logo

RETROSPECTIVA SĂPTĂMÂNII 18-24 decembrie. Cele mai importante știri din fluxul IPN „Economie & Business”


https://www.ipn.md/ro/retrospectiva-saptamanii-18-24-decembrie-cele-mai-importante-stiri-din-fluxul-ip-7966_1039028.html

● LUNI, 18 decembrie

Mobiasbancă a obținut un împrumut suplimentar din partea BERD

Mobiasbancă-Groupe Societe Generale a obținut un împrumut suplimentar de 20 milioane de euro în cadrul programului Liniei de Creditare EU4Business – EBRD, Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare, pentru a răspunde cererii înalte de finanțare a companiilor locale care investesc în îmbunătățirea calității produselor și serviciilor. Potrivit unui comunicat de presă al instituției bancare, împrumutul de zece milioane de euro oferit Mobiasbancă în cadrul programului Liniei de Creditare EU4Business – EBRD în decembrie 2016 a înregistrat o cerere înaltă. 12 întreprinderi au beneficiat deja de finanțarea BERD, iar numărul de solicitări este în continuă creștere.

La acest număr puteți afla informații despre mersul trenurilor și cât costă biletele

Din 1 ianuarie 2018, în cadrul biroului de informații al Întreprinderii de Stat „Calea Ferată din Moldova” va fi activ un singur număr de telefon: (022) 83 33 33. Noul număr este deja activat și poate fi utilizat de beneficiari. Numele la care s-a sunat până acum vor fi dezactivate din prima zi a anului viitor.

Politicile de subvenționare au devenit mai favorabile afacerilor, secretar de stat

În 2017, au primit subvenții din Fondul Național de Dezvoltare a Agriculturii și Mediului Rural aproape de două ori mai multe întreprinderi decât în 2016, a comunicat secretarul general de stat al Ministerului Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului, Iurie Ușurelu, în cadrul unei conferințe de presă. Potrivit lui Ușurelu, datorită aprobării Regulamentului de subvenționare a  producătorilor agricoli pe o perioadă de cinci ani (și nu pe un singur an ca mai înainte), politicile de subvenționare au devenit mai predictibile, mai favorabile afacerilor în sector agricol.

● MARŢI, 19 decembrie

Echilibrarea intereselor businessului cu cele ale societăți, premisă pentru dezvoltare

Proiectul legii privind reducerea presiunii instituțiilor statului asupra businessului, propus de Ministerul Justiției a fost supus unei dezbateri ample la care au participat peste 100 de oameni de afaceri, funcționari publici, reprezentanți ai organizațiilor societății civile. Ministrul justiției Vladimir Cebotari a menționat că proiectul își propune să amelioreze în continuare mediul de afaceri, să atragă investiții noi în economia Moldovei și să reducă presiunea asupra antreprenoriatului din partea instituțiilor de forță.

SA Transgaz România și-a deschis o reprezentanță în Republica Moldova

Agenția Servicii Publice a înregistrat în Registrul de stat al persoanelor juridice Societatea cu Răspundere Limitată „EuroTransgaz”, care este reprezentanța SA Transgaz România în Republica Moldova. Potrivit unui comunicat de presă al Ministerului Economiei și Infrastructurii, printre principalele obiective de activitate ale noului agent economic sunt producerea, transportul, distribuția, stocarea și furnizarea gazelor naturale, transporturi prin conducte, depozitări, precum și activități de consultanță pentru afaceri și management.

S-a semnat Protocolul celei de-a IX-a reuniuni a Comisiei interguvernamentale moldo-turce

Valoarea schimburilor comerciale între Republica Moldova și Turcia a crescut considerabil pe parcursul ultimilor ani, până la circa 500 de milioane de dolari. Autoritățile ambelor state susțin că acest lucru se datorează Acordului de comerț liber dintre Republica Moldova și Turcia, care a intrat în vigoare la 1 noiembrie 2016. Părțile își propun ca valoarea schimburilor comerciale să atingă în timpul apropiat un miliard de dolari. Declarații în acest sens au fost făcute co-președinții Comisiei Interguvernamentale moldo-turce de colaborare economică, vicepremierii Octavian Calmâc și Hakan Çavuşoğlu, în cadrul unei conferințe de presă la Chișinău.

