logo

RETROSPECTIVA SĂPTĂMÂNII 7-13 ianuarie. Cele mai importante știri din fluxul IPN „Economie & Business”


https://www.ipn.md/ro/retrospectiva-saptamanii-7-13-ianuarie-cele-mai-importante-stiri-din-7966_1046386.html

● MIERCURI, 9 ianuarie

În 2018 vama a adus în bugetul de stat venituri mai mari comparativ cu 2017

Volumul veniturilor încasate de către Serviciul Vamal la bugetul de stat în 2018 se cifrează la 21,4 miliarde lei, înregistrând astfel o creștere de peste un miliard de lei față de anul 2017. Ponderea cea mai mare în structura veniturilor o dețin plățile provenite din administrarea TVA, care constituie 67,1%, urmate de accize cu 25,3% și taxele vamale, care au o contribuție de 5,2%. Cel mai mare contribuabil la bugetul de stat rămâne a fi sectorul produselor petroliere, urmat de cel al tutunului. Pe poziția a treia în structura veniturilor se situează mărfurile de larg consum.

● JOI, 10 ianuarie

Impozitul din transmiterea în posesie sau folosință a imobilului poate fi achitat online

Impozitul din transmiterea în posesie sau în folosință a imobilului poate fi achitat online prin intermediul Serviciului Guvernamental de Plăți Electronice – Mpay, începând cu data de 3 ianuarie anul curent. Pentru a achita acest tip de impozit în regim online, contribuabilul trebuie să acceseze serviciul https://mpay.gov.md/Services/Service/VEN01, să introducă identificatorul cererii și datele solicitate în formular, să aleagă metoda de plată și să achite impozitul. În cazul în care contribuabilul deține semnătură electronică sau mobilă, contractul de dare în locațiune a bunurilor imobiliare poate fi înregistrat online accesând SIA „e-Cerere” de pe portalul serviciilor fiscale electronice: www.servicii.fisc.md. Persoanele fizice, care oferă în posesie sau în folosință proprietate imobiliară sunt obligate să înregistreze contractul de locațiune la Serviciul Fiscal de Stat și să achite impozit în mărime de 7% din valoarea contractului.

● VINERI, 11 ianuarie

Stocul de credite acordate de băncile comerciale, în creștere

La sfârșitul lunii noiembrie a anului trecut, stocul de credite acordate de băncile comerciale înregistrează o creștere de 35,4 miliarde de lei. Ca urmare a aplicării metodologiei Clasamentului performanței bancare, în top se situează bănci de importanță sistemică pentru sistemul bancar și financiar național. Este vorba despre BC Moldova-Agroindbank, BC Mobiasbancă și BC Moldindconbank. Preponderent acestea excelează la capitolul profitabilitate și indicatori de piață, revenindu-le circa 82% din profitul acumulat la nivel de sector și 61% din totalul activelor bancare. Clasamentul a fost elaborat de către experții Centrului analitic independent Expert-Grup. Conform clasamentului, băncile cu cea mai solidă bază de capital în raport cu activele sunt: BC Eximbank; BCR Chișinău și BC EuroCreditBank. Băncile cu cel mai mare volum de active lichide sunt: BC Victoriabank; BC Eximbank și Moldindconbank. Totodată, băncile cu cele mai calitative active sunt: BC ProCredit Bank; EuroCreditBank și BC Fincombank, iar băncile cu cea mai mare rentabilitate a capitalului sunt: Moldindconbank; Mobiasbancă și Moldova-Agroindbank, iar băncile cu cea mai mare cotă de piață după portofoliul de credite sunt: Moldova-Agroindbank; Moldindconbank și Mobiasbancă.

Octavian Armașu: Fenomenul creditelor ipotecare crește pe fonul dobânzilor mai mici

Guvernatorul Băncii Naționale, Octavian Armașu, explică interesul crescut pentru creditele ipotecare din partea cetățenilor prin faptul că există dobânzi mai mici și programe de susținere ale statului. Declarația a fost făcută în cadrul unui interviu comun acordat presei. Potrivit guvernatorului, majorarea numărului creditelor ipotecare se datorează, pe lângă alți factori, și implementării programului de stat „Prima Casă”, care le oferă cetățenilor Republicii Moldova, cu vârste cuprinse între 18 și 45 de ani, posibilitatea să obțină credite pentru procurarea propriei locuințe. Octavian Armașu mai spune că trebuie să se țină cont și de nivelul istoric jos al creditelor ipotecare în Moldova. Creșterea rapidă se datorează și unei baze mici. În țările aproape comparabile, nivelul creditelor ipotecare e mult mai înalt. În Lituania creditele ipotecare constituie 37% din portofoliu și în Georgia – 56%. „Creditele ipotecare, în mod tradițional, sunt printre cele mai puțin riscante credite în portofoliul băncilor, astfel rata de neperformanță a acestora este în prezent de 4% comparativ cu rata medie pe sector de 13%”, spune guvernatorul.

