logo

Rezultatele raportate de bănci prezintă o situație stabilă în sector, Expert Grup


https://www.ipn.md/ro/rezultatele-raportate-de-banci-prezinta-o-situatie-stabila-in-sector-7966_1047408.html

Rezultatele financiare raportate de bănci prezintă o situație stabilă în sector. Principalii indicatori financiari și prudențiali înregistrează valori cuprinse în limitele sau chiar peste cele admise de banca centrală. Lichiditatea rămâne mult peste limitele reglementate, pe termen scurt atingând un nivel de circa 54%, ceea ce presupune că mai bine de jumătate din expunerile băncilor continuă să fie reprezentate de active lichide cu risc redus (valori mobiliare de stat, certificate ale BNM sau rezerve obligatorii), constată Centrul analitic independent „Expert Grup” în Clasamentul performanței bancare pentru ianuarie 2019.

Potrivit „Expert Grup”, indicatorii calității activelor continuă să se amelioreze, rata creditelor neperformante înregistrând un nivel de aproximativ 12,15%, cu oscilații pe segmentul 4,4-31% în dependență de bancă. Totodată, la nivel individual, pentru luna ianuarie toate băncile au raportat profit, la nivel colectiv acesta însumând valoarea de 215,5 milioane de lei, transmite IPN.  

Pe fondul reducerii nivelului ratelor de dobândă și creșterii cererii de credite din partea persoanelor fizice, intermedierea bancară consemnează un ritm pozitiv de creștere. Această tendință este alimentată în special de extinderea volumului lunar de credite noi acordate pentru procurarea/construcția imobilului, sau pentru consum, notează experții „Expert Grup”. Și ritmul de creditare a persoanelor juridice tinde să accelereze, totuși insuficient pentru a contracara viteza de rambursare a creditelor acordate anterior.

La sfârșitul lunii ianuarie 2019, stocul total de credite acordate de băncile comerciale înregistrează valoarea de 35,3 miliarde lei, în scădere ușoară față de luna precedentă, cu 176 milioane lei. Volumul de finanțare acordat în monedă națională tinde să se consolideze, atingând o pondere de 62%, urmat de cel în euro, cu o pondere de aproximativ 26%.

Clasamentului performanței bancare, la sfârșitul primei luni a anului 2019 este condus de bănci de importanță sistemică: BC „Moldova-Agroindbank”, urmată B.C. „Moldindconbank” și B.C. „Mobiasbancă”. Preponderent acestea excelează la capitolul profitabilitate și indicatori de piață, revenindu-le circa 67% din profitul acumulat la nivel de sector și 62% din totalul activelor bancare.

Băncile cu cea mai solidă bază de capital în raport cu activele sunt B.C. „Eximbank”; BCR Chișinău și B.C. „Energbank”. Băncile cu cel mai mare volum de active lichide în raport cu total active deținute sunt  B.C. „Victoriabank”; B.C. Eximbank și B.C. „Energbank”. Băncile cu cele mai calitative active sunt „EuroCreditBank”; B.C. ProCredit Bank și B.C. „Fincombank”. Băncile cu cea mai mare rentabilitate a capitalului sunt „Moldindconbank”; B.C. „Moldova-Agroindbank” și B.C. „Victoriabank”. Băncile cu cea mai mare cotă de piață după portofoliul de credite sunt B.C. „Moldova-Agroindbank”; B.C. „Moldindconbank” și B.C. „Mobiasbancă”.