logo

RETROSPECTIVA SĂPTĂMÂNII 2-7 martie. Cele mai importante ştiri din fluxul IPN „Economie & Business”


https://www.ipn.md/ro/retrospectiva-saptamanii-2-7-martie-cele-mai-importante-stiri-din-fluxul-ipn-eco-7966_1018811.html

● LUNI, 2 martie

Importatorii au undă verde la procedura de declarare electronică a mărfurilor


Începând cu data de 1 martie 2015, a intrat în vigoare procedura de declarare electronică a mărfurilor la toate posturile vamale din ţară. Acţiunea are drept scop trecerea la procesarea tranzacţiilor economice doar în format electronic şi înlăturarea documentelor pe suport de hârtie. Astfel, declararea electronică devine o procedură mai simplă ce nu necesită pregătire specială, ci doar semnătură digitală. De asemenea, implemenatarea noii proceduri va contribui la economisirea timpului şi reducerea semnificativă din costurile aferente ale agenţilor economici.

În câteva zile, va fi lansat concursul de selectare a unui director la CFM

Ministrul transporturilor şi infrastructurii drumurilor, Vasile Botnari, a comunicat că, în câteva zile, va fi dat startul unui nou concurs de selectare a unui director la Calea Ferată din Moldova. Eugen Baleca, care a câştigat ultimul concurs de alegere a directorului CFM, în luna august 2014, a refuzat funcţia. Ministrul a evitat să spună care au fost motivele acestuia.

Autorităţile promit, în 2 ani, un drum bun de la Chişinău până la Bălţi

Administraţia de Stat a Drumurilor a semnat un contract în valoare de peste 36 de milioane de euro cu compania portugheză MSF Engenharia privind reabilitarea a două sectoare a drumului naţional R14 Bălţi – Sărăteni, cu lungimea de aproape 30 km. Ministrul transporturilor şi infrastructurii drumurilor, Vasile Botnari, a declarat, în cadrul unei conferinţe de presă, că anul acesta vor fi semnate contracte pentru reabilitarea şi construcţia a 16 segmente de drum, cu o lungime totală de 330 km, în valoare de 287 de milioane de euro.

ANRE a stabilit tariful care va fi aplicat de Vestmoldtransgaz

Consiliul de Administraţie al Agenţiei Naţionale pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a stabilit aplicarea de către întreprinderea Vestmoldtransgaz a tarifului pentru serviciul de transport al gazelor naturale în mărime de 20,90 lei/1000 m3. ANRE informează că la aprobarea hotărârii s-a luat în considerare faptul că 2015 este primul an de activitate al operatorului de transport Vestmoldtransgaz şi necesitatea stabilirii procedurii de acoperire financiară a cheltuielilor suportate de acesta pentru prestarea serviciului de transport al gazelor naturale.

● MARŢI, 3 martie

Percheziţii la un centru comercial din capitală

Secţii clandestine de panifecaţie, patiserie şi cofetărie au fost depistate la Megapolis mall în urma percheziţiilor desfăşurate, marţi, în cadrul unei cauze penale iniţiate pentru practicarea ilegală a activităţii de întreprinzător. Potrivit Direcţiei de Poliţie a municipiului Chişinău, în timpul percheziţiilor au fost ridicate un şir de acte contabile, potrivit cărora agentul economic a efectuat vânzări în sumă de peste 10 milioane de lei, precum şi înscrisuri de ciornă. Prejudiciul adus bugetului de stat, prin neachitarea impozitelor, urmează a fi stabilit.

Deputat de la Tiraspol: Altă cale decât dezvoltarea comerţului cu UE nu avem

Dmitrii Soin, deputat în aşa-zisul soviet suprem de la Tiraspol, recunoaşte că regiunea transnistreană nu are altă cale decât să dezvolte comerţul cu Uniunea Europeană, dar spune că administraţia transnistreană va trebui să plătească pentru „coridorul european”. Într-un interviu pentru „Nezavisimaia gazeta” din Rusia, Soin a declarat că apropierea Tiraspolului de UE va lăsa regiunea fără de gazul rusesc gratuit. Acesta a subliniat că regiunea transnistreană supravieţuieşte în mare parte datorită resurselor energetice gratuite ruseşti, în special datorită gazului. Tiraspolul niciodată nu a plătit pentru acesta, iar Moscova nici nu a cerut. Gazul obţinut gratuit din Rusia, administraţia îl vindea consumatorilor locali şi banii încasaţi ajungeau în bugetul regiunii.

