. Cele mai importante știri din fluxul IPN „Economie & Business”
● LUNI, 9 septembrie
Igor Dodon a convenit cu Vladimir Putin că prețul pentru gaze nu va fi majorat
Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, afirmă că a convenit cu președintele Federației Ruse, Vladimir Putin, ca în anul curent, prețul pentru gazele naturale să nu fie majorat, iar în anul viitor, să fie chiar redus. Discuțiile au fost purtate în cursul vizitei de lucru, de o zi, la Moscova, avută sâmbătă, 7 septembrie. „Am ajuns la o înțelegere de principiu și am coordonat următorii pași de colaborare în sfera aprovizionării cu gaze, ceea ce ne permite să afirmăm deja la această etapă că tarifele pentru consumatorii finali nu vor crește. Începând cu 1 octombrie, prețul la gazele rusești, furnizate Moldovei, va scădea”, a scris Igor Dodon pe Facebook.
O companie acuză că ar putea fi deposedată de un imobil de 500 de mii de euro
Reprezentanții unei companiei slovene, „A5 Plus Nepremicnicne Poslovanje D.O.O.”, acuză că ar putea rămâne fără un imobil în centrul Chișinăului, în valoare de 500 de mii de euro. După un an și jumătate de la tranzacție, compania fost înștiințată că, în cadrul unui proces judiciar intentat de un fost proprietar al imobilului, Judecătoria Chișinău a anulat contractul de cumpărare, iar pe clădire a fost pus sechestru. Într-o conferință de presă la IPN, Marisa Kurilo, directoarea „A5 Plus Nepremicnicne Poslovanje D.O.O.”, a declarat că compania își desfășoară activitatea în domeniul investițiilor pe piața imobiliară. Avocatul Ion Crețu a povestit cum a ajuns imobilul în proprietatea companiei slovene. În iulie 2016, a fost contactat pentru a acorda asistență juridică la încheierea contractului de vânzare-cumpărare a unui bun imobil din strada Veronica Micle. Anunțul despre vânzarea bunului era plasat pe pagina electronică a unei bănci comerciale, iar ca urmare compania slovenă a înaintat oferta. Prețul convenit a fost de 500 de mii de euro.
CNAS a încheiat contracte cu 8 bănci pentru plata concediului medical prin card salarial
Agenții economici care plătesc indemnizațiile pentru incapacitate temporară de muncă prin intermediul cardului salarial au la dispoziție opt instituții financiare care au încheiat contracte cu Casa Naţională de Asigurări Sociale. Potrivit unui comunicat de presă al CNAS, cele opt instituții bancare sunt: FinComBank, Energbank, EuroCreditBank, Eximbank Gruppo Veneto Banca, Moldova-Agroindbank, Moldindconbank, Victoriabank, Comerţbank. „Astfel, pentru a primi indemnizaţia prin intermediul cardului salarial, angajatul se adresează către angajator cu cerere, în formă liberă, în care exprimă acordul pentru transferul indemnizaţiei pe cardul salarial şi procesarea datelor cu caracter personal în scopul efectuării plăţilor menţionate”, se arată în comunicat.
Investitori sloveni fac apel către conducerea statului
Conducerea companiei slovene „A5 Plus Nepremicnicne Poslovanje D.O.O.” face apel către conducerea Parlamentului, către premierul Maia Sandu și președintele Igor Dodon să acorde atenție situației în care s-a pomenit în calitate de investitor străin. Reprezentanții companiei susțin că, în urma undei hotărâri judecătorești, pe care o consideră ilegală, riscă să fie deposedați de un bun imobil pe care l-au cumpărat în Chișinău contra sumei de 500 de mii de euro. Cererea de chemare în judecată a fost depusă de un fost proprietar al imobilului – SA „Liga 2”, care este în proces de insolvabilitate. Nicolai Grishkun, co-fondator al companiei, a declarat într-o conferință de presă la IPN, că investitorul sloven a procurat imobilul și terenul pe care se află acesta. În spatele edificiului urma să fie construit un alt sediu. Din 2016 și până în 2017, când a început litigiul, a pregătit toate actele permisive. Potrivit lui, deși hotărârea judecătorească a fost emisă acum câteva zile, încă în februarie 2018, a parvenit informația că hotărârea judecătorească va fi în defavoarea companiei slovene și că aceasta va fi deposedată de bunul imobil.
