RETROSPECTIVA SĂPTĂMÂNII 23-28 aprilie. Cele mai importante ştiri din fluxul IPN „Economie & Business”
https://www.ipn.md/ro/retrospectiva-saptamanii-23-28-aprilie-cele-mai-importante-stiri-din-fluxul-ipn--7966_964532.html
[● LUNI, 23 aprilie]
[O firma japoneză şi-a însuşit neautorizat brandul „Mileştii-Mici”]
Combinatul de vinuri de calitate „Mileştii-Mici” din R. Moldova acuză o firmă japoneză că şi-a însuşit neautorizat marca comercială moldovenească „Mileştii-Mici”. Astfel, susţine reclamantul, vinurile moldoveneşti importate în Japonia au devenit factor de confruntare între firmele din această ţară, unele dintre ele încercând să creeze o concurenţă neloială pe piaţa de destinaţie.
[Ponderea sectorului IT în PIB urmează să atingă un sfert către anul 2015]
Autorităţile îşi propun să dezvolte sfera tehnologiilor informaţionale în R. Moldova, astfel încât către 2015, ponderea ramurii în Produsul Intern Brut să atingă 20-25%. Preşedintele Vladimir Voronin, prezent luni, 23 aprilie, la festivitatea de deschidere a Săptămânii Tehnologiilor Informaţionale, a declarat că locul pe care îl ocupă tehnologiile informaţionale în cadrul economiei R. Moldova este, deocamdată, mai mult decât modest.
[Societe Generale a achiziţionat banca albaneză Banka Popullore]
Grupul financiar francez Societe Generale a preluat 75% din capitalul Banka Popullore din Albania, ca parte a strategiei grupului de a face din sud-estul Europei a treia regiune de pe continent ca pondere din afara Franţei, după Cehia şi România.
[Profitul Xerox a crescut în primul trimestru la 233 mil. dolari]
Xerox Corp, cel mai mare furnizor de imprimante de birou şi de copiatoare din lume, a anunţat că a înregistrat un profit trimestrial în creştere faţă de perioada echivalentă din 2006, pe baza vânzărilor de contracte.
Compania Xerox a afişat un profit de 233 mil. dolari, respectiv 24 cenţi/acţiune, în creştere faţă de 200 mil. dolari, adică 20 cenţi/acţiune, care reprezintă câştigul companiei din perioada echivalentă din 2006.
[● MARŢI, 24 aprilie]
[A fost lansată o culegere despre transportul auto al R. Moldova]
O apariţie bibliografică despre relaţiile comerciale ale R. Moldova cu diverse ţări ale lumii, rolul şi locul transportului auto în aceste procese, precum şi multiplele probleme cu care se confruntă ramura automobilistică la ora actuală şi căile de soluţionare ale acestora a fost lansată luni, 23 aprilie, la Chişinău. Culegerea „Transportul auto al Moldovei. 2004-2006” a fost editată de Organizaţia Internaţională a Transportului Auto (IRU) şi Asociaţia transportatorilor internaţionale din Moldova (AITA), transmite Info-Prim Neo.
[Guvernul intenţionează să deschidă o casă de comerţ în Odesa]
Guvernul R.Moldova intenţionează să deschidă o casă de comerţ în Odesa. Intenţia a fost comunicată de premierul Vasile Tarlev care a discutat dezvoltarea relaţiilor de colaborare comercial-economice moldo-ucrainene cu guvernatorul regiunii Odesa, Ivan Placikov.
[Trei agenţi economici din R. Moldova vor fi selectaţi pentru crearea unor case de ambalare]
Trei agenţi economici din R. Moldova vor fi selectaţi de Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare (MAIA) pentru crearea unor case de ambalare, care să-şi înceapă activitatea în 2007 în zona rurală a republicii. Casele de ambalare sunt în prezent o condiţie pentru comercializarea produsului în stare proaspătă la export.
[Compania „Moldcell” a înregistrat anul trecut un profit de 43 mil. USD]
Compania „Moldcell” a înregistrat, anul trecut, un profit de 43 mil. USD din prestarea serviciilor de telefonie mobilă pe teritoriul R. Moldova. Directorul general al „Moldcell”, Yusuf Baykan, a declarat marţi, 24 aprilie, în cadrul unei conferinţe de presă, prilejuită de aniversarea a şaptea de prezenţă „Moldcell” în RM, că de la începutul activităţii compania a investit n dezvoltarea infrastructurii 84 mil.
[Verificarea utilizării soft-urilor licenţiate încă nu a început]
Presupusele acţiuni ale Poliţiei privind verificarea utilizării de către agenţii economici a soft-urilor licenţiate, anunţate de la 1 martie curent, încă nu au început, iar reprezentanţii Agenţiei pentru Proprietate Intelectuală (AGEPI) nu pot numi o dată concretă când aceste controale vor începe.
[Rulaj bursier în descreştere]
Rulajul bursier al săptămânii trecute a fost în descreştere cu 41,52%. Aceasta este deja a doua săptămână de regres consecutiv a volumului bursier.