A fost lansat Proiectul Energie şi Biomasă 2

A fost lansat Proiectul Energie şi Biomasă 2, cu un buget de 9,41 milioane de euro. Proiectul, cu perioada de implementare până în noiembrie 2017, îşi extinde hotarele de activitate în regiunea transnistreană, precum şi în oraşele mici. Iniţiativa, finanţată de Uniunea Europeană şi implementată de Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare, urmăreşte lansarea activităţii a 80 de centrale moderne pe biomasă şi 21 de colectoare solare instalate în şcoli, grădiniţe, centre comunitare. De asemenea, 300 de cazane pe biomasă vor fi oferite la preţuri subvenţionate caselor private şi microîntreprinderilor. Mai urmează să se creeze 7 parteneriate public-private de livrare a bioenergiei.

MIERCURI, 4 martie

Cine şi până când trebuie să depună declaraţia pe venit


Declaraţia cu privire la impozitul pe venit urmează să fie depusă de către persoanele fizice la organul teritorial fiscal în raza căruia sunt deservite. Intru simplificarea procedurii, declaraţiile pot fi depuse la orice organ fiscal, indiferent de locul de reşedinţă a contribuabililor. Veronica Vragaliev, şef de direcţie la IFPS, a reamintit, în cadrul unui atelier de lucru pentru jurnalişti, categoriile de contribuabili care au obligaţia de a depune declaraţii. Şi anume: persoanele fizice care lucrează la două sau mai multe locuri de muncă (dacă au obţinut un salariu care cumulativ depăşeşte 27852 lei pe an); persoanele care au obţinut venituri atât sub formă de salariu, cât şi din vânzarea proprietăţii a căror sumă depăşeşte 27852 lei pe an; persoanele care nu au primit salariu, dar au obţinut venituri din vânzarea unor proprietăţi (case, apartamente, maşini) sau darea în chirie a terenurilor agricole (dacă suma obţinută din aceste tranzacţii depăşeşte 9516 lei, cât a constituit scutirea personală în 2014).

Moldova va fi introdusă în circuitul turistic european „Drumul vinului”

În perioada 23-25 aprilie, pentru prima dată în Republica Moldova va fi organizat Forumul Internaţional Vitivinicol cu participarea ţărilor din bazinul dunărean şi ţărilor membre ale Organizaţiei de Cooperare Economică la Marea Neagră (OCEMN) sub egida Organizaţiei Mondiale a Turismului şi Agenţiei de Cooperare Internaţională a Germaniei (GIZ). Cu ocazia forumului, Moldova va fi inclusă în circuitul turistic european „Drumului vinului”. Directorul Agenţiei Turismului, Nicolae Platon, a declarat că în acest an Republica Moldova a preluat preşedinţia OCEMN. La forumul de la Chişinău  se aşteaptă participarea miniştrilor din 15 state.

Republica Moldova a început importul de gaze naturale din România

A fost dat startul importului de gaze naturale prin gazoductului Iaşi – Ungheni, construit cu susţinerea financiară a Uniunii Europene. Conform contractului semnat, pe parcursul anului 2015, în Republica Moldova va fi livrat peste un milion de metri cubi de gaze din România, la un preţ de 1010 lei româneşti (peste 4000 lei moldoveneşti) pentru 1000 de metri cubi. De notat, Moldova cumpără gaze din Rusia cu 311 dolari (circa 5600 lei) pentru 1000 de metri cubi. Viceministrul economiei, Valeriu Triboi, a apreciat că începutul importurilor de gaze naturale din România constituie un pas important în procesul de implementare a strategiei Guvernului Republicii Moldova de a se conecta la piaţa energetică a Uniunii Europene, care oferă cele mai bune soluţii pentru consolidarea securităţii energetice a statului.

