logo

RETROSPECTIVA SĂPTĂMÂNII 22-28 iunie. Cele iunie importante ştiri din fluxul IPN „Economie & Business”


https://www.ipn.md/ro/retrospectiva-saptamanii-22-28-iunie-cele-iunie-importante-stiri-din-7966_1021104.html

● LUNI, 22 iunie

Se scumpeşte benzina


Patru companii petroliere mari au notificat Agenţia Naţională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) despre faptul că până pe 21 iunie curent vor majora preţurile la benzină cu 54 de bani pentru un litru. Astfel, aceasta va ajunge să coste în medie 17,8 lei. Totodată, una din companii a informat ANRE că va diminua preţul de comercializare a motorinei cu 20 bani de bani pentru un litrul, preţul acestea fiind de 16,25 lei. Potrivit unui comunicat de presă remis de ANRE, companiile petroliere invocă drept cauze principale ale scumpirii majorarea cotaţiilor PLATT'S la produsele petroliere, a preţurilor de import şi a cotelor accizelor la importul acestor produse, precum şi deprecierea cursului oficial şi comercial al monedei naţionale faţă de dolarul SUA. Conform datelor oficiale, în perioada ianuarie – începutul lunii iunie 2015 cotaţia medie PLATT'S la benzină a crescut cu 44,4%, iar la motorină cu 23,8% (doar în luna martie cotaţia medie la motorină s-a diminuat, faţă de luna februarie, cu 4,3%). Corespunzător, au crescut şi preţurile de import ale produselor petroliere. Astfel, la începutul lunii iunie preţul de import al unei tone de benzină a sporit, faţă de media lunii ianuarie, în dolari SUA, cu 36,5%, iar în valuta naţională - cu 47,7%.

● MARŢI, 23 iunie


Reducerea de 15 la sută la plata impozitului pe bunurile imobiliare mai e valabilă

De mâine, 24 iunie, contribuabilii mai au la dispoziţie o săptămână pentru a achita integral şi anticipat, adică până la 30 iunie, impozitul pe bunurile imobiliare pentru a beneficia de reducerea de 15 la sută, acordată de legislaţie. Sunt supuse impozitării clădirile, apartamentele, garajele şi alte încăperi, precum şi terenurile, pe care se află acestea, loturile din întovărăşirile pomi-legumicole cu construcţiile amplasate pe ele. Cotele de impozitare concrete sunt stabilite de către autoritățile publice locale, în limita valorii de 0,3% şi celei minime de 0,05 % din costul de piaţă a imobilului, prevăzute în Codul fiscal. Sunt preconizate şi o serie de scutiri la plata impozitului pe bunurile imobiliare și funciar pentru persoanele de vârstă pensionară, pentru persoane cu grad de invaliditate, participanţii la lichidarea consecinţelor avariei de la Cernobîl, participanţii la luptele pentru integritatea Republicii Moldova şi alte categorii de contribuabili.

Naţionalizarea BEM ar costa 17% din PIB şi ar falimenta Republica Moldova, raport FUMN:
Naţionalizarea Băncii de economii se poate face doar cu acordul actualilor acţionari majoritari şi această naţionalizare ar costa 7-8% din PIB. Totodată, după naţionalizare, statul ar trebui sa plătească toate datoriile asumate anterior de către BEM, adică încă 10% din PIB. Acestea sunt concluziile unui raport al Fundaţiei Universitare a Mării Negre (FUMN) care relevă că, practic, deficitul bugetar al Republicii Moldova ar urca, doar în primul an, la peste 17%, ceea ce l-ar face nesustenabil şi ar atrage după sine „falimentul” – intrarea în incapacitate de plată a Republicii Moldova. În raport se precizează că, din 2014 şi până în prezent, rezerva valutară a Băncii Naţionale a Moldovei a scăzut de la 2,7 miliarde de dolari la 1,7 miliarde dolari. „Naţionalizarea” BEM ar topi rapid ultimele rezerve ale BNM, iar Republica Moldova ar intra într-o criză mult mai gravă decât cea din 1998. „Naţionalizarea înseamnă transferarea dreptului de proprietate de la un deţinător privat către stat, după o dreaptă şi prealabilă despăgubire. Practic, în cazul BEM, statul Republica Moldova va prelua proprietatea acţiunilor BEM de la deţinătorii acestora, persoane fizice şi juridice, după ce în prealabil va plăti către aceştia o despăgubire. Dar, deoarece BEM este o companie publică, adică listată la bursă, această preluare nu se poate face obligatoriu, ci se poate doar apela la mecanismul de „squize-out”, adică statul va trebui să facă o ofertă publică de preluare, la un preţ al acţiunii care să reprezinte o medie a preţului acţiunii din ultimele 12 luni”, se precizează în raport.