Mai mulți abonați la serviciile de Internet fix de mare viteză
Numărul abonaților la serviciile de Internet fix în bandă largă a crescut în prima jumătate a anului curent, față de finele anului 2018, cu 3,3% și a totalizat peste 643,6 mii. Ponderea abonaților care au contractat conexiuni prin fibră optică (FTTx) a ajuns la 65,5%, a celor care au ales tehnologia xDSL a fost de 26,7%, iar cei ce au ales cablul coaxial (DOCSIS) au constituit 7,5%. Cei conectați prin intermediul altor tehnologii au avut o pondere de 0,3%. Potrivit datelor Agenției Naționale pentru Reglementare în Comunicații Electronice și Tehnologia Informației (ANRCETI), în primul semestru al anului curent cele mai importante creșteri ale conexiunilor la Internet fix, în funcție de vitezele de transfer a datelor contractate de abonați, au avut loc pe segmentul conexiuni cu viteze de peste 100 Mbps și a celor ce permit viteze cuprinse între 30 Mbps și 100 Mbps.
Investitorii străini trebuie să fie protejați de stat, declarații
Dacă statul își dorește să fie unul atractiv pentru investitorii străini, atunci autoritățile trebuie să intervină cu măsuri corespunzătoare care să asigure protecția și atragerea investițiilor din afară. Declarația aparține reprezentanților companiei slovene „A5 Plus Nepremicnicne Poslovanje D.O.O.”, care au menționat, într-o conferință de presă la IPN, că în urma unei hotărâri judecătorești ilegale riscă să fie deposedați de un imobil procurat în Chișinău, în valoare de 500 de mii de euro. Nicolai Grishkun, co-fondator al companiei, nu exclude că asupra judecătorului Nicolae Șova, care a și pronunțat hotărârea, au fost exercitate presiunii, iar în caz contrar este vorba despre corupție. Potrivit lui, magistratul cunoștea că decizia este una incorectă și a încercat să se ferească de acest dosar, inclusiv prin auto-recuzare, însă această solicitare i-a fost respinsă. De asemenea, aceasta a încercat să tergiverseze pronunțarea hotărârii prin amânări. Însă, într-un final hotărârea primei instanțe a fost emisă acum câteva zile. Investitorul a mai spus că încă în februarie 2018, a parvenit informația că hotărârea judecătorească va fi în defavoarea companiei slovene și că aceasta va fi deposedată de bunul imobil.
Indiferent de înțelegerile lui Dodon cu Putin, prețul gazelor va scădea anul viitor, expert
Expertul în energetică, Sergiu Tofilat, este de părere că, indiferent de ce se înțelege președintele Igor Dodon cu omologul său rus, Vladimir Putin, prețul gazelor pentru Republica Moldova va scădea în anul viitor. Potrivit lui, în Uniunea Europeană prețurile sunt în scădere. „Spre exemplu, noi astăzi plătim 240 de dolari pentru mia de metri cubi, în UE prețul a scăzut sub 120 de dolari deja”, a declarat Sergiu Tofilat într-un interviu pentru Radio Europa Liberă, citat de IPN. „Prețul de import pe care îl achităm noi astăzi se stabilește în baza contractului semnat între Moldova-Gaz și Gazprom. Există o formulă și prețul se modifică trimestrial în baza acestei formule. La formarea prețului se iau în considerație prețurile la gaz, păcură și motorină pe piața UE în anul precedent. Cu alte cuvinte, ceea ce plătim noi astăzi se formează în baza prețurilor din UE din anul precedent”, explică expertul.
