Romii din Moldova organizează o paradă la Chişinău
https://www.ipn.md/ro/romii-din-moldova-organizeaza-o-parada-la-chisinau-7967_989431.html
Problemele romilor din Republica Moldova sunt discutate astăzi, 7 aprilie, la o masă rotundă, la care participă responsabili ministeriali şi organizaţii nonguvernamentale care apără interesele acestei etnii, transmite Info-Prim Neo.
Preşedintele Coaliţiei „Vocea Romilor”, Robert Cerari, a declarat că romii din Moldova nu au reuşit să se integreze pe deplin în societate şi întâmpină în continuare probleme legate de accesul la sănătate, educaţie, asistenţă socială şi ocuparea locurilor de muncă.
Marin Alla, preşedintele Uniunii Tinerilor Romi „ Tărnă Rom”, a subliniat că o prioritate a discuţiilor de astăzi este elaborarea proiectului Planului de acţiuni pentru susţinerea populaţiei de etnie romă din Republica Moldova pentru anii 2011-2015”.
Masa rotundă este organizată în ajunul Zilei Internaţionale a Romilor, marcată pe 8 aprilie. Baronul romilor, Artur Cerari, a menţionat că la Chişinău va fi organizată, vineri, o paradă cu această ocazie. Coloana va porni din Piaţa Marii Adunări Naţionale, la ora 09.00, şi se va îndrepta spre Biroul Relaţiilor Interetnice.
Romii din Republica Moldova sărbătoresc Ziua Internaţională a Romilor de 20 de ani.