logo

RETROSPECTIVA SĂPTĂMÂNII 4 iulie – 10 iulie. Cele mai importante știri din fluxul IPN „Economie & Business”


https://www.ipn.md/ro/retrospectiva-saptamanii-4-iulie-10-iulie-cele-mai-importante-7966_1090971.html

LUNI, 4 iulie

Moldovagaz solicită o nouă majorare a tarifului la gaz


SA „Moldovagaz” solicită o nouă majorare a tarifului la gazele naturale. Într-un demers depus la ANRE, furnizorul cere aprobarea unui tarif de 23 de lei și 57 de bani, fără TVA, pentru un metru cub de gaze naturale consumate. Potrivit furnizorului, ajustarea prețurilor reglementate este determinată de majorarea semnificativă a costului de import al gazelor naturale procurate, precum și de generarea devierilor tarifare negative esențiale și, totodată, întru respectarea prevederilor dispoziției in 4 martie 2022 a Comisiei pentru Situații Excepționale.

● MARȚI, 5 iulie

Deputat PAS: Mecanismul de compensare a tarifului la gaz va fi aprobat până la sfârșitul lunii


Proiectul privind compensațiile la gaz a fost deja elaborat de Guvern și urmează a fi aprobat până la sfârșitul lunii iulie. O spune deputatul PAS, Radu Marian, potrivit căruia în acest an de compensații vor beneficia doar persoanele cu venituri modeste. Gradul de vulnerabilitate energetică va fi stabilit în funcție de veniturile familiei și de numărul de membri. În același timp, opoziția extraparlamentară spune că o nouă majorare a tarifului la gaz se va reflecta automat în prețul produselor alimentare, întrucât agenții economici nu beneficiază de compensații din partea statului.

Maia Sandu la Atena: Trebuie să fim uniți pentru a rezista în fața crizelor

Președinta Maia Sandu a vorbit la Atena, unde a efectuat o vizită de lucru, despre războiul din Ucraina și consecințele lui socio-economice asupra țărilor vecine și a lumii întregi. În cadrul unei mese rotunde anuale, organizate de publicația „The Economist”, șefa statului a accentuat nevoia de a reconstrui ordinea globală bazată pe valorile umanității și pe respectarea dreptului internațional.

BNS lansează, în regim de testare, o nouă versiune a site-ului

Biroul Național de Statistică (BNS) lansează, în regim de testare, o nouă versiune a site-ului oficial cu adresa new.statistica.md. Procedura de modernizare a paginii web a BNS a fost realizată în cadrul proiectului Parstat „Asistență Tehnică Biroului Național de Statistică al Republicii Moldova”, implementat în perioada anilor 2019-2022 cu sprijinul Uniunii Europene, a anunțat Oleg Cara, director general al BNS, la conferința de încheiere a proiectului respectiv.

Parlamentul European a votat liberalizarea exporturilor de produse agricole moldovenești în UE

Parlamentul European a votat liberalizarea exporturilor de produse agricole din Republica Moldova în Uniunea Europeană. Comisia Europeană a propus dublarea, timp de un an, a cotelor de export la șapte categorii de produse agricole din Republica Moldova pentru care încă sunt aplicate contingente tarifare la intrarea pe piața Uniunii Europene. Despre aceasta a anunțat eurodeputatul Siegfried Mureșan, într-o postare pe o rețea de socializare.

MIERCURI, 6 iulie

Deputat PAS despre majorarea tarifului la gaz: suntem ostaticii războiului din Ucraina

Guvernul va ajuta familiile cu venituri modeste să facă față facturilor mari la gazele naturale. O spune deputatul PAS, Vasile Grădinaru, potrivit căruia majoritatea parlamentară va susține în plen proiectul Ministerului Muncii și Protecției Sociale de sprijin a cetățenilor pentru perioada rece a anului. Reprezentanții PAS spun că o nouă majorare a tarifului la gazele naturale nu poate fi pusă pe seama guvernării, ci pe seama războiului din Ucraina.

