După procesarea a 95% din procesele verbale ale secțiilor de votare din Republica Moldova, candidata PAS, Maia Sandu, acumulează 52,07% din sufragii, iar candidatul independent Igor Dodon – 47,93%, transmite IPN cu referire la datele preliminare ale Comisiei Electorale Centrale.
În municipiul Chișinău, după prelucrarea a 97% din procesele verbale, candidata PAS are 59,54% din voturi. Pentru Igor Dodon au votat 40,46% din alegători.
După procesarea tuturor proceselor verbale de la cele 42 de secții de votare deschise pentru alegătorii din regiunea transnistreană, Igor Dodon are 85,80% de voturi, iar Maia Sandu – 14,20%.
Au fost procesate și 52 de procese verbale din cele 139 ale secțiilor de votare din afara țării. Maia Sandu conduce cu 76,96 %, iar Igor Dodon are 23,04% voturi.
În turul doi al alegerilor prezidențiale, au votat peste 1,645 milioane de alegători sau 53% din numărul celor înscriși pe listele electorale. Votrea continuă peste ocean. Ultimele secții de votare își vor încheia programul la 07.00 dimineața, ora Moldovei.