Dintru început venim cu unele explicaţii la aspectele din întrebările celor care ni le-au adresat.
1. Persoana care s-a interesat de folosirea în limbaj a lexemului suport a răspuns ea însăşi la întrebare, explicaţiile fiind conforme cu cele din dicţionarele explicative ale limbii române.
Am realizat acestea cu ajutorul (= cu susţinerea) prietenilor mei.
Referitor la întrebuinţarea acestui cuvânt în discurs public (oficial), intuim că v-au interesat îmbinările care au în componenţă lexemul suport.
Cuvântul în cauză a pătruns în română din franceză. Faptul că în dicţionarele noastre nu se atestă şi alte sensuri (pe care îl are în limba ei soră) deja nu e problema noastră.
Pentru noi e important să clarificăm la ce capitol (corect sau greşit) includem îmbinările româneşti de tipul suport informaţional (în franceză - support informationnel, dar şi: soutien informationnel; în engleză - informational support), suport tehnic (în franceză - support technique; în engleză - technical support) ), suport financiar (în franceză - support financier, dar şi soutien financier; în engleză - financial support) etc.
Am indicat între paranteze şi versiunea engleză a îmbinărilor pentru a aminti că, fiind o limbă de circulaţie internaţională, nu trebuie neglijată influenţa acesteia asupra lexicului altor limbi. Evident, nu avem în vedere aici englezismele ce au fost preluate în limbaj, nejustificat, de către unii vorbitori de română. (Nu e o mare diferenţă, în planul corectitudinii, între "Cum sa fii cea mai cool domnisoară de onoare?" şi "Cum sa fii cea mai клёвая domnisoară de onoare?".)
Revenind la aspectul pe care îl abordam, vă adresăm următoarea întrebare: ce opinie aveţi referitor la folosirea cuvântului în discuţie în titlul ce urmează?
PROIECT: „Suport financiar pentru studii doctorale privind complexitatea din natură, mediu şi societatea umana”.
2. Pe alt cititor, al cărui prenume este Krzysztof (din Polonia), îl interesează formele corecte pe care le au în română denumirile de localităţi în genitiv-dativ.
S-a referit Krzysztof la denumirile oraşelor pe care filologii le includ în categoria substantivelor proprii pluralia tantum.
În Republica Moldova ele chiar sunt multe: Bălţi, Briceni, Călăraşi, Căuşeni, Criuleni, Donduşeni, Dubăsari, Făleşti, Floreşti, Glodeni, Hânceşti, Ialoveni, Nisporeni, Râşcani, Străşeni, Şoldăneşti, Teleneşti, Ungheni, Vulcăneşti, dar şi alte multe denumiri de localităţi rurale.
Pornind de la explicaţia ce ne-o oferă Gramatica limbii române ("Unele substantive manifestă tendinţa de refacere a unei forme de singular (marcate de articolul definit), adecvate specificului individualizator al numelor proprii: Bucureştiul / Bucureştii, Iaşiul / Iaşii etc.."), vom conchide că ambele forme sunt recomandate de normă.
Cadrelor didactice care le predau străinilor limba română le sunt mai comode formele ce se comportă ca substantivele la singular.
a. Ungheniul e un oraş la frontiera de vest cu România.
b. Locuitorii Ungheniului se mândresc cu oraşul lor.
c. Ungheniului i-ar sta bine să devină oraş european.
d. Trebuie să facem totul pentru Ungheniul nostru.
e. Ungheniule, vei fi şi tu municipiu!
Pentru comparaţie, vă propunem să plasaţi în aceste propoziţii forma pluralului formal Ungheni.
Ce părere aveţi? Încercaţi să exersaţi şi cu alte denumiri de localităţi terminate în -i.
Persoanele care ne învaţă limba, spre deosebire de noi, vorbitorii de română, au nevoie de modele unice, pe care le pot găsi ca fiind logice.
Deoarece în română sunt şi substantive masculine comune cu terminaţia -i (pui, tei, ardei, ochi, genunchi), care au aceleaşi forme la singular şi la plural, celor interesaţi de limba noastră li-e mai uşor să folosească formele de singular la nominativ-acuzativ, genitiv-dativ şi vocativ ale denumirilor de localităţi la care ne-am referit. (Teiul. Teiului. Teiule! Orheiul. Orheiului. Orheiule! Bălţiul. Bălţiului. Bălţiule!)
Se comportă diferit denumirile de localităţi cu terminaţia -i care au în componenţă determinative: Anenii Noi, Cioropcanii Noi etc.
3. Altă cititoare, pe care o cheamă Carolina, doreşte să nu mai aibă îndoieli la realizarea acordului corect între substantivele feminine la genitiv-dativ singular şi participiile ce urmează după ele.
Pentru o clarificare a fenomenului respectiv, vă propunem, Carolina, două enunţuri.
a. I-am răspuns domnişoarei interesate de acest aspect din gramatica limbii române.
b. I-am răspuns domnişoarei care e interesată de acest aspect din gramatica limbii române.
Ce ziceţi? Aţi sesizat diferenţa?