La sfârșitul lunii iunie Moldovagaz a expediat ANRE o solicitare de ajustare în creștere a tarifului la gazele naturale, majorarea fiind argumentată prin creșterea prețului de achiziție a gazului. Astfel, dacă ANRE va da curs solicitării Moldovagaz, tariful la gaz va fi de 23,5 lei, fără TVA. Deputații PAS spun că decizia finală aparține ANRE, iar prioritatea guvernării este să majoreze veniturile populației și să le ofere sprijin suplimentar categoriilor social-vulnerabile.


Vadim Ceban: Soluția noastră de compromis este să avem tarife sezoniere

Singura modalitate de a avea încasări pentru a acoperi prețul de achiziție a gazului este majorarea tarifului. O spune președintele Consiliului de Administrație Moldovagaz, Vadim Ceban. Potrivit oficialului, prețul de achiziție în luna iulie este cu 100 de dolari mai mare față de luna iunie, adică 980 de dolari pentru o mie de metri cubi, iar actualul tarif este calculat la un preț de achiziție de 696 dolari. Vadim Ceban spune că o modalitate de a face față prețului mare de achiziție este să fie aprobate tarife sezoniere, de iarnă și de vară.

Dronele ajută agricultorii moldoveni să economisească resurse în proporții semnificative

Jumătatea unui câmp de grâu cu suprafața de 73 de ha din satul Onițcani va fi tratată cu erbicide cu ajutorul unei drone, iar cealaltă – cu stropitoarea și tractorul. Terenul aparține stațiunii didactice experimentale „Criuleni”. Stațiunea deține în total 570 de ha de terenuri agricole, pe care se cultivă, pe lângă grâu, porumb, muștar, floarea soarelui, se menționează într-un comunicat de presă al Programului Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD) în Moldova.

Timbrul de acciză, obligatoriu pe pachet la cartușele și rezervele pentru țigarete electronice

Aplicarea timbrului de acciză pe pachet la cartușele, rezervele pentru țigarete electronice și preparatele destinate utilizării în cartușe urmează să devină obligatorie. Un proiect de lege în acest sens a fost avizat de către Comisia parlamentară economie, buget și finanțe. Potrivit inițiativei, accizele vor fi aplicate pentru fiecare unitate în parte și nu per litru cum este în prezent.

Taxele locale de la Bălți vor fi colectate în baza unui nou mecanism

Capacitățile administrației publice din municipiul Bălți vor fi consolidate, iar taxele locale vor fi colectate în baza unui nou mecanism. Guvernul a avizat pozitiv inițiativa legislativă privind statutul municipiului Bălți. Potrivit proiectului, Consiliul municipal Bălți și Primăria municipiu Bălți vor putea să întreprindă o serie de acțiuni ce vor consolida capacitățile administrației publice municipale, raporturile acesteia cu administrația publică locală din componența municipiului Bălți (satele Sadovoe și Elizaveta), dar și cu serviciile publice municipale care vor impulsiona dezvoltarea regiunii în ansamblu.

Întreprinderea „Barza Albă” SA va deveni obiect al patrimoniului cultral național

Întreprinderea „Barza Albă” din municipiul Bălți, cu o istorie de aproape 80 de ani în producerea divinurilor, va primi statutul de obiect al patrimoniului cultural național al Republicii Moldova. O hotărâre în acest sens a fost aprobată de Cabinetul de miniștri. Obiect al patrimoniului cultural național vor deveni bunurile întreprinderii, sălile de degustare, cu excepția utilajului pentru producerea divinului și a divinurilor aflate la maturare sau depozitare. În același timp, bunurile mobile ale întreprinderii vor fi incluse în Registrul monumentelor Republicii Moldova ocrotite de stat.

Mai multe bunuri imobile de la Bălți, transmise din proprietatea statului în gestiunea APL

Mai multe bunuri imobile vor fi transmise în gestiunea administrației publice locale (APL) din municipiul Bălți, pentru a fi repuse în circuitul economic local. O decizie în acest sens a fost aprobată de Guvern. Din proprietatea statului, administrarea Ministerului Educației și Cercetării, în proprietatea municipiului Bălți vor fi transmise trei cămine și un bloc de studii. Bunurile respective nu au fost utilizate în ultimii ani de către instituțiile gestionare, sunt în stare avariată și necesită investiții majore pentru reabilitare.

