logo

Revitalizarea industriei prin dezvoltarea clusterială


https://www.ipn.md/ro/revitalizarea-industriei-prin-dezvoltarea-clusteriala-7966_1007207.html

Moldova va prelua experiența internațională de creștere a eficienței și sporire a competitivității întreprinderilor prin crearea clusterilor, transmite IPN cu referire la Concepția dezvoltării clusteriale a sectorului industrial, aprobată de Guvern.

Clusterul este unul din cele mai răspândite modele de asociere a întreprinderilor interconectate, amplasate în apropiere geografică,aparținând unui sector sau unor sectoare conexe, precum și de instituiții de cercetării științifice, universități și alte organizații, activitatea cărora este concentrată pe inovare. Cooperarea lor constituie o pârghie de a spori avantajele competitive ale acestor întreprinderi prin utilizarea în comun a potențialului existent, schimbul de cunoștințe și transfer tehnologic.

Potrivit unor studii, Ministerul Economiei a ajuns la concluzia că în Moldova există premise pentru  crearea clusterilor în trei domenii: în subramurile industriei prelucrătoare (producerea băuturilor), în industria ușoară, inclusiv fabricarea produselor textile, fabricarea articolelor de îmbrăcăminte, prepararea și vopsirea blănurilor, producția de piei, de articole din piele și fabricarea încălțămintei, precum și în industria produselor nemetalifere.

Concepția prevede, la prima etapă, susținerea de către stat a dezvoltării clusteriale a sectorului industrial să fie axată pe activități de elaborare a documentelor de politici, pe promovarea modelului clusteruluir și avantajele acestuia în mediul de afaceri și în societate. Va fi elaborată Harta clusterilor cu reflectarea ramurilor industriale în care s-a format cel mai înalt potențial de dezvoltare şi condiții avantajoase pentru crearea clusterilor. Vor fi, de asemenea, editate materiale metodice în scopul susținerii procesului de asociere a agenților economici, ghidul clusterial pentru inițiatorii formării clusterilor, precum și efectuată instruirea acestora.

În etapa a doua statul va acorda suport  în activitate clusterilor create, va stimula crearea clusterilor noi.

„Reunirea eforturilor întreprinderilor industriale va permite creșterea ritmului de dezvoltare a sectorului industrial și a contribuției acestuia la dezvoltarea economică și socială a Republicii Moldova”, a concluzionat viceministrul economiei Octavian Calmâc.