Ministerul Justiţiei confirmă legalitatea publicării datelor despre fondatorii companiilor

Consiliul Economic al prim-ministrului informează că Ministerul Justiţiei confirmă legalitatea publicării datelor despre fondatorii companiilor. Responsabili pentru publicarea numelui şi prenumelui fondatorilor companiilor sunt Camera Înregistrării de Stat şi ÎS CRIS Registru. Una din ultimele solicitări ale ex-prim ministrului Chiril Gaburici a fost adresată Ministerului Justiţiei prin care cerea opinia expresă privind normele legale în vigoare legate de publicarea numelui şi prenumelui fondatorilor companiilor din Republica Moldova. Solicitarea ex-prim ministrului Chiril Gaburici a fost înaintată în urma afirmaţiilor experţilor de la Centrul Naţional pentru Protecţia Datelor cu Caracter Personal, precum că publicarea datelor despre fondatorii companiilor contravine legislaţiei în vigoare din Republica Moldova.

MIERCURI, 24 iunie

Agricultorii cer soluţii încă pentru 2 probleme


Reprezentanţii asociaţiilor de agricultori şi parlamentarii au ajuns la un numitor comun pe marginea a 4 probleme semnalate de producătorii agricoli. Preşedintele Federaţiei Naţionale a Fermierilor din Moldova, Valeriu Cosarciuc, a declarat după şedinţa Comisiei speciale pentru elaborarea şi aprobarea de către Parlamentul Republicii Moldova a pachetului de modificări legislative în vederea susţinerii agricultorilor că încă nu s-a decis nimic asupra problemei privind majorarea Fondului de Subvenţionare şi cea privind mecanismele de creditare avantajoasă a agricultorilor. „Nu s-au identificat sursele de finanţare pentru a majora Fondul de Subvenţionare. S-a dat indicaţie Ministerului Finanţelor să vadă dacă se pot găsi bani pentru majorarea Fondului. Rămâne problema Fondului de subvenţionare şi cea de a oferi un regim avantajos de creditare a agricultorilor. Săptămâna viitoare este ultima şedinţă a Comisiei înainte de 1 iulie, când trebuia de prezentat pachetul de legi. Nu cred că se vor găsi soluţii pentru toate problemele incluse în pachetul agricol, însă este importantă deschiderea pentru a căuta soluţii. Din cele 7 puncte incluse în hotărârea de Parlament, pentru 2 nu sunt soluţii”, a accentuat Valeriu Cosarciuc.

Partenerii externi trebuie să înăsprească condiţiile de acordare a asistenţei, Expert-Grup

Societatea moldovenească are nevoie de o pârghie externă mult mai fermă, pentru a spori presiunea asupra guvernării şi a impulsiona promovarea reformelor. O astfel de opinie a expus directorul executiv al Centrului Analitic Independent Expert-Grup, Adrian Lupușor, într-o discuţie publică. Potrivit lui, Moldova nu este un stat autosuficient. Şi în acest sens suportului, acordat de către partenerii de dezvoltare îi revine un rol deosebit. „Problema constă în faptul că până în prezent partenerii de dezvoltare nu au fost suficient de incisivi şi nu impus condiționalităţi suficiente şi chiar nu au monitorizat în măsură cuvenită cum se utilizează asistenţă tehnică şi  financiară, oferită Republicii Moldova”, a specificat el. Lupuşor a evidenţiat necesitatea acestei presiuni mai ferme a partenerilor de dezvoltare pentru a grăbi negocierea şi semnarea unui nou program cu FMI. În primul rând, pentru a completa rezervele valutare, care în prezent sunt la un nivel destul de redus şi pentru a obliga guvernarea să promoveze reformele sistemice. Totodată, un nou program cu FMI va debloca finanţările promise din partea Băncii Mondiale, Comisiei Europene, altor parteneri. Aceste finanţări sunt foarte importante nu doar pentru a completa bugetul, dar pentru avansa pe reformele iniţiate în diferire sectoare ale economiei naţionale”, a explicat el.