[● MIERCURI, 25 aprilie]
[Iniţiativele preşedintelui, un semnal periculos pentru stabilitatea economiei şi statului de drept. Analiză economică]
Anularea datoriilor fiscale este o practică extrem de vicioasă şi are
un şir întreg de consecinţe negative, printre care pierderea veniturilor bugetare, descurajarea celor care şi-au achitat impozitele, scăderea disciplinei fiscale, descurajarea lucrătorilor fiscali, stimularea ineficienţei, riscuri de ratări ale veniturilor bugetare pe viitor, consideră experţii IDIS „Viitorul”.
În condiţiile iertării totale şi necondiţionate, mediul de afaceri din RM va rămâne în continuare neperformant, indisciplinat, necompetitiv şi orientat spre abuzuri fiscale.
[Lukoil a anunţat o creştere de 16% a beneficiului net anual
Lukoil, cea mai mare companie petrolieră rusă, a anunţat o creştere de 16% a beneficiului net anual, un rezultat susţinut în special de creşterea producţiei, dar care este sub aşteptările pieţei.
Profitul net al Google a sporit în primul trimestru cu un miliard de dolari]
Profitul net al companiei Google, proprietarul celui mai mare motor de căutare pe Internet, a sporit în primul trimestru cu 69%, până la un miliard de dolari, creşterea fiind explicată prin majorări ale cotei de piaţă pe diferite segmente pe care gigantul on-line activează.
[Volumul mărfurilor transportate în primul trimestru s-a majorat cu peste un sfert]
În ianuarie-martie 2007, întreprinderile de transport feroviar, auto, fluvial şi aerian au transportat mărfuri în volum de 3501,7 mii tone cu un parcurs de 1025,5 mil. tone-km, nivel superior celui înregistrat în aceeaşi perioadă din anul 2006 respectiv, cu 721,1 mii tone (+25,9%) şi 76,9 mil. tone-km (+8,1%), majorarea regăsindu-se la toate modurile de transport.
[Troleibuzele au fost cel mai popular mijloc de transport în primele două luni ale anului curent]
Troleibuzele au fost cel mai popular mijloc de transport în primele două luni ale anului curent, fiind utilizat de cca 51,5 mil. pasageri, indici în creştere cu 3,5% decât în aceeaşi perioadă a anului trecut. .
[● JOI, 26 aprilie]
[Oamenii de afaceri solicită statului să creeze condiţii concurenţiale egale pentru toţi agenţii economici]
Oamenii de afaceri solicită statului să creeze condiţii concurenţiale egale pentru toţi agenţii economici din R. Moldova. Întreprinderile din sectorul real al economiei suferă nu din cauza impozitelor pe care trebuie să le plătească la stat, deoarece nu există economie fără impozite, ci din cauza concurenţilor din economia tenebră care nu achită impozite, a declarat directorul general al SA „Franzeluţa”, Eugen Baleca în cadrul Business-Forumului „Statul şi mediul de afaceri” de joi, 26 aprilie.
[„Ghilotina 2" a revizuit 70 de acte legislative]
Comisia de Stat pentru reglementarea activităţii de întreprinzător a examinat pe parcursul perioadei realizării „Ghilotinei 2” circa 70 de acte legislative. Din lista celor propuse spre modificare fac parte codurile Fiscal, al Muncii, Vamal, de Procedura civila, al transportului auto, precum şi legile Fondului rutier, privind calitatea în construcţii, cu privire la comerţul interior, a viei şi vinului etc.
[Mărci comerciale pentru ape minerale şi băuturi nealcoolice îmbuteliate]
Apele minerale şi băuturile nealcoolice îmbuteliate produse în R. Moldova sau cele de import vor fi comercializate, ca şi băuturile alcoolice, cu o marcă comercială. O astfel de decizie a fost luată miercuri, 25 aprilie, de către Cabinetul de miniştri.
Marca de stat va fi aplicată de la 1 iunie 2007 pe apele minerale şi băuturile alcoolice importate, iar de la 1 noiembrie - şi pe cele autohtone.
[Grupul „Romstal” a atins anul trecut o cifră de afaceri record]
Cifra de afaceri a grupului „Romstal” a înregistrat o creştere de peste 40%, ajunând în 2006 la valoarea de 310 milioane euro. „Romstal”, prezent în România, R. Moldova, Ucraina şi Italia, a înregistrat rezultate financiare record în anul 2006. Pe piaţa românească veniturile au crescut cu 30%, ajungând la 140 mil. euro, iar la nivel internaţional, s-a atins o cifra de afaceri de peste 200 mil. euro, mai mare cu 33% faţă de anul recedent. Materialele electrice pentru instalaţii au fost produsele cu cele mai mari vânzări, înregistrându-se o creştere de 239% faţă de 2005.
