logo

Rusia a fost condamnată de CEDO în cauza Pisari


https://www.ipn.md/ro/rusia-a-fost-condamnata-de-cedo-in-cauza-pisari-7965_1019659.html

Federaţia Rusă a fost condamnată de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauza Vadim Pisari, tânărul moldovean omorât de un pacificator rus la începutul anului 2012 în apropierea unui punct de trecere peste Nistru. Chiar dacă această cauză viza şi Republica Moldova, statul nu a fost condamnat deoarece punctul de control nu era în jurisdicţia sa, ci se afla sub controlul Federaţiei Ruse, transmite IPN.

Ministrul justiţiei, Vladimir Grosu, într-un briefing de presă, a spus că CEDO a constatat violarea art.2 al Convenţiei Europene - dreptul la viaţă. CEDO consideră că pacificatorul rus nu a avut necesitatea de a utiliza arma de foc. De asemenea, Curtea a mai constatat că s-a încălcat dreptul rudelor lui Vadim Pisari de a participa la ancheta deschisă în Federaţia Rusă. Părinţii victimei nici nu au putut obţine documentul procedural conform căruia ancheta penală înceta.

Federaţia Rusă urmează să achite părinţilor lui Vadim Pisari despăgubiri de 35 de mii de euro pentru prejudiciul moral cauzat şi aproape 6 mii de euro – costuri şi cheltuieli pentru asistenţa juridică.

Ministrul justiţiei a remarcat că această decizie confirmă o dată în plus justeţea cerinţelor autorităţilor constituţionale ale Republicii Moldova ca misiunea de pacificare să fie transformată din una militară în una civilă.

Alexandru Postica, avocat, directorul Programului Drepturile Omului al Asociaţiei Promo-LEX, susţine că o problemă care apare în legătură cu incidentul din 1 ianuarie 2012 este că locul amplasării posturilor de pacificare urmează a fi revizuit astfel încât acestea să fie amplasate în zonele unde este necesară prezenţa lor. Or, din punctul său de vedere, amplasarea postului de pacificare la intrarea în municipiul Chişinău nu este reuşită.

În dimineaţa zilei de 1 ianuarie 2012,  Vadim Pisari, în vârstă de 18 ani, şi prietenul său au decis să traverseze râul Nistru din satul Pârâta în oraşul Vadul lui Vodă pentru a alimenta automobilul cu combustibil. Pentru a ajunge la staţia PECO ei urmau să traverseze un pod, care avea puncte de control ale forţelor de menţinere a păcii. Deşi ambele localităţi se află sub controlul autorităţilor moldoveneşti, punctele de control fac parte din zona de securitate stabilită în urma acordului de încetare a conflictului militar din 1992. Un sergent rus, şeful punctului de control din partea părţii estice, fiind unicul soldat înarmat cu o mitralieră încărcată în perioada de referinţă, a şi tras în direcţia automobilului, rănindu-l mortal pe tânăr.

Autorităţile moldoveneşti au iniţiat urmărirea penală, însă în 2013 au decis încetarea procedurilor întrucât ofiţerul rus, care a fost transferat în altă unitate în Rusia, s-a eschivat de jurisdicţia acestora.