Rusa a devenit prima limbă în staţiunea românească Venus
https://www.ipn.md/ro/rusa-a-devenit-prima-limba-in-statiunea-romaneasca-venus-7967_961152.html
Circa 80 la sută din turiştii care vin la staţiunea românească Venus sunt ruşi, provenind din Belarus, Ucraina, Rusia. Astfel, rusa a invadat litoralul românesc, ajungând să fie vorbită şi de personalul românesc, dar şi apărând obligatoriu în meniurile localurilor, scrie presa românească, citată de Info-Prim Neo.
„Au început să vină de trei ani. Acum sunt cam 80 la sută din turişti. E staţiunea ruşilor", explică un barman din Venus de ce meniurile sunt bilingve: în româna şi în rusă. Într-adevăr, aici rusa este prima limbă, exact aşa cum a devenit româna în unele staţiuni greceşti. Mai toţi angajaţii din turism rup măcar două vorbe în ruseşte, iar cei în stare să vorbească bine sunt la mare căutare.
"Destinaţia lor preferată era Bulgaria, însă s-au oprit în drum", povesteşte reprezentanta uneia dintre firmele care fac afaceri turistice cu belaruşi. Aceştia nu trec mai departe pentru că li se pare destul de mare taxa de tranzit de 35 de euro şi pentru că le convin şi serviciile de pe litoralul românesc, deşi mai pot alege şi vacanţele în Crimeea.
Belaruşii vin cu autocarele pentru sejururi de 11 zile. Ruşii sunt un pic mai pretenţioşi, vin cu charterele. Doar pentru cazare plătesc de la 350 de dolari în sus de persoană în sezonul de vârf sau de la 200 în afara sezonului. Toţi mănâncă la cantinele din staţiune, surprinzător de ieftine, prin baruri, în schimb, nu prea calcă.
Directorul unei companii care aduce în România ruşi susţine că aceştia sunt foarte buni clienţi, pe care operatorii din turism preferă să-i aibă, iar a-i întâmpina în limba rusă este un lucru absolut normal într-o industrie turistică performantă. Sursa citată se plânge că afacerea suferă foarte mult de lipsa vorbitorilor de rusă, însă problema este compensată de fluxul de tineri care vin din Republica Moldova.