logo

România condamnă comunismul


https://www.ipn.md/ro/romania-condamna-comunismul-7965_962745.html

Preşedintele României, Traian Băsescu, a condamnat regimul comunist ca "un regim ilegitim şi criminal". Şeful statului român şi-a ţinut discursul, luni, 18 decembrie, în fata camerelor reunite ale Parlamentului României, în prezenţa unor figuri marcante ale luptei anti-comuniste în Europa de Est, precum Jelio Jelev, primul şef de stat al Bulgariei postcomuniste, şi Lech Walesa, fostul preşedinte al Poloniei, laureat al Premiului Nobel pentru Pace. La eveniment au participat, în calitate de invitaţi Regele Mihai I, precum şi şefii principalelor culte din România, transmite Info-Prim Neo cu referire la presa de la Bucureşti. Potrivit sursei citate, este pentru prima data în istorie când un şef de stat al unei ţări din fostul bloc sovietic a condamnat dictatura comunistă. Traian Băsescu este primul preşedinte care cere scuze în numele statului român familiilor care au suferit în perioada comunistă şi este, de asemenea, primul şef de stat care cere anularea tuturor condamnărilor care au avut baze politice. Preşedintele Băsescu a prezentat un Raport detaliat, făcut pe baza cercetărilor în arhivele întredeschise de serviciile secrete şi de arhivele naţionale, care păstrează documentele istorice şi recente ale PCR. Actul de condamnare a comunismului a fost aplaudat de Regele Mihai şi de Lech Walesa, huiduit de liderul PRM Corneliu Vadim Tudor şi contestat de PSD în aceeaşi sală a Parlamentului. Experţii consideră acest fapt drept un paradox, posibil doar pentru că România nu a făcut acest gest încă din decembrie 1989.