Precizări privind impozitarea câștigurilor la loto
Odată cu modificarea legislației, impozitarea câștigurilor de la loterii și pariuri sportive mai mari de 240 de lei, se va aplica de la 1 ianuarie 2020, nu de la 1 septembrie. Astfel, toate câștigurile din biletele de loterie și pariuri sportive, obținute până la 31 decembrie 2019, se plătesc integral, fără ca beneficiarilor să le fie reținut impozitul. Într-un comunicat de presă al NGM Company, organizatorul loteriei și pariurilor sportive, se menționează că o altă prevedere care a provocat confuzii ține de stabilirea taxei pentru unitățile comerciale care vând bilete de loterie. Compania precizează că și anularea scutirii de plată a taxei pentru unitățile comerciale (impozit local) se aplică de la 1 ianuarie 2020, și nu de la 1 septembrie 2019.
● MARȚI, 10 septembrie
Mai bine de jumătate din autobuzele din capitală trebuie reînnoite
Mai bine de jumătate din autobuzele aflate în gestiunea Întreprinderii Municipale „Parcul Urban de Autobuze” sunt vechi și trebuie reînnoite. Mențiunea a fost făcută de Vitalie Copaci, șeful întreprinderii, în cadrul prezentării Raportului privind activitatea financiară a Parcului de Autobuze, la ședința operativă de la Primărie. Potrivit lui, la moment întreprinderea are în gestiune 144 unități de transport, dintre care 31 sunt noi, dotate performant, procurate în anul 2019. Alte 90 de autobuze necesită a fi înlocuite. Vitalie Copaci spune că vârsta medie a unităților de transport este de 14 ani, înainte de a fi procurate autobuzele noi, vârsta medie era de 18 ani.
Prețul la chirie în incinta Casei Presei va fi micșorat
Instituțiile media din țară vor avea posibilitatea să închirieze spații la prețuri mai mici în incinta Casei Presei, dar și a altor clădiri administrate de Guvern. Un ordin în acest sens a fost semnat de către secretarul general al Guvernului, Andrei Spînu. Decizia vine ca urmare a mai multe sesizări din partea presei, cu referire la prețurile exagerate pentru închirierea spațiilor, transmite IPN cu referire la un comunicat de presă al Guvernului. Andrei Spînu a mai spus că până acum sursele de informare în masă închiriau spații aplicându-se coeficientul maxim de piață, de 1,5. Ordinul emis prevede micșorarea coeficientului la 1,0 pentru perfectarea contractelor de locațiune între sursele media și Direcția generală pentru administrarea clădirilor Guvernului Republicii Moldova.
Agricultura înregistrează o scădere esențială a producției agricole, AOAMP
Agricultura înregistrează o scădere esențială a producției agricole și este încă departe de a fi într-o poziție de echilibru pentru a putea face față concurenței externe fără protecția statului. Agricultorii sunt primii vizați și cei care resimt greutatea provocărilor din sectorul agroalimentar. Concluzia a fost formulată de către reprezentanții Asociației Oamenilor de Afaceri Moldoveni de Pretutindeni, care au prezentat marți, 10 septembrie, totalurile campaniei „Dialog Agricol regional” (DAR). Într-o conferință de presă la IPN, Alexei Repede, președintele AOAMP, a menționat că în cadrul campaniei DAR, Asociația, împreună cu experți din România, au efectuat numeroase vizite în localități din toate raionale țării, unde au avut discuții cu producătorii agricoli și reprezentanții autorităților publice. Astfel, în perioada 23 iulie-9 august, a fost evaluată situația din sectorul agroalimentar.
Declararea voluntară a bunurilor a adus peste un milion de lei în bugetul de stat
De la implementarea serviciului de declarare voluntară a bunurilor, în administrarea Serviciului Fiscal de Stat a intrat suma de 1 067 288 de lei, bani proveniți din taxele serviciului. Într-un comunicat al SFS, se precizează că, din suma totală, 30 024 de lei provin din declararea proprietarului de jure a cotelor-părți. 93 596 de lei provin din reevaluarea bunurilor imobile, a mijloacelor de transport, iar 69 623 de lei provin din taxele achitate din declararea proprietarului de jure a bunurilor imobile.
