„Obiectivul principal este integrarea Moldovei în Uniunea Europeană, iar până când Moldova se va integra în UE, România va fi alături, pentru a depăși provocările”, a promis premierul de la București, Marcel Ciolacu, în cadrul unei conferințe comune, susținută la Chișinău, cu omologul său moldovean Dorin Recean, transmite IPN.
Potrivit prim-ministrului de la București, „20 de miliarde de euro se investesc în acest an în România și asta înseamnă integrarea în UE. România beneficiază de 500 de milioane de euro doar pentru împădurire, iar în prezent, în România, salariul mediu este de 1100 de euro, pensia medie - de 200 de euro. Asta va aduce Republicii Moldova integrarea în UE”, a spus Marcel Ciolacu.
Demnitarul român a mai declarat că Federația Rusă nu poate oferi vreo garanție Republicii Moldova și că Rusia va duce Moldova în zona izolării, a sărăciei, și nu va aduce nici securitate, nici dezvoltare.
Potrivit premierului Marcel Ciolacu, Moldova trebuie să aibă o conectare directă pe ecartament european de cale ferată, dintre Chișinău și Iași. „S-a terminat perioada cu podul de Flori și trebuie să existe mai multă implicare pentru a dezvolta cele două țări. România ar trebui să fie podul Republicii Moldova către UE, ea nu trebuie să fie dependentă de România”, a subliniat oficialul de la București.
La rândul său, premierul Republicii Moldova, Dorin Recean, a declarat că a abordat cu omologul său român, Marcel Ciolacu, aprofundarea parteneriatului strategic între state, esențial pentru integrarea europeană a Moldovei.
„România întotdeauna a fost un partener de nădejde, oferind sprijin valoros în cele mai dificile momente și în parcursul european. România este un susținător fidel al cetățenilor Republici Moldova, prin renovarea de grădinițe și prin burse pentru studenții moldoveni care învață peste Prut, România contribuie la îmbunătățirea predării limbii române în școlile minorităților naționale și susține producătorii agricoli din Moldova”, a remarcat premierul de la Chișinău.
Dorin Recean a anunțat că 20 de autobuze românești au fost transmise astăzi și vor ajunge la școlile din Ungheni, Briceni, Soroca, Drochia, Ocnița, Căușeni și din alte raioane.
Totodată, premierul Moldovei a amintit că, acum doi ani, a fost lansat planul de a construi drumuri care să lege regiunile de pe ambele maluri ale Prutului și să conecteze rețeaua rutieră la autostrada României. Săptămâna trecută a fost semnat contractul de construire a podului care va lega localitățile Ungheni din Republica Moldova și România. Se preconizează ca în 2026 acest pod să fie gata, iar potrivit premierului Recean, acest pod va duce Moldova mai aproape de UE și România, va facilita comerțul și va deschide calea pentru mai multe investiții în Moldova. În plus, România este cea mai mare și stabilă piață pentru produsele moldovenești, a adăugat prim-ministrul Dorin Recean.