logo

Româna va fi învăţată şi în grădinţele frecventate de copii ruşi


https://www.ipn.md/ro/romana-va-fi-invatata-si-in-gradintele-frecventate-de-copii-7967_995910.html

Părinţi, educatori şi manageri de grădiniţe cu limba rusă de instruire au solicitat Ministerului Educaţiei ca în curricula educaţiei preşcolare să fie introduse activităţi de învăţare a limbii române, transmite Info-Prim Neo. Potrivit unui comunicat de presă al Ministerului Educaţiei, părinţii şi-au motivat solicitarea prin dorinţa de integrare a copiilor în mediul educativ prin limba română. Ministrul educaţiei, Mihail Şleahtiţchi, a subliniat importanţa cunoaşterii de către copii a limbii române. Pentru a învăţa temeinic limba română, copiii ar trebui să fie ghidaţi de către un educator, care, prin didactici specifice vârstei, ar realiza instruirea la cota maximă a calităţii, consideră ministrul. Viceministrul educaţiei, Tatiana Potâng, a specificat că un program-pilot de studiere a limbii române în grădiniţe ar corela perfect cu proiectul-pilot de instruire multilingvă în şcoli şi cel similar din grădiniţele din Găgăuzia. „Pentru eficienţă, proiectul respectiv ar trebui implementat gradual”, a menţionat viceministrul educaţiei. Tatiana Nagnibeda-Tverdohleb, şefa Direcţiei educaţie, tineret şi sport din municipiul Chişinău a informat că, de cinci ani, în mai multe grădiniţe din capitală se practică instruirea multilingvă. „În unele grupe, copiii sunt antrenaţi în activităţile de învăţare a limbii române, în altele – activează doi educatori, unul vorbitor de limba română, altul de rusă. Această decizie a fost luată la solicitarea insistentă a unor părinţi”, a menţionat şefa direcţiei. Urmare a discuţiilor, s-a decis că va fi instituit un grup de lucru, alcătuit din reprezentanţi ai Ministerului Educaţiei, Direcţiei educaţie, tineret şi sport a municipiului Chişinău, directori de grădiniţe, părinţi, care vor elabora un concept de predare a limbii române în grădiniţele alolingve şi un mecanism fiabil de implementare a acestuia.