La Chişinău se întruneşte Consiliul pentru comerţ al Acordului de liber schimb cu UE

Consiliul pentru comerţ al Acordului de Liber Schimb Aprofundat şi Cuprinzător Republica Moldova – UE (DCFTA), se reuneşte la 5 martie la Chişinău. Din partea Republicii Moldova, la şedinţă va participa viceministrul economiei, Octavian Calmâc, iar din partea UE Luc Pierre Devigne, şeful Unităţii de Comerţ în cadrul Comisiei Europene, negociatorii principali al Acordului de Liber Schimb Aprofundat şi Cuprinzător. „Întrunirea Consiliului va include un schimb de opinii şi informaţii privind fluxurile comerciale şi intensificarea comerţului cu UE. Vom aborda subiectul schimburilor comerciale la exportul şi importul cu UE, nivelul de utilizare a cotelor la exportul de mărfuri. Au fost pregătite un şir de decizii cu privire la regulile şi procedurile de funcţionare a Consiliului.

● JOI, 5 martie

A fost stabilită cantitatea de alcool etilic destinat utilizării în medicină


Cuantumul de alcool etilic nedenaturat (poziţia tarifară 2207), destinat utilizării în medicină şi producerii farmaceutice, va constitui în anul 2015, conform unei decizii aprobate de guvern, 54 987 800 decalitri. Cantitatea respectivă a fost solicitată de 14 întreprinderi. Au fost luate în consideraţie şi planurile de extindere a întreprinderilor producătoare de medicamente. Cantitatea aprobată este cu 31% mai mică decât în 2014. Două din întreprinderile utilizatoare se regăsesc pentru prima dată pe listă, ceea ce denotă apariţia pe piaţă a unor noi producători autohtoni de medicamente.

Viceministrul transporturilor şi infrastructurii drumurilor a fost prezentat colectivului

Noul viceministru al transporturilor şi infrastructurii drumurilor, Anatol Usatâi, a fost prezentat joi, 5 martie, echipei ministeriale cu care va lucra în următoarea perioadă. Ministrul Vasile Botnari a menţionat că sectorul drumurilor este extrem de important pentru dezvoltarea economiei ţării, pe care motiv reabilitarea întregii infrastructuri rutiere este un obiectiv prioritar în activitatea ministerului. „În perioada ce urmează, vrem să avansăm semnificativ în domeniul reabilitării infrastructurii drumurilor din Moldova. Am încrederea că experienţa acumulată de domnul Anatol Usatâi, ne va ajuta să realizăm lucruri frumoase pentru ţară, astfel ca oamenii să se bucure de tot mai multe drumuri bune, de calitate europeană”, a spus Vasile Botnari.

Festival nou dedicat vinului: Polobocul de aur

Începând cu acest an, va fi organizat Festivalul vinului artizanal, tradiţiilor gastronomice şi meşteşugurilor populare conexe „Polobocul de aur”. Acesta se va desfăşura anual, în a doua sâmbătă/duminică după sărbătorile de Paşti, iar locul va fi ales după provenienţa celor mai bune vinuri artizanale din cadrul concursului anului precedent. Valeriu Lazăr, preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie – care este organizatorul evenimentului, a subliniat că acest festival este conceput ca un eveniment de promovare,  nu doar a vinului, tradiţiilor gastronomice şi meşteşugurilor populare, ci şi a atracţiilor turistice din ţară, urmând a fi desfăşurat în fiecare an în localităţi diferite. „Concursul deja consacrat „Polobocul de aur” are potenţialul de a deveni un eveniment de masă, care promovează tradiţiile noastre autentice, ca element al capacităţii turistice naţionale”, a declarat Valeriu Lazăr.