● MIERCURI, 11 septembrie
Moldova ar putea avea autostradă în cel puțin zece ani, club de presă
O autostradă care ar conecta Republica Moldova cu infrastructura rutieră europeană și coridorul economic european ar putea devină reală în cel puțin zece ani. Actualmente, proiectul „Moldova vrea autostradă” (legătura cu autostrada Munchen – Viena - București – Târgu Mureș – Iași – Chișinău – Odessa) este în perioada de validare, urmând să continue cu un studiu de impact. Declarații în acest sens au fost făcute în cadrului unei ședințe a Clubului Presei Economice. Conform aproximărilor experților internaționali, costul autostrăzii ar ajunge la un miliard de euro pentru segmentul Ungheni-Chișinău și 1,8 miliarde de euro pentru secțiunea Chișinău-Odessa. Costul studiului de fezabilitate ar ajunge la zece milioane de euro pentru segmentul Ungheni-Chișinău și 22 de milioane de euro pentru secțiunea Chișinău-Odessa.
Apartamentele sunt mai accesibile fată de anul trecut, expert economic
Deși în anul 2019 s-a constatat prima majorare a prețurilor apartamentelor din ultimii 11 ani, acesta sunt mai accesibile față de anul trecut, cu 6%, datorită majorării salariului mediu anual recalculat în euro, constată expertul economic Veaceslav Ioniță. Într-un articol publicat pe pagina web a IDIS „Viitorul”, expertul menționează că pentru procurarea unui apartament de 70 m2 în municipiul Chișinău în trimestrul II din 2019 sunt necesare 8,8 salarii medii anuale, față de 9,4 salarii medii anuale în 2018.
Orașul Vinului se va extinde în scuarul Catedralei „Nașterea Domnului”
Ziua Națională a Vinului va fi organizată și anul acesta în primul weekend din luna octombrie, pe 5 și 6 octombrie. Însă startul sărbătorii va fi dat cu o săptămână mai devreme de vinăriile din țară. Acestea își vor deschide ușile pentru oaspeți începând cu 28 septembrie și până pe 13 octombrie. În premieră, pe 5 și 6 octombrie, Orașul Vinului se va extinde dincolo de Piața Marii Adunări Naționale, cuprinzând scuarul Catedralei mitropolitane „Nașterea Domnului”, care va găzdui Școala Vinului și Curtea Țărănească. Contactată de IPN, Daniela Donțu, expert media și branding al ONVV, a declarat că accesul la Ziua Națională a Vinului este gratuit, însă vizitatorii vor putea procura, ca și în anii precedenți, carnetului degustătorului. Prețul carnetului degustătorului este de 200 de lei dacă este achiziționat până la eveniment, iar în ziua evenimentului va putea fi procurat cu 250 de lei. Carnetele vor fi puse în vânzare de săptămâna viitoare.
Indemnizațiile pentru incapacitate temporară de muncă vor fi achitate din 18 septembrie
Primul transfer de plată a indemnizațiilor pentru incapacitate temporară de muncă se preconizează pentru data de 18 septembrie anul curent. Potrivit unui comunicat de presă al Casei Naționale de Asigurări Sociale (CNAS), pentru asigurarea achitării indemnizației respective, în baza datelor recepționate prin Portalul certificatelor de concediu medical, specialiștii Casei Naționale de Asigurări Sociale activează peste programul de lucru și în zilele de odihnă. Pentru a primi indemnizația pentru incapacitate temporară de muncă prin intermediul cardului salarial, beneficiarul se adresează către angajator cu o cerere. În cazul în care beneficiarul deține card social (pentru indemnizații pentru familii cu copii, pensii, alocații), indemnizația pentru incapacitate temporară de muncă se va transfera la cardul social. Dacă beneficiarul indemnizației nu deține card salarial sau social, indemnizația pentru incapacitate temporară de muncă se va achita prin intermediul oricărui oficiu poștal.