Agenția pentru Protecția Consumatorilor și Supravegherea Pieței va fi reorganizată și redenumită

Agenția pentru Protecția Consumatorilor și Supravegherea Pieței va fi reorganizată și redenumită în Inspectoratul de Stat pentru Supravegherea Produselor Nealimentare și Protecția Consumatorilor. Decizia a fost aprobată de Cabinetul de miniștri. Modificările au fost necesare pentru a eficientiza activitatea instituției, precizează reprezentanții Executivului, într-un comunicat de presă. Instituția va avea competențe în domeniul supravegherii pieței privind produsele nealimentare, conformitatea serviciilor, inclusiv turistice, protecția consumatorilor, controlul de stat al activităților în domeniul jocurilor de noroc.

JOI, 7 iulie

Fermierii vor beneficia de compensarea integrală a accizei la motorină

Producătorii agricoli micro, mici și mijlocii vor beneficia de compensarea accizei la motorina utilizată de la începutul anului curent, în valoare de până la 100% sau 2980 lei pentru o tonă. O decizie în acest sens a fost aprobată de Guvern. Potrivit hotărârii, modificările au fost efectuate în contextul scumpirii motorinei, atât în plan internațional, cât și național.

Natalia Gavrilița despre Prima Casă: în pofida declarațiilor manipulatorii, noi ne-am ocupat de acest subiect

În Parlament va fi aprobată o lege care va plafona dobânzile creditelor, iar beneficiarii programului Prima Casă vor primi compensații pentru a-și achita rata la bancă. Asigurările sunt date de premierul Natalia Gavrilița care spune că problema majorării ratei creditelor pentru Prima Casă este în vizorul autorităților. Potrivit șefei Executivului de ajutor din partea statului, la achitarea creditului, vor beneficia familiile cu copii și angajații în sectorul bugetar.

Bilete integrate pentru călătorii cu trenul și avionul între Chișinău și Iași

Călătorii care vor cumpăra online bilete cu avionul pe ruta Iași-Chișinău sau Chișinău-Iași vor avea posibilitate să facă returul cu trenul. Opțiunea va fi lansată începând cu sfârșitul verii și urmează a fi popularizată printr-o campanie de informare a călătorilor, se arată într-un comunicat de presă al Institutului de Dezvoltare și Expertiză a Proiectelor de la Chișinău (IDEP).

Parlamentul a ratificat Acordul de 150 de milioane de euro asistență macrofinanciară de la UE

Republica Moldova va beneficia de asistență macrofinanciară în valoare de 150 de milioane de euro din partea Uniunii Europene. Parlamentul a votat în primă lectură proiectul de ratificare a Memorandumului de înțelegere dintre Moldova și UE, semnat la Bruxelles pe 22 iunie 2022. Ministrul finanțelor, Dumitru Budeanschi, a declarat că ajutorul financiar va fi acordat pentru a acoperi necesitățile bugetare ale Republicii Moldova și este complementar resurselor furnizate de instituțiile financiare internaționale și donatori pentru programul de reformă a țării. Domeniile cheie ale reformelor finanțate sunt sectorul energetic, lupta împotriva corupției, statul de drept, guvernarea sectorului financiar și public, climatul de afaceri. 

Ratificarea Acordului cu BERD privind securitatea furnizării gazelor naturale, votată în prima lectură

Proiectul care prevede ratificarea Acordului de împrumut dintre Republica Moldova și Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) a fost aprobat în prima lectură. Potrivit Acordului, Guvernul Moldovei va contracta un împrumut în sumă de 300 de milioane de euro din partea BERD pentru implementarea proiectului „Securitatea furnizării gazelor naturale”. Banii vor fi utilizați pentru crearea stocurilor strategice de gaze naturale și în scopul diversificării surselor de aprovizionare.

