logo

Rezervele de stat vor fi completate cu încă 15 milioane metri cubi de gaze naturale


https://www.ipn.md/ro/rezervele-de-stat-vor-fi-completate-cu-inca-15-7967_1092508.html

Rezervele de stat vor fi completate cu încă 15 milioane de metri cubi de gaze naturale. Cantitatea urmează să fie procurată de SA „Energocom”, în două tranșe, și stocate în depozitele din Ucraina. O hotărâre în acest sens a fost adoptată de către Comisia pentru Situații Excepționale, transmite IPN.

Stocurile de gaze naturale vor fi procurate și livrate în baza unui contract-cadru de vânzare-cumpărare a gazelor naturale de tip EFET, încheiat între SA „Energocom” și SA „Moldovagaz”.

Pentru prima tranșă, de 10 milioane de metri cubi, prețul de achiziție va constitui 1882,78 de dolari per 1000 de metri cubi și va fi confirmat prin actul de predare-primire între SA „Moldovagaz” și FJSC „Gazprom”, la care vor fi adăugate costurile de livrare prin sistemul de transport al SRL „Moldovatransgaz”.

A doua tranșă de procurare a gazelor naturale, în volum de 5 milioane de metri cubi, va fi efectuată în luna octombrie, la un preț preliminar de 1058,11 de dolari per 1000 de metri cubi, estimat conform situației din 23 septembrie 2022. Prețul final al gazelor naturale va fi recalculat după stabilirea prețului de import al gazelor naturale pentru SA „Moldovagaz” în luna octombrie curent. De asemenea, membrii CSE au decis alocarea a 511 milioane de lei din bugetul de stat societății „Energocom” pentru majorarea capitalului social.

În scopul acoperirii cheltuielilor suportate pentru gestionarea crizei refugiaților, membrii CSE au decis să aloce, din Fondul de Intervenție al Guvernului, mijloace financiare în sumă de 589,7 mii de lei pentru acordarea sporurilor salariale angajaților antrenați în procesul de gestionare a fluxului de refugiați. Alte 445,1 mii de lei vor fi distribuiți autorităților publice locale de nivelul I și 3287,3 mii de lei – celor de nivelul II pentru întreținerea centrelor de plasament temporar pentru persoane refugiate. În același scop, Ministerului Muncii și Protecției Sociale îi vor fi alocați 1,877 mii de lei, iar Ministerului Educației și Cercetării – 119,9 mii de lei.