Moldova şi alte 5 state creează reţeaua incubatoarelor de afaceri din bazinul Mării Negre

Republica Moldova, Grecia, România, Armenia, Ucraina şi Turcia au creat o platforma internaţională de colaborare pentru incubatoarele de afaceri – „Black Sea BI-Net”, statutul căreia a fost semnat joi, 5 martie, la Chişinău. „Prin intermediul acestei reţele, membrii incubatoarelor vor avea ocazia să facă schimb de bune practici şi să-şi găsească parteneri”, a spus viceministrul economiei, Tudor Copaci. Proiectul „Reţeaua Regională a Incubatoarelor de Afaceri” (BI-Net) a fost lansat la 23 martie 2013 de Organizaţia pentru Dezvoltarea Sectorului Întreprinderilor Mici şi Mijlocii (ODIMM) în calitate de partener lider, împreună cu partenerii din Grecia, România, Armenia, Ucraina şi Turcia.

Primul târg internaţional de turism din Moldova prezintă ofertele pentru sezonul 2015

20 de operatori de turism îşi prezintă ofertele în cadrul primului Târg internaţional de turism din Republica Moldova. Evenimentul, organizat de  Federaţia de Promovare a Turismului, se va desfăşura până duminică, 8 martie. Preşedintele federaţiei, Alexandru Filipshi, care este şi directorul unei agenţii de turism, a declarat că târgul este cu vânzare, iar vizitatorii pot procura oferte pornind cu 1 euro. „Este prima ediţie şi vine cu destinaţii directe pentru persoanele care vor să plece la odihnă. Anul viitor sperăm că va fi un târg mai mare, dar am început cu dreptul. Cel mai mare flux îl aşteptăm în zilele de odihnă”, a spus Alexandru Filipschi.

● VINERI, 6 martie

CFM anunţă data limită de înscriere la concursul pentru funcţia de director 

Consiliul de Administraţie al Întreprinderii de Stat „Calea Ferată din Moldova” (CFM) anunţă data limită de înscriere la concursul de suplinire a funcţiei vacante de director general. Dosarul poate fi depus la comisia de concurs în termen de 14 zile lucrătoare din data afişării avizului, dar nu mai târziu de 31 martie, ora 16.00. Candidatul trebuie să aibă vârsta minimă de 30 de ani şi o experienţă de muncă de cel puţin 10 ani, iar experienţa de activitate în cadrul Căii Ferate este un avantaj. De asemenea, trebuie să deţină experienţă de activitate în funcţie de conducere pentru cel puţin 8 ani şi să deţină experienţă de administrare financiară, marketing, reorganizare de întreprinderi şi administrarea de criză a întreprinderilor. Sunt eligibili candidaţii cu studii superioare tehnice, economice sau juridice, iar studiile în domeniul transportului feroviar constituie un avantaj.

Amenzi de un milion de lei pentru comercianţii de flori 

Comercianţii de flori au fost subiectul unor verificări operative ale inspectorilor fiscali, în perioada  26 februarie - 5 martie, iar ca rezultat al abaterilor constate  au fost aplicate amenzi în sumă de un milion de lei. Din cei 359 de contribuabili verificaţi, 311 au admis încălcări. Potrivit Serviciului Fiscal de Stat, cele mai frecvente încălcări ţin de desfăşurarea activităţii de întreprinzător fără înregistrare la Camera Înregistrării de Stat sau la o altă autoritate publică competentă (174 de cazuri). Alte încălcări constituie nerespectarea regulilor de efectuare a decontărilor băneşti în numerar cu utilizarea maşinii de casă şi control (96 de cazuri) şi lipsa documentelor de provenienţă a mărfurilor comercializate (36 de cazuri). Totodată, 25 de secţii comerciale au fost sigilate deoarece au împiedicat efectuarea controlului fiscal.