Rata de bază la principalele operațiuni de politică monetară rămâne la nivel de 7,5%
Rata de bază aplicată la principalele operațiuni de politică monetară rămâne la același nivel, de 7,5%. O decizie în acest sens a fost adoptată astăzi, 11 septembrie, de către Comitetul Executiv al Băncii Naționale a Moldovei. Conform hotărârii, fără modificări vor rămâne și valorile altor instrumente de politică monetară. Astfel, ratele de dobândă la creditele overnight vor fi în continuare de 10,5% anual, iar la depozitele overnight de 4,5% anual. Guvernatorul BNM, Octavian Armașu, a declarat că decizia a fost luată în urma evaluării ultimelor date macroeconomice. „Putem constata că, deja a patra lună, suntem în coridorul țintei de inflație. Pentru luna august, inflația este de 5,5%, ceea ce este la suprafață. Dacă e să mergem mai profund, vedem că oricum până la sfârșitul anului vom avea presiuni inflaționiste mai ridicate. Respectiv, prognoza noastră, pe care am făcut-o anterior, rămâne valabilă. Ceea ce înseamnă că până la sfârșitul anului, probabil, vom ieși din coridor și rata inflației va fi superioară țintei de inflație. Și chiar și în primele luni ale anului viitor”, explică guvernatorul.
În Chișinău există 80 de puncte de colectarea a deșeurilor electrice
Din anul 2018, în Chișinău au fost instalate 80 de puncte de colectare a deșeurilor electrice, transmite IPN cu referire la un comunicat de presă remis de Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare, care a implementat în Moldova proiectul „Oraș curat cu e-Deșeu reciclat”. În comunicat se arată că în cele 80 de puncte de reciclare a deșeurilor electrice oamenii pot arunca telefoane mobile, baterii, fiare de călcat, uscătoare de păr, prăjitoare de pâine, tablete, laptop-uri, cabluri ș.a. Tomberoanele pot fi găsite în unele magazine ale rețelelor Fourchette, Linella și Maximum.
Vânzările pe piața serviciilor TV furnizate contra plată, în creștere
Volumul total al vânzărilor, dar și numărul abonaților pe piața serviciilor de televiziune furnizate contra plată, prin rețele de cablu și IP TV, au înregistrat o creștere în primul semestru al anului curent. Volumul vânzărilor serviciilor TV contra plată a crescut, comparativ cu perioada similară a anului 2018, cu 5% și a însumat 82,6 milioane de lei. Numărul total de abonați s-a majorat, față de sfârșitul anului 2018, cu 10,2 mii și a alcătuit 339,9 mii. Agenția Națională pentru Reglementare în Comunicații Electronice și Tehnologia Informației menționează că majorarea veniturilor provenite din vânzarea serviciilor TV contra plată a fost determinată de sporirea vânzărilor realizate de furnizorii care operează rețele IP TV. Volumul acestor vânzări a crescut cu 13,6%. Totodată, vânzările realizate de furnizorii rețelelor de cablu au scăzut cu 3,2%. Veniturile obținute din vânzarea serviciilor prin tehnologia MMDS au scăzut cu 29,1%.
Fraudele masive la Moldovagaz au început acum 20 de ani, raport WatchDog
Situația dezastruoasă în care se află acum Moldovagaz este în mare parte din cauza administrării frauduloase, cu acordul tacit al acționarilor, în mod special al acționarului majoritar Gazprom. Aceasta a fost agravată și de condițiile abuzive impuse de Gazprom la semnarea contractelor de livrare și tranzitare a gazelor. De asemenea, au fost luate decizii ilegale și nechibzuite de către ANRE, Guvern și Parlament, iar patrimoniul întreprinderii a fost delapidat în proporții deosebit de mari. Concluziile se regăsesc în Raportul privind activitatea SA „Moldovagaz” şi schemele de fraudare a consumatorilor pe parcursul ultimilor 20 ani, prezentat de Comunitatea pentru advocacy şi politici publice „WatchDog.MD” în cadrul unui eveniment public.
