România va susţine în continuare Republica Moldova, Traian Băsescu
https://www.ipn.md/ro/romania-va-sustine-in-continuare-republica-moldova-traian-basescu-7965_997485.html
Preşedintele României, Traian Băsescu, a spus, în cadrul vizitei oficiale la Bucureşti a omologului său de la Chişinău, Nicolae Timofti, că România va susţine în continuare Republica Moldova, transmite Info-Prim Neo.
Potrivit lui Traian Băsescu, vor fi accelerate proiectele privind construcţia gazoductului Iaşi-Ungheni, a liniilor de electricitate Goteşti-Suceava-Bălţi, montarea fibrei optice între Isaccea şi Chişinău, modernizarea Căii Ferate Iaşi-Ungheni-Chişinău, consolidarea podurilor peste Prut şi multe alte proiecte. „L-am informat pe preşedinte că vom menţine numărul de 5 mii de burse pentru anul şcolar viitor cu perspectiva ca anii viitori să urcăm până la 10 mii de burse. Am discutat problema transnistreană, un subiect important pentru integritatea teritorială, şi l-am asigurat pe preşedinte de totala noastră susţinere”, a declarat Traian Băsescu într-o conferinţă de presă susţinută în comun cu Nicolae Timofti.
Întrebat de un jurnalist din Moldova dacă există garanţii că noul Guvern al României va continua proiectele iniţiate cu Republica Moldova, Traian Băsescu a menţionat că nu există Guvern al României, indiferent ce structura politică pe care o are, care să nu susţină trei lucruri fundamentale în politica externă: România în NATO, România în UE şi relaţia strategică România-Moldova. „Aceştia sunt piloni cunoscuţi de partide, indiferent de orientarea lor politică”, a spus Traian Băsescu.
Preşedintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti, a menţionat că discuţiile pe care le-a avut cu Traian Băsescu au fost constructive. „Am constatat un progres deosebit în relaţiile noastre pe parcursul anului 2011, în special prin dezvoltarea cadrului juridic solid şi promiţător, care ne permite să avansăm pe calea unor acţiuni, programe şi proiecte concrete practice”, a menţionat Nicolae Timofti. Preşedintele Republicii Moldova a mai spus că au fost puse în discuţie relaţiile social-economice. România este un partener economic strategic pentru Republica Moldova, plasându-se pe locul doi în lista ţărilor la export şi locul trei la importurile în Republica Moldova.
Întrebat de un jurnalist din România dacă Moldova estimează o retragere a trupelor ruseşti din regiunea transnistreană, în condiţiile iniţiativelor vicepremierului rus Dmitri Rogozin de modernizare a acestora, Nicolae Timofti a spus că Republica Moldova va reuşi scoaterea trupelor ruseşti de pe teritoriul său. „Este un punct clar în politica Republicii Moldova. Am avut o întrevedere cu domnul Rogozin şi dumnealui a fost de părere că această problemă trebuie să fie rezolvată în baza tratativelor şi relaţiilor bilaterale”, a spus preşedintele Moldovei.
Traian Băsescu i-a oferit în dar lui Nicolae Timofti o biserică de lemn, care urmează să fie ridicată într-un loc stabilit de Preşedinţia Republicii Moldova în raionul Soroca şi un milion de cărţi în limba română pentru Guvernul Republica Moldova.