logo

Roman Chircă: Moldova are nevoie de o armată care să depășească puterea armatei transnistrene


https://www.ipn.md/ro/roman-chirca-moldova-are-nevoie-de-o-armata-care-sa-depaseasca-puterea-armatei-t-7978_1040319.html

Republica Moldova are nevoie de o armată care să depășească de câteva ori puterea armatei transnistrene nu pentru a o folosi, dar pentru a avea un argument suplimentar și pentru a putea discuta cu această regiune separatistă. Declarația a fost făcută de directorul Institutului pentru Economie de Piață, Roman Chircă, în cadrul emisiunii „Fabrika” de la postul de televiziune Publika TV, transmite IPN.

În acest sens, Armata Națională trebuie modernizată. „La fel și cu armele nucleare. Forța și puterea lor nu este în utilizare, ci în potențialul și amenințarea de a le utiliza. De aceea, Republica Moldova nu poate să-și permită să fie o națiune pacifistă, trebuie să aibă o armată bine antrenată, bine dotată, care să nu fie folosită niciodată, dar să fie gata să intervină în orice situație dificilă”, a menționat Roman Chircă.

Analistul politic Victor Gurău este de părere că în cadrul Summit-ului care are loc pe 2 martie la Chișinău, trebuie puse în discuție problemele de securitate pentru că Republica Moldova intră într-o perioadă de alegeri continue – alegeri locale anticipate și alegeri parlamentare în anul 2018, alegeri locale ordinare în 2019, iar în 2020 – alegeri prezidențiale. „Cred că din aceste motive Igor Dodon, socialiștii și comuniștii, mizând pe sprijinul Moscovei la viitoarea campanie parlamentară și nu numai, fac anumite mesaje și declarații”, a declarat Victor Gurău.

În data de 2 martie, Chișinăul găzduiește Conferința interparlamentară la nivel înalt pe probleme de securitate „Georgia, Republica Moldova și Ucraina: Parteneriatul Estic și provocările de securitate curente”. La Conferință vor fi dezbătute probleme legate de dezinformare, securitate informațională, energetică și provocări actuale comune, creșterea economică și supremația legii în cadrul Parteneriatului Estic.