[Un producător renumit de automobile vrea să-şi deschidă o reprezentanţă la Chişinău]
Renumitul producător de automobile „Porsche” intenţionează să-şi deschidă o reprezentanţă în R. Moldova. Perspectivele acestui proiect au fost discutate de preşedintele Consiliului de supraveghere din cadrul grupului „Porsche Holding GmbH”, Hans Michel Piech, cu preşedintele Vladimir Voronin.
[● VINERI, 27 aprilie]
[A fost prelungit termenul de repatriere a mijloacelor băneşti pentru exportatorii de produse alcoolice în Rusia]
Parlamentul a prelungit vineri, 27 aprilie, termenul de repatriere a mijloacelor băneşti pentru agenţii economici care au exportat producţie alcoolică în Federaţia Rusă în perioada aprilie 2005-aprilie 2006.
Termenul de repatriere a fost prelungit până l octombrie 2007.
[Volumul de producţie industrială continuă să scadă]
În ianuarie-martie 2007 întreprinderile industriale de toate formele de proprietate au fabricat producţie în valoare de 5,29 mlrd. lei în preţuri curente. Indicele volumului producţiei industriale faţă de ianuarie-martie 2006 în preţuri comparabile a constituit 88,5%, iar cel pentru luna martie a constituit, în raport cu martie 2006, 92,4%.
[Orange România anunţă creşteri de o treime a veniturilor în primele trei luni ale anului]
Orange România a afişat venituri de 283,3 milioane de euro, după primele trei luni ale anului, în creştere cu 29,1%, faţă de primul trimestru din 2006, a anunţat operatorul de telefonie mobila. Numărul clienţilor Orange România a ajuns, la sfârşitul primului trimestru, la 8,26 milioane. Compania a încheiat anul 2006 cu venituri de 1,083 miliarde de euro, cu 25,6% mai mult decât în anul precedent.
[● SÂMBĂTĂ, 28 aprilie]
[„Eforturile „Mobiasbancă” urmăresc ca aceasta să devină mai performantă şi mai atractivă. Interviu IPN cu preşedintele Consiliului de Administraţie al băncii, Jean-Francois Myard]
[- Anul 2006 a fost unul benefic pentru “Mobiasbancă”, potrivit bilanţului anual făcut în cadrul Adunării generale a acţionarilor?]
[Jean-Francois Myard:] Creşterea cu 38,1 la sută a sumei activelor, sporirea resurselor atrase de bancă cu 40,6 la sută şi dublarea pe parcursul unui an al portofoliului de credite sunt rezultate frumoase. În special mă bucură sporirea încrederii clienţilor noştri. Creşterea cu peste 60 la sută a portofoliului de depozite pentru persoane fizice ne confirmă acest lucru.
[CNVM a dat undă verde lichidării tuturor celor 6 fonduri de investiţii]
Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare (CNVM) a finalizat eliberarea permisiunilor pentru lichidarea genului de activitate profesionistă pe piaţa valorilor mobiliare tuturor celor 6 fonduri de investiţii (FI) care au iniţiat procedura de reorganizare şi au încheiat etapa de răscumpărare a acţiunilor.
[Bancă plasată în fruntea clasamentului după mărimea capitalului social]
Eximbank s-a plasat în 2006 pe locul întâi pe sistemul bancar după mărimea capitalului social şi pe locul doi după mărimea capitalului normativ total, în rezultatul a două majorări de capital, efectuate de noul acţionar – banca italiană Veneto Banca, în sumă echivalentă cu 19 milioane euro.
[Serviciul Vamal a perfectat pentru regiunea transnistreană tranzacţii de export-import de circa 2 mlrd. lei]
Volumul mărfurilor exportate şi importate de întreprinderile din regiunea transnistreană, verificate şi perfectate de Serviciul Vamal (SV) al R. Moldova în ianuarie-martie 2007, a constituit 2054,1 mil. lei, inclusiv exportul – 1797,1 mil. lei, iar importul – 257 mil. lei.
[Săptămâna viitoare la Chişinău se va desfăşura un forum internaţional al micului business]
În perioada 3-5 mai curent, la Centrul Internaţional de Expoziţii „Moldexpo”, va avea loc Forumul internaţional al Întreprinderilor Mici şi Mijlocii (ÎMM). Scopul evenimentului constă în susţinerea micului business, dezvoltarea cooperării agenţilor economici din diverse domenii ale economiei naţionale şi promovarea acestora pe piaţa internă şi externă.
[Căderea valorii indicelui bursier EVM Composite a fost stopată]
Căderea valorii indicelui bursier EVM Composite a fost stopată, după ce vineri, 27 aprilie, valoarea indicelui a marcat 1 168.7945 puncte, fiind în creştere cu 1.7886 puncte faţă de valoarea precedentă.
[Microsoft anunţă majorări esenţiale ale profitului]
Microsoft a anunţat o majorare cu 65% a profitului înregistrat în al treilea trimestru al anului fiscal 2006/2007, depăşind estimările pieţei pe fondul cererii peste aşteptări pentru noul sau sistem de operare, Windows Vista.