Recuperarea banilor din băncile în lichidare este în plină derulare, guvernatorul BNM

Procesul recuperării mijloacelor financiare din cele trei bănci în lichidare este în plină derulare. Din data retragerii licențelor, 16 octombrie 2015, și până la 30 noiembrie 2018, Banca de Economii, Banca Socială și Unibank au încasat 1 698, 8 milioane de lei, inclusiv 421,6 milioane lei – sumă obținută în cadrul unui dosar penal. Astfel, în scopul rambursării creditelor de urgență acordate, din data retragerii licențelor și până la data de 30 noiembrie 2018, către Banca Națională a Moldovei și Ministerul Finanțelor au fost achitate mijloace bănești în sumă totală de 1 728, 0 milioane de lei. Informațiile au fost oferite de către guvernatorul Băncii Naționale, Octavian Armașu, în cadrul unui interviu comun acordat presei. Întrebat despre creditele neperformante la bănci, cu valoarea maximă de 33%, minimă – 5,5%, iar în medie pe sistem – 13%, guvernatorul a menționat că indicatorul de credite neperformante a înregistrat valorile actuale mai multe motive. Pe parcursul anilor 2016-2017, a existat o scădere a valorii portofoliului total de credite bancare. Pe acest fundal, odată cu rambursarea creditelor calitative din portofoliul băncilor și înlocuirea lentă a lor cu credite noi, ponderea relativă a creditelor neperformante a crescut. De asemenea, în urma controalelor totale derulate la băncile licențiate, în unele cazuri unele credite existente deja au fost recalificate din motive prudențiale.

BNM a suspendat drepturile unor acționari la două bănci

Comitetul executiv al Băncii Naționale a aprobat, în decizia din 11 ianuarie, două decizii care se referă la „Banca de Finanţe şi Comerţ”  și BC „Energbank”, ce ține de suspendarea exercițiului unor drepturi ale unor acționari pentru activitate concertată, fără permisiunea prealabilă scrisă a BNM. Atât „Banca de Finanţe şi Comerţ” cât și „Energbank” vor continua să activeze în regim normal și să presteze toate serviciile, inclusiv cele legate de operațiunile cu depozitele, de creditare și decontări. Ambele bănci sunt bine capitalizate, solvabile și stabile. În totalul activelor sectorului bancar din Republica Moldova, „Banca de Finanţe şi Comerţ” reprezintă o cotă de 3,7%, iar „Energbank” – de 3,2 %. Deciziile BNM se referă exclusiv la structura acționariatului. Măsuri similare de suspendare a drepturilor unor acționari au fost întreprinse anterior și la alte bănci licențiate din Republica Moldova, cum ar fi „Moldova-Agroindbank” și „Moldindconbank”.

SÂMBĂTĂ, 12 ianuarie

Sectorul de creditare nebancară este în proces de transformare, guvernatorul BNM

Conviețuirea pe aceeași piață a instituțiilor bancare și nebancare de credit este un fenomen absolut natural, care actualmente este în proces de transformare, consideră guvernatorul Băncii Naționale, Octavian Armașu. Potrivit lui, organizațiile nebancare de credit, datorită dimensiunilor mici, dar și a profilului mai sporit de risc, au o flexibilitate mai mare, costuri de procesare mai mici și de obicei, o mărime mai mică a creditelor. „Piețele lor în condiții normale sunt în mare măsură diferite și suprapunerea activităților nu este critică”, a declarat Octavian Armașu în cadrul unui interviu realizat în baza întrebărilor adresate de către mass-media, urmare a solicitării BNM. În 2018 a fost pusă baza reglementării sectorului respectiv prin aprobarea și intrarea în vigoare, la 1 octombrie, a Legii cu privire la organizațiile de creditare nebancară. „Reformarea sectorului va contribui la stabilirea unui mediu concurențial sănătos, care să asigure o asumare echilibrată a riscurilor și să ofere clienților diverse instrumente de finanțare, în condițiile protejării drepturilor consumatorilor”, menționează guvernatorul BNM.

Peste 34 de mii de utilizatori au accesat anul trecut serviciul de portare a numerelor

În anul 2018, numărul abonaților care au utilizat serviciul de portare a numerelor de telefon a crescut, față de anul 2017, cu 9,2 mii și a însumat 34,2 mii. Acest serviciu permite oricărui utilizator de telefonie mobilă sau fixă să-şi păstreze numărul de telefon atunci când își schimbă furnizorul. Conform datelor Agenției Naționale pentru Reglementare în Comunicații Electronice și Tehnologia Informației, din numărul total de numere portate în anul trecut – 32 de mii au fost numere de telefonie mobilă, iar 2,2 mii – numere de telefonie fixă. Numărul mediu de portări realizate lunar anul trecut a constituit 2,9 mii. Din cele 32 de mii de numere de telefonie mobilă portate în anul 2018 cele mai multe numere – peste 14 mii – a primit în rețeaua proprie SA „Moldcell”. În rețeaua SA „Orange Moldova” au fost portate peste 9,5 mii de numere, iar în rețeaua SA „Moldtelecom” (Unite) – circa 8,4 mii. În același timp, din cele 2,2 mii de numere de telefonie fixă portate – 810 numere au fost din rețeaua SA „Moldtelecom”, 634 de numere au fost din rețeaua SRL „StarNet Soluții”, iar 405 numere – din rețeaua „Orange Moldova”.