logo

RETROSPECTIVA SĂPTĂMÂNII 24 – 30 iulie. Cele mai importante știri din fluxul IPN „Economie & Business”


https://www.ipn.md/ro/retrospectiva-saptamanii-24-30-iulie-cele-mai-importante-stiri-7966_1098540.html

● LUNI, 24 iulie

Cetățenii își pot apăra dreptul de consumator al serviciilor financiare înaintând o petiție către CNPF


Banca Națională a Moldovei (BNM) informează cetățenii că își pot apăra dreptul de consumator al serviciilor financiare înaintând o petiție către Comisia Națională a Pieței Financiare (CNPF). Asta, pentru că din 1 iulie, anul curent, competențele de protecție a consumatorilor de servicii financiare revin CNPF. Astfel, cele mai importante atribuții ale acesteia sunt reglementarea mecanismelor de soluționare a pretențiilor clienților, dar și soluționarea petițiilor ce țin de activitatea CNPF.

Leul s-a depreciat în raport cu dolarul SUA

În luna iunie, leul moldovenesc s-a depreciat, în valori medii, cu 0,6% în raport cu dolarul SUA. Și ajuns până la 17,9301 USD/MDL comparativ cu 17,8235 USD/MDL în luna mai. Potrivit valorilor de la finele lunii iunie, leul s-a depreciat cu 2,7% în raport cu dolarul SUA.

● MARȚI, 25 iulie

Conceptul Fondului de eficiență energetică în sectorul rezidențial, prezentat băncilor


Conceptul Fondului de eficiență energetică în sectorul rezidențial a fost prezentat de Ministerul Energiei reprezentanților băncilor. Acesta își propune să reducă facturile la energie pentru gospodăriile casnice prin investiții masive în îmbunătățirea eficienței energetice a locuințelor. Viitorul fond ar urma să fie alimentat în egală măsură din schema de obligații financiare, granturi externe și de contribuția directă a proprietarilor de locuințe, fie cu bani proprii sau împrumutați de la bănci, fie cu transferuri din fondul de reducere a vulnerabilității energetice, în funcție de disponibilități și de categoria social.

La Cărpineni a fost deschis un centru de consultanță în afaceri

La Cărpineni a fost deschis un centru de consultanță în afaceri, în cadrul proiectului „Parteneriat multidimensional pentru dezvoltare economică durabilă incluzivă în comuna Cărpineni”, finanțat de Uniunea Europeană. În incinta instituției vor fi prestate servicii de consultanță pentru mediul de afaceri local și regional în domenii de contabilitate, resurse umane, programe de finanțare.

Dumitru Alaiba: 25% din deținătorii de patentă au tranzitat la activitatea independentă

În trei săptămâni de la lansarea reformei, 25% din deținătorii de patentă au trecut la noul regim fiscal, și-au cumpărat aparat de marcat și-și continuă activitatea comercială. O spune ministrul Dezvoltării Economice și Digitalizării, Dumitru Alaiba. Potrivit ministrului, opoziția, atât de stânga, cât și cea de dreapta, induce în eroare cetățenii promovând ideea unei eventuale anulări a reformei. Dumitru Alaiba spune că, dacă n-ar fi fost această retorică falsă, numărul patentarilor care au trecut la noul regim fiscal ar fi fost mult mai mare.

Atacurile din porturile ucrainene de pe Dunăre vor avea impact și asupra pieței cerealelor din Moldova

Recentele atacuri rusești asupra porturilor ucrainene de pe Dunăre vor avea impact și asupra pieței cerealelor din Republica Moldova. Va crește volumul tranzitat, dar și timpul de așteptare pentru transportatori. În aceste condiții, autoritățile vor să crească fluxul de transport al cerealelor ucrainene pe cale ferată, prin intermediul tronsonului Basarabeasca-Berezino, pentru a debloca traficul din Portul Giurgiulești și pentru a fluidiza tranzitul grânelor pe teritoriul Republica Moldova, transmite IPN cu referire la Radio Europa Liberă.

A fost dat în exploatare tronsonul de drum Chișinău - Giurgiulești al drumului național M3

A fost dat în exploatare tronsonul de drum Chișinău - Giurgiulești al drumului național M3, construit cu sprijinul financiar al Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD). Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a menționat că datorită acestui sector de drum, Moldova contribuie la securitatea alimentară din regiune. Este unul dintre drumurile pe care se transportă produsele din Ucraina.

Formulele de calcul privind plata facturilor la energie termică trebuie schimbate urgent, declarații

Formulele de calcul privind plata facturilor la energie termică trebuie schimbate urgent. Or, actuala Metodologie privind repartizarea consumului de energie termică s-a dovedit a fi una ineficientă și chiar neconstituțională. Astăzi, autoritățile au venit cu o nouă metodologie, însă aceasta nu diferă foarte mult de cea existentă. Declarații în acest sens au făcut reprezentanții Forumului bălțenilor pentru soluționarea problemelor cu CET Nord, alături de fosta deputată Arina Spătaru.

Noua metodologie de repartizare a consumului de energie termică conține greșelile din precedenta, expert

Noua metodologie privind repartizarea consumului de energie termică, propusă de Ministerul Energiei, conține practic aceleași greșelile sau problemele care au fost depistate în metodologia care se implementează din octombrie 2022. Un exemplu în acest sens se referă la pierderile tranzitorii de energie termică, dar și la faptul că nici în noua metodologie practic nu se face vreo calculare exactă a acelui flux de căldură care trebuie plătit de consumatorul final, indiferent de faptul dacă acesta este conectat sau debranșat de la sistemul centralizat. De această părere este expertul în energetică, Sergiu Ungureanu.

