logo

RTEC rămâne fără 8 milioane de lei pe conturi


https://www.ipn.md/ro/rtec-ramane-fara-8-milioane-de-lei-pe-conturi-7967_986484.html

Un executor judecătoresc sustrage banii de conturile Regiei Transport Electric Chişinău (RTEC) în favoarea firmei ucrainene „Electro-Plus”, a declarat, luni, în cadrul şedinţei operative de la Primărie şefa Direcţiei juridice, Diana Gurschi, citată de Info-Prim Neo. Diana Gurschi a comunicat că executorul judecătoresc, Anatol Chihai, fost şef al Direcţiei juridice al „Moldincombank”, încasează ilegal sume în favoarea firmei ucrainene care revendică 15 milioane de lei, fără vreo bază legală. „Există actul de verificare emis de către Ministerul Finanţelor, în care se stipulează că în anii 2004-2005 RTEC nu are nicio datorie. Există decizia irevocabilă despre declararea nulă a titlului executoriu, iar Anatol Chihai continuă să sustragă banii. Deja au fost sustraşi aproape 8 milioane de lei”, a declarat Diana Gurschi. Şeful RTEC, Gheorghe Morgoci, a comunicat că toate conturile întreprinderii sunt blocate şi că Inspectoratul Fiscal de Stat a interzis deschiderea altor conturi. Primarul capitalei, Dorin Chirtoacă, a declarat că este ceva ieşit din comun ca în anul 2010 o întreprindere strategică cu 3 mii de angajaţi să fie furată de „nişte hoţi, care nu au decât o masă, un scaun şi un birou”, fiind ajutaţi de un executor judecătoresc din Republica Moldova. Primarul a numit „banditism, hoţie şi corupţie” ceea ce se întâmplă cu RTEC, în special după ce băncile au fost avertizate să nu mai deschidă conturi întreprinderii şi să blocheze conturile existente. Problemele RTEC au început în luna mai, când o companie din Ucraina, "Electro-Plus", a revendicat datorii de peste 15 milioane de lei. După ce firma a pierdut definitiv în instanţele de judecată din Republica Moldova, a reuşit să predea dreptul de creanţă unei firme ruseşti, „Vatu”, care pretinde la acumularea “datoriilor”.