Ritmul transpunerii reglementărilor Uniunii Europene în domeniul energetic trebuie accelerat. Republica Moldova s-a angajat să transpună 43 de directive şi regulamente ale UE, iar transpunerea unora este deja în întârziere, în condiţiile în care termenul limită expiră, în mare parte, la începutul anului 2017. Acestea sunt câteva constatări ale unui studiu cu privire la rezultatele implementării prevederilor AA/DCFTA în domeniul energiei, realizat de Fundaţia Konrad Adenauer Moldova, transmite IPN.
Iulian Groza, expertul Institutului pentru Politici şi Reforme Europene (IPRE), a declarat la o conferinţă de presă că o problemă rămâne aprobarea deciziilor şi regulamentelor privind implementarea prevederilor legislative în acest domeniu. La fel, o provocare o constituie transpunerea acquis-ului UE în sectoarele gazelor naturale şi energiei electrice, având în vedere proiectele de interconexiuni alternative. În opinia sa, Moldova ar trebui să accelereze construcţia unor interconexiuni alternative de gaze naturale şi de energie electrică cu România, pentru a putea beneficia de piaţa energetică mai competitivă a Uniunii Europene.
Expertul a reiterat că o realizare a fost darea în exploatare a proiectului gazoductul Iaşi-Ungheni. însă pentru a beneficia de capacitatea maximă a acestuia este importantă finalizarea celei de-a doua faze până în 2018. Accelerarea construcţiei interconexiunilor liniilor de înaltă tensiune de energie electrică până în anul 2019 pentru integrarea asincronă cu ENTSO-E prin intermediul României ar trebui să reprezinte o altă prioritate pe termen scurt pentru guvernele de la Chişinău şi de la Bucureşti. Expertul a reamintit, că în Memorandumul de înţelegere semnat în mai 2015 între România şi Moldova valoarea acestor proiecte se estimează la 720 de milioane de euro.
Iulian Groza a spus că Parlamentul ar trebui să adopte rapid proiectele legilor cu privire la gazele naturale şi energia electrică în vederea transpunerii Pachetului 3 Energetic al UE, potrivit recomandărilor Secretariatului Comunităţii Energetice, deoarece implementarea acestuia este în întârziere. Recomandarea este valabilă şi în ceea ce priveşte procesul de transpunere a prevederilor cu privire la energia regenerabilă, având în vedere că Parlamentul nu a adoptat timp de mai mult de un an noul proiect de lege privind promovarea energiei din surse regenerabile.
De asemenea el a subliniat că este necesară necesar ca Agenţia Naţională pentru Reglementare în Energetică să fie o instituţie independentă şi să activeze în condiţii de maximă transparenţă, în special când e vorba de aprobarea tarifelor la resursele energetice. Potrivit studiului, Republica Moldova are rezerve nesemnificative de combustibili solizi, petrol şi gaze naturale şi este dependentă de importul surselor energetice în proporţie de 96%. Totodată 70-75% din echipamentele utilizate în sectorul energetic sunt învechite, pierderile atât în reţele de distribuţie, cât şi cele de transport sun mari.