Roman Chirca despre raportul FUMN: Este un apogeu al incompetenţei

Directorul Institutului Economie de Piaţă de la Chişinău, Roman Chirca, consideră raportul Fundaţiei Universitare a Marii Negre (FUMN) referitor intenţia autorităţilor de a naţionaliza Bancă de Economii un apogeu al incompetenţei. În opinia sa, concluziile din raport sunt total eronate şi nu corespund situaţiei reale. „Naţionalizarea se poate face doar cu acordul actualilor acţionari majoritari, iar statul este acţionar majoritar cu 56% din acţiuni. În aceste condiţii naţionalizarea se face printr-un act normativ, aprobat de Parlament, care poate prevedea despăgubirea sau preluarea gratuită. Ţinând cont de faptul că valoarea activelor nete pe acţiune este negativă, valoarea acestor acţiuni este nulă”, a declarat Roman Chirca.

● JOI, 25 iunie

Cum au fost distribuiţi banii din subvenţii în agricultură anul trecut


Anul trecut agricultorii au primit subvenţii în volum de 544 de milioane de lei. În această perioadă au fost instalate sisteme anti-îngheţ şi antigrindină pe aproape 200 ha. De asemenea, au fost construite peste 200 de sere, 11 solare şi 26 de tuneluri. Totodată, din banii acordaţi au fost deschise mai multe ferme de animale şi păsări, iar mulţi agricultori au procurat tehnică. Datele au fost colectate de Centrul Analitic Independent Expert-Grup. Aproape 30 de milioane de lei din subvenţii au fost cheltuiţi pentru asigurarea culturilor şi animalelor. Peste 70% din riscuri asigurate sunt cazurile de grindină şi secetă. Peste 50 milioane de lei au fost oferiţi cu scopul de a stimula înfiinţarea plantaţiilor multianuale. Astfel, au fost înfiinţate peste 20 de mii de plantaţii noi de mere şi de nuci, aproape o mie de plantaţii de prune şi mai puţine de caise, cireşe, coacăză, vişină etc.

● VINERI, 26 iunie

Experţii Rosspotrebnadzor au vizitat 5 companii producătoare de conserve 

Experţii Serviciului federal al Rusiei pentru protecţia consumatorilor (Rosspotrebnadzor) au vizitat 5 companii moldoveneşti producătoare de conserve. De la 3 au şi prelevat probe pentru a verifica inofensivitatea conservelor. Pe pagina electronică a Serviciului federal, scrie că experţii au vizitat companiile Stamcom, Coval&Co, Iliada-Plus, Alfa-Nistru şi Natur-Bravo. Experţii analizează acum probele prelevate de la Natur-Bravo, Iliada-Plus şi Alfa-Nistru. Rezultatele vizitei vor fi anunţate mai târziu.

Parcurile industriale se asociază 

În curând va fi instituţionalizată Asociaţia Patronală a Parcurilor Industriale din Moldova (APPIM), statutul şi funcţiile acesteia au fost discutate vineri în cadrul Adunării generale a pacurilor industriale. Viceministrul economiei Tudor Copaci a spus că Asociaţia va constitui o platformă de promovare a  intereselor parcurilor industriale din Moldova, de atragere a investiţiilor autohtone şi străine, acordare de asistenţă potenţialilor investitori în relaţiile cu autorităţile naţionale. De asemenea, prin intermediul Asociaţiei vor fi mediatizate practicile pozitive în organizarea activităţilor parcurilor industriale, înregistrate în Moldova şi a ţărilor, în care activează asemenea entităţi economice. În acelaşi context, directorul general al parcului industrial „Tracom”, Vitalie, Vrabie a spus că necesitatea creării APPIM este susţinută nu doar de administratorii pacurilor, dar şi de mai mulţi rezidenţi ai acestora.

DUMINICĂ, 28 iunie

Fiscul a organizat trei evenimente în aer liber, pentru contribuabilii actuali şi viitori


„Impozitele cu ochii copiilor”, un concurs de desene cu acest generic a organizat duminică, 28 iunie, în Grădina publică „Ştefan cel Mare”, Serviciul Fiscal de Stat (SFS). Concursul se înscrie în suita de manifestări pe care şi le-a propus Fiscul să le desfăşoare cu ocazia aniversării a 25-a de la creare, consemnată pe 1 iulie. Seful Inspectoratului Fiscal Principal de Stat, Ion Prisăcaru, a menționat că Fiscul şi-a onorat obligaţiile pe parcursul perioadei ce s-a scurs, concentrându-şi eforturile pentru acumularea veniturilor la buget. Aceasta a permis să fie implementate în ţară mai multe programe de dezvoltare social-economică. „În prezent, accentul îl punem pe conştientizarea de către cetăţeni a obligaţiei de a achita taxele şi impozitele, pe conformarea voluntară a persoanelor fizice şi juridice. În acest sens, un mare rol îi revine educaţiei fiscale. Şi această educaţie e bine să se facă din copilărie”, a spus Prisăcaru.