare privitor la soluţionarea conflictului, a determinat consolidarea poziţiei liderilor de la Tiraspol şi a minimalizat semnificativ şansele de reintegrare a Republicii Moldova într-un format favorabil autorităţilor de la Chişinău. [Andrei Iovu, cercetător la Institutul de Politici Publice, Programul Reforma Sectorului de Securitate, pentru Info-Prim Neo]