Metodologia privind repartizarea consumului de energie termică este neconstituțională, expert

Metodologia privind repartizarea consumului de energie termică din octombrie 2022 s-a dovedit a fi una ineficientă și chiar neconstituțională. Aceasta deși autoritățile urmau să implementeze constatările Curții Constituționale stipulate în hotărârea sa emisă încă în martie 2022. Or, prin acea hotărâre, a fost declarată neconstituțională prevederea care obliga consumatorii casnici debranșați de la sistemul centralizat de încălzire să achite pentru tranzitul energiei termice. Declarații în acest sens au fost făcute de către Iurie Serafimovici, inginer energetician, consilier în Consiliul municipal Bălți.

● MIERCURI, 26 iulie

Va fi creată o hartă digitală a datelor meteorologice și hidrologice


În țară va fi instituit un mecanism de înregistrare a datelor meteorologice și hidrologice provenite de la alți producători de date, decât Serviciul Hidrometeorologic de Stat, ce vor putea fi accesate de doritori. Astfel autoritățile își propun ca în spațiul public să ajungă date  meteorologice și hidrologice fiabile și veridice. Guvernul a avizat pozitiv proiectului legii privind activitatea meteorologică și hidrologică.

Tinerii din Chișinău pot aplica la programul „Start-up pentru tineri și migranți”

Municipalitatea a lansat programul pilot „Start-up pentru tineri și migranți”. Acesta este orientat pe stimularea antreprenoriatului în rândurile tinerilor și migranților din municipiul Chișinău, prin facilitarea lansării și dezvoltării afacerilor sustenabile. Beneficiari ai programului pot deveni persoanele cu vârstele cuprinse între 18 și 40 de ani, care au viza de reședință în municipiul Chișinău. În cazul în care afacerea a fost creată deja, aceasta de asemenea, trebuie să fie în municipiu.

● JOI, 27 iulie

Proiectul acordului de reglementare a datoriilor de la Moldovagaz va fi transmis curând Gazpromului


Ministrul energiei, Victor Parlicov, susține că raportul de audit extern al datoriei SA „Moldovagaz” urmează să fie transmis în scurt timp concernului rus „Gazprom”. Acesta va fi însoțit de un proiect de acord privind reglementarea datoriilor istorice în valoare de peste 720 de milioane de dolari. Potrivit ministrului, auditul denotă că o parte semnificativă din datoriile la gaz s-au format urmare a creditării „Moldovagaz” de către „Gazprom”.

Peste 1,2 miliarde de euro pentru Moldova din partea UE, în 2,5 ani

Uniunea Europeană a mobilizat, din octombrie 2021 și până în prezent, peste 1,2 miliarde de euro pentru Republica Moldova. Banii au fost alocați pentru a sprijini țara să treacă peste criza energetică și provocările economice și de securitate cu care se confruntă. Despre aceasta a menționat astăzi deputatul european, Siegfried Mureșan.

● VINERI, 28 iulie

Energocom a semnat cu trei companii contracte de furnizare a gazelor naturale


În această săptămână, au fost semnate contracte de furnizare a gazelor naturale cu trei companii, două dintre care vor livra gaze către SA „Energocom” pentru prima dată. Companiile au fost selectate în cadrul licitațiilor la care au fost depuse nouă oferte din partea a șase companii europene.

Carburanții continuă să se scumpească

Carburanții continuă să se scumpească – motorina cu 12 bani, iar benzina cu cifra octanică 95 – cu 8 bani. Astfel, în perioada 29-31 iulie, un litru de motorină se va comercializa la pompă cu 21,33 lei, iar un litru de benzină COR 95 – cu 25,41 lei.

Guvernul susține restituirea TVA către antreprenorii din Găgăuzia din bugetul autonomiei

Guvernul a avizat proiectul care prevede ca restituirea TVA în beneficiul agenților economici din unitatea autonomă să se realizeze de la bugetul unității teritoriale autonome cu statut juridic special. O hotărâre în acest sens a fost aprobată astăzi în cadrul ședinței extraordinare a executivului.

Iurie Rozlovan, noul director interimar la Termoelectrica

La SA „Termoelectrica” a fost numit astăzi director nou. Este vorba despre Iurie Rozlovan, care va exercita interimatul funcției, după demisia lui Vasile Leu. Anunțul a fost făcut într-o conferință de presă de către directorul Agenției Proprietății Publice, Ruslan Cojuhari.

● SÂMBĂTĂ, 29 iulie

Termenul de execuție a lucrărilor din Acordul de finanțare cu UE ar putea fi extins


Termenul de execuție a lucrărilor specificate în Acordul de finanțare dintre Guvernul Republicii Moldova și Uniunea Europeană privind dezvoltarea zonelor rurale în Moldova ar putea fi extins cu 29 de luni. Membrii Comisiei politică externă și integrare europeană au aprobat avizul consultativ pentru inițierea negocierilor în acest sens.

BIRD va oferi Moldovei un grant de 90 de milioane de dolari

Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BIRD) va oferi Republicii Moldova un grant în valoare de 90 milioane de dolari. Membrii Comisiei politică externă și integrare europeană au aprobat avizul consultativ pentru inițierea negocierilor și aprobarea semnării unui acord care presupune acest lucru.

Prețul mediu de cumpărare a gazelor de către Energocom este mult mai mic decât cel oferit de Gazprom, Slusari

Prețul mediu ponderat de cumpărare a gazelor naturale de către SA „Energocom” este mult mai mic decât cel oferit în prezent de compania rusească „Gazprom” conform formulei „născocite în octombrie 2021”. O declarație în acest sens a fostă făcută de către Alexandru Slusari, membru al Consiliului societății pe acțiuni, în contextul în care recent „Energocom” a semnat cu trei companii contracte de furnizare a gazelor natural.