Rusia a blocat din nou adoptarea de către Consiliul Ministerial al OSCE a unei declaraţii referitor la R. Moldova
https://www.ipn.md/ro/rusia-a-blocat-din-nou-adoptarea-de-catre-consiliul-ministerial-al-osce-a-unei-d-7965_962533.html
Lucrările Consiliului Ministerial al Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa, întrunit la Bruxelles, la 4-5 decembrie 2006, nu au rezultat cu adoptarea Declaraţiei Ministeriale finale. Această situaţie se repetă pentru al patrulea an consecutiv, datorită divergenţelor principiale dintre marea majoritate a statelor participante la OSCE, pe de o parte, şi Rusia, pe de altă parte, asupra problemelor de importanţă majoră pentru OSCE.
De asemenea, Consiliul nu a reuşit să adopte textul Declaraţiei regionale privind Moldova. În rezultatul acestor evoluţii, ministrul Afacerilor Externe al Belgiei a prezentat viziunea Preşedinţiei în Exerciţiu a OSCE privind evoluţiile în cadrul Organizaţiei. R. Moldova, SUA, UE şi NATO au prezentat Declaraţii finale în care au dat aprecieri rezultatelor reuniunii.
Reprezentantul Franţei, în numele a 27 state membre ale NATO,
a regretat lipsa de progres în retragerea forţelor militare ale Rusiei de pe teritoriul R. Moldova şi a chemat Rusia să reia şi să finalizeze retragerea cât mai curând posibil a prezenţeisale militare.
Delegaţia SUA a notat că din păcate o naţiune/stat blochează eforturile majorităţii în atingerea unor progrese în conflictele din Georgia şi RM. SUA regretă eşuarea CM de a conveni asupra unor paşi în consolidarea încrederii şi energizarea negocierilor în vederea soluţionării acestor conflicte. Apreciind anumite progrese făcute de către Rusia în 2006 în raport cu angajamentele privind Georgia, SUA au solicitat un progress mai semnificativ în 2007 pentru soluţionarea problemelor restante în Georgia şi finalizarea retragerii militarilor ruşi din RM. SUA acordă o valoare înaltă regimului FACE, dar nu va ratifica Tratatul FACE până când angajamentele restante de la Istanbul nu vor fi îndeplinite.
Ministrul Afacerilor Externe şi Integrării Europene Andrei Stratan de asemenea şi-a exprimat regretul faţă de faptul că nu a putut fi adoptată o declaraţie referitor la Moldova, exprimându-şi speranţa că aceasta nu va deveni o tradiţie în cadrul OSCE. În acelaşi timp, el a menţionat că RM este determinată să caute soluţii de reglementare a conflictului transnistrean exclusiv pe căi paşnice, bazate pe respectarea suveranităţii şi integrităţii R. Moldova care este gata să reia negocierile în format 5+2 cât mai curând posibil. Ministrul a mulţumit UE şi SUA pentru rolul lor în determinarea unei dezvoltări pozitive a reglementării conflictului şi a monitorizării hotarelor.