logo

Româna – limbă europeană, Casa Limbii Române invită...


https://www.ipn.md/ro/romana-limba-europeana-casa-limbii-romane-invita-7542_1064793.html

                                                             

CAsa LIMBII ROMâNE NICHITA STĂNESCU

or. Chişinău, str. M. Kogălniceanu 90

Tel./Fax. 23-87-03; tel.: 23-46-98; e-mail: clrmoldova@yahoo.com

                                                                      CASA LIMBII ROMÂNE  INVITĂ ...

Vineri, 26 august  2011, ora 09:00, la  Casa Limbii Române, str. M. Kogălniceanu 90, va avea loc inaugurarea cursurilor de limba şi literatura română  cu genericul „Româna – limbă europeană” în cadrul celei de-a treia ediţii a Şcolii Internaţionale de Vară Migraţie, Minorităţi, Drepturile Omului – Probleme Socio-politice în Statele Vecine ale UE: Republica Moldova şi Ucraina”. Proiectul este organizat de către Moldova-Institut Leipzig e.V. şi AQA Logistic & Consulting, în colaborare cu Forumul Moldo-German şi cu sprijinul financiar al Serviciului German de Schimb Academic (DAAD), în perioada 25 august – 14 septembrie 2011 la Chişinău şi Odessa.

Şcoala de vară a fost iniţiată de preşedintele Moldova-Institut Leipzig e.V., profesorul Klaus Bochman, în anul 2009, cu scopul de a crea o punte de legătură între tinerii din aceste ţări şi de a spori interesul studenţilor şi doctoranzilor din Germania pentru Republica Moldova şi pentru limba română. Programul şcolii de vară va include: un curs intensiv de limba română, organizat la Casa Limbii Române „Nichita Stănescu”, menit să îi ajute pe participanţi să înveţe sau să-şi perfecţioneze cunoştinţele de limba română. De asemenea, ei vor participa la o serie de prezentări şi de întâlniri cu reprezentanţii diferitor instituţii guvernamentale şi organizaţii ale societăţii civile, care vor oferi informaţii despre anumite aspecte ale scenei politice, sociale şi economice moldoveneşti şi, în mod particular, privitoare la situaţia minorităţilor etnice şi a drepturilor omului în Republica Moldova.

Cei 17 participanţi sunt licenţiaţi în politologie, drept, studii europene, relaţii internaţionale sau romanistică, având motivaţii dintre cele mai diverse pentru a participa la această şcoală de vară. În cadrul activităţilor din program, cursanţii vor avea posibilitatea să susţină scurte prezentări, cu scopul de a facilita schimburi de informaţii şi idei pe tematica stabilită.

Interesul particular pentru Republica Moldova şi Ucraina, ţări vecine ale Uniunii Europene, este generat de complexitatea procesului de integrare europeană, inclusiv de aspectele privitoare la respectarea drepturilor omului ca valori europene. Ulterior, prin activităţile lor, participanţii vor putea contribui la aprofundarea dialogului moldo-german, dezideratul principal al şcolii de vară fiind dezvoltarea unei reţele de multiplicatori în rândul comunităţii academice germane şi moldoveneşti.

O întrunire prilejuită de deschiderea oficială a şcolii de vară va avea loc pe data de 26 august, ora 14.30, şi la sediul Institutului pentru Dezvoltare şi Iniţiative Sociale „Viitorul”, partener al Moldova-Institut Leipzig e.V. în diferite proiecte (Str. Iacob Hâncu 10/1, Chişinău). La inaugurare vor participa dl. Vasile Dumbravă, Vicepreşedintele Moldova-Institut Leipzig e.V., dl Igor Corman, Preşedintele Comisiei Parlamentare pentru Politică Externă şi Integrare Europeană şi Preşedinte al Forumului Moldo-German,  dl Carsten Wilms,  Consilierul Ambasadei Germaniei în Republica Moldova, şi dl Jan Peter Abraham, lectorul DAAD la Chişinău.