VINERI, 8 iulie

 Alexandru Slusari: În marea majoritate a raioanelor avem secetă severă

Seceta compromite roada din acest an, iar agricultorii riscă să dea faliment, dacă statul nu va interveni cu subvenții. O spune directorul executiv al Asociației „Forța Fermierilor”, Alexandru Slusari. Potrivit lui Slusari, majoritatea raioanelor din țară sunt lovite de o secetă severă, mult mai cruntă decât cea din anul 2020. Slusari spune că agricultorii investesc sume enorme în pământ, însă vinderea roadei compromise de secetă, nu le va asigura acoperirea cheltuielilor. De cealaltă parte, reprezentanții guvernării spun că în acest an fondul de subvenționare a fost majorat, astfel încât agricultorii să beneficieze de sprijin din partea statului.

Deputat PAS: Guvernarea a moștenit o casă fără ferestre, iar schimbările nu se fac peste noapte

Guvernul va ajuta cetățenii să facă față prețurilor mari la produsele alimentare prin majorarea veniturilor. Asigurările sunt date de deputatul PAS, Radu Marian. Potrivit parlamentarului, statul deja a oferit suport considerabil cetățenilor prin majorarea pensiilor și salariilor, dar și prin compensarea tarifului la gazele naturale în perioada rece a anului. În același timp, experții economici spun că Republica Moldova înregistrează o rată înaltă a inflației, întrucât majoritatea produselor sunt importate.

Activele oficiale de rezervă, în creștere

Activele oficiale de rezervă au constituit la sfârșitul lunii iunie 3 616,39 milioane de dolari SUA. Cifra este în creștere cu 62,03 milioane de dolari în comparație cu 31 mai 2022, când acestea au însumat 3 554,36 milioane de dolari. Banca Națională a Moldovei precizează că majorarea activelor oficiale de rezervă a fost determinată de intrările nete aferente rezervelor obligatorii în valută ale băncilor licențiate în mărime de 46,98 milioane de dolari. La fel, au influențat intervențiile nete pe piața valutară internă sub formă de cumpărări de valută în valoare de 45,60 milioane de dolari. S-a înregistrat și suportul bugetar debursat de Asociația Internațională de Dezvoltare în favoarea Ministerului Finanțelor al Republicii Moldova – 8,69 milioane de dolari.

A început pilotarea aplicației „Beeprotect”

Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor (ANSA) și Asociația Națională a Apicultorilor din Republica Moldova (ANARM), cu suportul Proiectului Agricultură Performantă, USAID (APM), au dat start pilotării aplicației pentru protecția albinelor „Beeprotect” (www.beeprotect.md), a anunțat ANSA.

Euro a ajuns la cel mai slab nivel față de dolarul american din ultimii 20 ani

Săptămâna trecută leul moldovenesc a înregistrat cea mai puternică apreciere din ultimii doi ani. Euro a ajuns la cel mai slab nivel față de dolarul american din ultimii 20 ani. Totodată, rubla rusească, după o perioadă lungă de apreciere, a înregistrat o depreciere puternică față de principalele valute de referință. Constatările aparțin economistului Veaceslav Ioniță, expert IDIS „Viitorul”.

SÂMBĂTĂ, 9 iulie

 Seceta compromite recolta de miere, președinte de asociație

Recolta de miere din anul curent va fi compromisă, din cauza lipsei precipitațiilor din vara anului curent. O spune Ion Maxim, președintele Asociației Naționale a Apicultorilor, care precizează că, deși roada de miere de salcâm a fost una bună, apicultorii au strâns cantități foarte mici de miere de tei. „S-a început culesul mierii de floarea soarelui, dar și la acest capitol situația nu este îmbucurătoare. Miere de hrișcă avem doar în Transnistria, dar la fel în cantități foarte mici. Totodată, ar putea exista foarte mari probleme privind iernarea familiilor de albine, apicultorii vor trebui să investească foarte mult în hrană suplimentară, care le va fi necesară albinelor în perioada rece a anului”, a specificat președintele ANARM.