Dacă va fi necesar, vom reveni la cu detalii la fenomenul ce tine de formele participiilor şi ale adjectivelor ce însoţesc substantivele feminine la genitiv-dativ singular. Deocamdată vă spunem că cei care ne învaţă limba, spre deosebire de noi, vorbitorii de română, depun efort ca să înţeleagă cum se constituie o îmbinare de tipul "perimetrul Pieţei Marii Adunări Naţionale".
4. O altă cititoare, care poartă frumosul prenume de origine greacă ce are semnificaţia de înţelepciune, ne-a adresat o întrebare referitoare la acordul corect al substantivelor la genitiv-dativ singular. I-am răspuns:
La nominativ-acuzativ, îmbinarea care o interesează are forma corectă "A fost lansată cea de-a cincea ediţie …".
La genitiv-dativ, forma recomandată este "Cu ocazia lansării celei de-a cincea ediţii …".
Am întrebat-o pe domnişoară, vă întrebăm şi pe dumneavoastră care e accentul corect în prenumele Sofia.
Dar în denumirea localităţii de baştină a poetului Iulian Filip?
Şi în denumirea capitalei Bulgariei?
Pentru azi ne-am propus să punem în discuţie unele aspecte ce ţin de plasarea corectă a accentului în cuvintele româneşti. Din cauză că în limba română accentul nu are o poziţie fixă (ca în franceză, de exemplu), se înregistrează mai multe probleme la folosirea formelor corecte.
1. Sunt unele cuvinte care au accentul diferit comparativ cu cel plasat în majoritatea cuvintelor româneşti.
Comparaţi: administrátor(i), diréctor(i) cu acompaniatór(i), programatór(i), cumpărătór(i), vânzătór(i).
Problema se complică din considerentul că formele de feminin ale acestor substantive se accentuează la fel: administratoáre, directoáre, acompaniatoáre, programatoáre, cumpărătoáre, vânzătoáre.
2. Unele cuvinte îşi menţin accentul în formele masculine şi cele feminine, altele nu şi-l menţin:
Comparaţi: dóctor → dóctoriţă, píctor → píctoriţă, chélner → chélneriţă cu şofér → şoferíţă, pescár → pescăríţă.
3. Unele cuvinte îşi menţin accentul ca în limba de origine: taxí (fr.), máxi-táxi (eng.), rúcsac, crénvurşt (germ.).
Există şi alte aspecte ce ţin de plasarea corectă a accentului. În cazul când apare problema alegerii, este necesară consultarea dicţionarului. E adevărat că vă vor deranja niţel dubletele de felul translátor şi translatór, neútru şi néutru, coréctor şi corectór, míjloc şi mijlóc.
Cu toate că avem unele probleme la plasarea corectă a accentului din cauză că nu sunt reguli pe înţelesul tuturor, există în limba română situaţii când regula solicită o formă corectă, dar în vorbirea cotidiană se foloseşte cealaltă.
Convingeţi-vă (pe ce vocală plasaţi accentul în această formă verbală?) că anume aşa este citind articolul în continuare.
În limba română, imperativul plural are aceeaşi formă pe care o au verbele la indicativ şi conjunctiv prezent, persoana a II-a plural.
Iar forma acestei persoane se constituie de la infinitiv.
A lucrá: De ce nu lucráţi? Vă rog să lucráţi! Lucráţi, vă rog! (Nu există problema alegerii formei corecte.)
A tăceá: De ce tăcéţi? Vă rog să nu tăcéţi! Nu tăcéţi, vă rog! (Poate apărea problema alegerii formei corecte.)
A se prefáce: De ce vă prefáceţi? Vă rog să nu vă prefáceţi! Nu vă prefáceţi, vă rog! (Apăre problema alegerii formei corecte.)
A se întoárce: Când vă întoárceţi? Vă rog să vă întoárceţi! Întoárceţi-vă, vă rog! (Apăre problema alegerii formei corecte.)
A-şi cére scuze: De ce nu vă céreţi scuze? Vă rog să vă céreţi scuze! Céreţi-vă scuze, vă rog! (Apăre problema alegerii formei corecte.)
A se înscríe: De ce nu vă înscríeţi? Vă rog să vă înscríeţi! Înscríeţi-vă, vă rog! (Apăre problema alegerii formei corecte.)
A se opúne: De ce nu vă opúneţi? Vă rog să vă opúneţi! Opúneţi-vă, vă rog! (Apăre problema alegerii formei corecte.)
A râde: De ce râdeţi? Vă rog să nu râdeţi! Nu râdeţi, vă rog! (Poate apărea problema alegerii formei corecte.)
A vení: De ce nu veníţi? Vă rog să veníţi! Veníţi, vă rog! (Nu există problema alegerii formei corecte.)
A coborî: Unde coborâţi? Vă rog să coborâţi! Coborâţi, vă rog! (Nu există problema alegerii formei corecte.)
Înainte de a-mi lua rămas-bun, vă propun, pentru autoverificare, să transformaţi fraza folosind verbele la plural.
(Atenţie la plasarea accentului!)
Întoarce-te la ţară! Du-te şi vezi-i pe părinţi! Convinge-te că totul e bine! Ascunde-ţi emoţiile! Pricepe-te de ce sunt trişti! Spune-le cuvinte de mângâiere! Înţelege-le situaţia!
Scríeţi-ne! Punéţi-ne întrebări! Vă vom răspunde cu plăcere.
Alexei Axan