Privatizarea ÎS „Gări și Stații Auto” , în atenția comisiei parlamentare de anchetă
Mai multe persoane care au participat sau au fost în posturi cheie în perioada în care ÎS „Gări și Stații Auto” a fost privatizată au fost audiate, pe 11 septembrie, de membrii comisiei de anchetă care analizează modul de concesionare și privatizare a proprietății publice în perioada 2013-2019. Primul care a apărut în fața comisiei a fost Sergiu Bucătaru, fost secretar de stat la Ministerul Economiei și Infrastructurii. „Studiul de fezabilitate care a stat la baza semnării contractului de privatizare a fost contractat de către ÎS „Gări și Stații Auto”, care s-a aflat inițial în subordinea Ministerului Economiei, apoi a Agenției Proprietății Publice”, a spus Sergiu Bucătaru, care a mai menționat că nu a participat și nu a văzut contractul de privatizare.
● JOI, 12 septembrie
Compania gestionară promite că va renova toate stațiile de așteptare a transportului
Întreprinderea care gestionează cele circa 300 de stații de așteptare a transportului public din capitală anunță că a depășit perioada de insolvabilitate, în care a intrat în 2010. Astfel, societatea și-a reluat angajamentul să întrețină stațiile de așteptare, amenajate acum 12 ani, în schimbul plasării panourilor cu reclamă. Subiectul a fost discutat la o întrevedere a agentului economic cu primarul interimar, Adrian Talmaci. Într-un comunicat de presă al Primăriei se menționează lucrările de reabilitare a pavilioanelor stațiilor de transport public au început în luna aprilie a anului curent. Lunar urmau a fi reparate câte 10 stații. Până în prezent, au fost renovate 42 de stații de pe principalele artere din oraș. În comunicat se mai menționează că, începând cu anul 2007, „Epamedia” SRL a investit 2,5 milioane de euro în amenajarea a 302 stații de așteptare a transportului public din capitală, în baza unui parteneriat public-privat cu Primăria municipiului Chișinău.
Transportatorii au protestat, iar oficialii MEI spun că este deja stabilită o întâlnire
Asociația Patronală a Operatorilor de Transport Auto, prin vocea președintelui Oleg Alexa, acuză de minciună Ministerul Economiei și Infrastructurii și a organizat un protest pe 12 septembrie. Nemulțumirea principală sunt tarifele scăzute la biletele pentru transportul interurban. Oficialii de la MEI spun, la rândul lor, că transportatorii au declanșat acțiunile de protest deși au stabilită o întâlnire cu oficialii ministerului pe 16 septembrie. Oleg Alexa a declarat pentru IPN că oficialii ministerului îi mint pe transportatori în mai multe privințe. „Domnul ministru Vadim Brînzan are încă din 26 iunie calculele interne asupra tarifului majorat la transport și, conform calculelor lor, acesta este de 71 de bani/km”, a spus președintele APOTA. Acesta a precizat că oficialii ministerului se prefac că discută tarifele cu transportatorii, dar le au demult stabilite.
● VINERI, 13 septembrie
Linia de cale ferată Chișinău-Ungheni va fi reabilitată cu sprijin francez
Linia de cale ferată Chișinău-Ungheni urmează să fie reabilitată în cadrul unui proiect de modernizare, pentru care urmează să fie acordat un împrumut financiar în condiții preferențiale. Guvernul Republicii Moldova și Guvernul Republicii Franceze au semnat astăzi, 13 septembrie, o scrisoare de intenție privind finanțarea proiectului. Documentul a fost semnat de către ministrul economiei și infrastructurii, Vadim Brînzan, și secretarul de stat pentru afaceri europene, Amélie de Montchalin. „Fondurile acordate de Guvernul Francez vor fi destinate procurării echipamentelor automatizate și pentru reabilitarea a unor porțiuni de cale ferată pe tronsonul Chișinău-Ungheni. Acest proiect este unul strategic pentru țara noastră și va îmbunătăți substanțial conexiunea rețelei moldovenești de cale ferată la cea română și europeană”, a menționat Vadim Brînzan, citat într-un comunicat de presă al MEI.