A fost lansat controlul comun moldo-ucrainean în punctul de trecere „Palanca”

Din 19 decembrie, în punctul de trecere a frontierei „Palanca” este lansat controlul comun moldo-ucrainean. În fază incipientă, reieșind din constrângerile de infrastructură legate de extinderea și modernizarea acestui punct de trecere, controlul comun va fi efectuat în punctul de trecere instituit temporar. Potrivit autorităților, instituirea controlului comun în acest punct de trecere va contribui la fluidizarea traficului transfrontalier, dar și va asigura o transparență mai mare în procesul de efectuate a controalelor de rigoare prin implementarea ghișeului unic și a opririi unice.

MIERCURI, 20 decembrie

Primul parc pentru tehnologia informației își începe activitatea din ianuarie 2018

Primul parc pentru tehnologia informației – „Moldova IT park” – își începe activitatea la 1 ianuarie 2018. Inițiativa a fost lansată la finele lunii octombrie de către un grup de companii din domeniu și a fost susținută astăzi, 20 decembrie, de către Guvern. Formatul „Moldova IT Park” va fi virtual, cu edificarea în perspectivă a infrastructurii fizice.

Guvernul va acorda subvenții pentru crearea locurilor de muncă

Subvenții în mărime de 40 de mii de lei vor fi acordate în 2018 pentru crearea fiecărui loc de muncă. Guvernul a aprobat astăzi, 20 decembrie, un regulament în acest sens. Subvențiile pentru 2018 vor fi achitate în două tranşe, pe parcursul a doi ani. Mijloacele financiare necesare în acest scop sunt prevăzute în cadrul bugetar pe termen mediu. Mărimea subvenției va fi indexată anual în funcție de creșterea salariului mediu pe economie.

Moldova semnează cu BERD și BEI pentru finanțarea interconectării electrice cu România

Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD), Uniunea Europeană (UE), Banca Europeană de Investiții (BEI) și Banca Mondială oferă un pachet de finanțare în sumă de 270 de milioane de euro pentru a asigura interconectarea permanentă între rețelele electrice din Moldova și România. Pachetul de finanțare include împrumuturi de la BEI și BERD de 80 de milioane de euro fiecare, un împrumut de 70 de milioane de euro de la Banca Mondială și un grant de 40 de milioane de euro din fondurile UE. Acordurile de credit cu BERD și BEI au fost semnate miercuri, 20 decembrie, la Chișinău.

● JOI, 21 decembrie

Siguranța alimentelor, premisă pentru un grad mai înalt al sănătății publice

Cabinetul de miniștri a aprobat Strategia pentru siguranța alimentelor pentru anii 2018-2022. Documentul are drept scop atingerea unui nivel înalt de asigurare a siguranței alimentelor și a protecției consumatorilor.

Moldova și-a îmbunătățit cadrul legal privind transparența băncilor, șeful BERD Moldova

Republica Moldova și-a îmbunătățit cadrul legal în ceea ce privește transparența sectorului bancar, iar acest lucru va permite atragerea potențialilor investitori străini cu reputație. Declarația a fost făcută de către Dimitri Gvindadze, șeful biroului Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare din Moldova (BERD), la conferința de presă susținută cu prilejul încheierii mandatului. Dimitri Gvindadze a spus că 2/3 din sectorul bancar al Republicii Moldova se află sub supravegherea specială a Băncii Naționale din cauza problemelor care țin de acționariat și buna guvernanță.