Moldova în pericol de recesiune, Expert Grup 

Lipsa unor reforme structurale vizibile în domeniul economiei ar putea duce Republica Moldova în recesiune în 2015, notează Centrul Analitic Independent „Expert Grup” în publicaţia economică lunară „Realitatea Economică”. Indicele Compozit Anticipator, calculat de Expert-Grup şi care agregă 6 indicatori macroeconomici de referinţă, a marcat, în decembrie anul trecut, 87 puncte, în scădere pentru a treia lună consecutiv, ceea ce denotă continuarea presiunilor negative asupra economiei moldoveneşti. Experţii economici menţionează că înrăutăţirea situaţiei economice din ultima perioadă este determinată atât de factori din partea cererii, cât şi din partea ofertei, fapt ce necesită un spectru larg de măsuri de politică economică. Presiunile din partea ofertei derivă din reducerea exporturilor, spre UE şi în special spre CSI. Involuţiile respective au fost cauzate de condiţiile economice dificile din regiune, care au cauzat răcirea cererii externe pentru produsele moldoveneşti, precum şi de restricţiile comerciale aplicate de către Federaţia Rusă.

4 companii au fost amendate pentru că au scumpit preţul la electrocasnice 

Consiliul Concurenţei a sancţionat 4 agenţi economici pentru majorarea exagerată şi concomitentă a preţurilor la produsele electrocasnice. Decizia a fost luată vineri, 6 martie. Amenda, în valoare totală de 5,3 milioane lei, urmează să fie achitată de către reţelele comerciale Maximum, Bomba, FoxMart şi Alina Electronic. Întreprinderile nu au oferit o justificare concretă pentru decizia de a scumpi concomitent produsele electrocasnice pe care le comercializează.

ANSA intensifică controalele şi va cere extinderea listei exportatorilor de mere în Rusia 

Inspectorii posturilor fitosanitare vor efectua controale minuţioase a loturilor de mere şi a unităţilor de transport care pleacă spre Rusia. Totodată, Agenţia Naţională pentru Siguranţa Alimentelor (ANSA) anunţă că va solicita serviciului Rosselhoznadzor extinderea listei companiilor moldoveneşti cu drept de export. Specialiştii agenţiei vor intensifica şi controalele materialului săditor pe piaţa internă, care este supus riscului avansat de contaminare, în contextul începerii lucrărilor agricole. La fel, vor fi intensificate controalele pentru a nu permite livrarea loturilor de marfă contaminate cu obiecte de carantină pe teritoriul Federaţiei Ruse.

Delegaţia UE a făcut mai multe recomandări pentru implementarea DCFTA 

Delegaţia Uniunii Europene a venit în cadrul reuniunii Consiliului pentru comerţ cu un şir de recomandări privind dinamizarea implementării angajamentelor în cadrul Acordului de Liber Schimb Aprofundat şi Cuprinzător RM-UE (DCFTA). Una dintre acestea ţine de dinamizarea utilizării potenţialului DCFTA la export, mai cu seamă a cotelor preferenţiale şi obţinerea dreptului la exportul de produse de origine animalieră. Experţii Uniunii Europene au recomandat reluarea şi accelerarea activităţilor de armonizare şi implementare a legislaţiei europene, în 2015 urmând a fi transpuse în legislaţia naţională circa 30 de directive europene în diferite domenii. Alte recomandări au mai vizat organizarea unui şir de videoconferinţe pentru buna înţelegere a legislaţiei UE şi a impactului asupra mediului de afaceri şi consumatori, precum şi activităţi de mediatizare a DCFTA în Moldova, inclusiv şi în regiunea transnistreană.

● SÂMBĂTĂ, 7 martie

O pătrime dintre contribuabili au depus până acum declaraţia pe venit 

Circa o pătrime dintre contribuabilii (persoane fizice) care au obligaţia de a prezenta declaraţia cu privire la impozitul pe venit pentru 2014 şi-au onorat această obligaţie, a anunţat Veronica Vragalev, şefă de direcţie la IFPS. Într-o emisiune la Radio Moldova, Veronica Vragalev a reamintit că obligaţia de a prezenta declaraţia pe venit o au persoanele fizice care lucrează şi obţin salariu la mai multe locuri de muncă, persoanele care nu au salariu, dar au avut venituri din vânzarea unor proprietăţi sau darea în chirie a terenurilor agricole, dacă veniturile obţinute depăşesc suma scutirii personale (9516 lei în 2014), precum şi persoanele care îşi schimbă domiciliul în altă ţară.