România va convinge statele europene ca Republica Moldova să devină cât mai curând stat membru al UE. Declaraţia a fost făcută de către senatorul Petru Filip, preşedintele Comisiei pentru politică externă a Senatului României, în cadrul unei întrevederi cu delegaţia Parlamentului Republicii Moldova, condusă de către preşedintele Comisiei politică externă şi integrare europeană, Ana Guţu, transmite IPN.
Potrivit unui comunicat de presă al Parlamentului, Ana Guţu, co-preşedinte al Comisiei comune pentru integrare europeană între Parlamentul României şi Parlamentul Republicii Moldova, a dat asigurări că autorităţile de la Chişinău depun eforturi pentru a asigura ireversibilitate cursului de integrare europeană, inclusiv prin continuarea reformelor în domeniul justiţiei şi prin lupta cu corupţia. Totodată, Ana Guţu a menţionat că ratificarea Acordului de Asociere în Parlamentul Republicii Moldova va fi un eveniment istoric, exprimându-şi convingerea că Moldova va deveni membru al UE cât mai curând, poate chiar în 2019, an în care România va deţine preşedinţia Consiliului UE.
Senatorul Petru Filip a dat asigurări că România va fi şi în continuare alături de Republica Moldova. „România îşi propune să găsească şi alţi avocaţi pledanţi pentru ca Republica Moldova să devină cât mai curând stat al UE”, a menţionat preşedintele Comisiei pentru politică externă a Senatului României. Totodată, senatorul român a reiterat ferma determinare a Senatului României de a ratifica rapid Acordul de Asociere UE – Republica Moldova.