Criza bancară a dus la dezvoltarea accelerată a serviciilor non-bancare, expert

Pe fundalul crizei bancare, sectorul non-bancar și-a majorat de 2,3 ori cota de piață – de la 7,1% în 2013, până la 16,4% în 2017. Expertul IDIS „Viitorul” Veaceslav Ioniță constată că de 20 de ani se vorbește că Moldova trebuie să dezvolte servicii alternative de finanțare a economiei, însă acest lucru a devenit real doar în urma unei crize puternice de sistem. Declarația a fost făcută în cadrul evenimentului de prezentare a produsului Economic Outlook: „2018 – anul reformelor sau al stagnării?”

● VINERI, 22 decembrie

Întreprinderile municipale și subdiviziunile CMC vor efectua achiziții prin Mtender

Începând cu noul an, întreprinderile municipale și subdiviziunile Consiliului municipal Chișinău vor efectua achiziții publice prin intermediul sistemului electronic Mtender. Oportunitatea este prevăzută doar pentru achizițiile mici, în sumă de până la 80 de mii de lei. Inițiativa le aparține consilierilor socialiști.

Termenul de dare în arendă a terenurilor agricole, extins cu doi ani

Parlamentul a votat în prima lectură un proiect de modificare a unor acte legislative prin care se extinde, de la trei la cinci ani, perioada de dare în arendă a terenurilor agricole. Contractele vor fi înregistrate la oficiul cadastral teritorial. La cererea titularului, termenul de dare în arendă a unui bunului imobil poate fi mai mic de cinci ani. În acest caz, contractul se va înregistra la primărie.

Termen prelungit pentru achitarea taxei de poluare a mediului

Parlamentul a adoptat în lectură finală, cu votul a 82 de deputați, un proiect de modificare și completare a Legii cu privire la poluarea mediului. Potrivit proiectului, cei care declară și achită taxa respectivă se scutesc de aplicarea amenzilor și penalităților conform Codului fiscal pentru aceste sume.

● SÂMBĂTĂ, 23 decembrie

Sinteza raportului Kroll II ridică multe semne de întrebare, experți

Sinteza raportului Kroll II, care a fost publicată de către Banca Națională a Moldovei pe 21 decembrie, ridică mai multe semne de întrebare la care autoritățile de stat trebuie să dea răspunsuri. Declarațiile au fost făcute în cadrul emisiunii „Cutia neagră” de la postul de televiziune TV8. Lilia Carasciuc, director executiv Transparency International Moldova, spune că o întrebare la care nu se dă răspuns în sinteza raportului Kroll II este cine a fost beneficiarul final al furtului miliardului.

Kroll lasă să se înțeleagă că „grupul Șor” are rol important în furtul miliardului, opinie

Fostul ministru al finanțelor, Veaceslav Negruţa, expert Transparency International-Moldova, susţine că raportul „Kroll” în sinteza prezentată lasă loc de înțelegere că nu doar „grupul Șor” este parte, dar că rolul lui în realizarea acestei spălătorii și acestei inginerii financiare este unul important. De cealaltă parte, actualul ministru al finanțelor, Octavian Armaşu, dă asigurări că statul va pune mâna pe averile celor care se fac vinovați de furtul miliardului. Într-un interviu pentru Radio Europa Liberă, Veaceslav Negruţa a declarat că cel de-al doilea raport Kroll confirmă cele spuse în primul raport şi descrie și ingineriile, și mașinăria furtului și a fraudelor bancare care au avut loc în Republica Moldova.

Punctul vulnerabil al turismului rural este factorul sezonier, expert

Rata de ocupare în pensiunile agro, eco și rurale este sub 20% anual, un nivel destul de scăzut, care prin eforturi comune a operatorilor din industrie trebuie ridicat cel puțin la nivelul de 30%. Punctul vulnerabil al turismului rural este factorul sezonier. Astfel, în perioada de vară gradul de ocupare a pensiunilor ajunge la 40%, un nivel acceptabil pentru o afacere în domeniul dat, dar în perioada de primăvară indicatorul scade de două ori. Concluziile aparțin expertului economic de la Institutul pentru Dezvoltare și Inițiative Sociale „Viitorul”, Veaceslav Ioniță.