● Marţi 18 aprilie
ANRE a stabilit preţuri plafon mai mari la carburanţi
Agenţia Naţională pentru Reglementare în Energetică anunţă preţuri plafon crescute la carburanţi pentru următoarele două săptămâni. Începând de miercuri, 19 aprilie, preţul plafon pentru un litru de benzină creşte cu 69 de bani, iar pentru un litru de motorină cu 64 de bani. Pentru un litru de benzină premium cu cifra octanică 95 a fost stabilit un preţ de 18,18 lei, comparativ 17,49 stabilit acum două săptămâni. Motorina va costa 15,48 lei lei, comparativ cu 14,84 lei, plafon stabilit acum două săptămâni.
● Miercuri 19 aprilie
Expert-Grup despre investigația Kroll
La aproape trei ani de la criză, autoritățile au recuperat din vânzarea activelor celor trei bănci 963 de milioane de lei, pe când compania Kroll, care a fost contractată pentru a desfășura o investigație și a oferi suport autorităților privind recuperarea banilor, a identificat săvârșirea unor infracțiuni în valoare de aproximativ 600 de milioane de dolari. În prezent, singura soluție care în mod real poate diminua presiunea pe cetățeni se referă la urmărirea în măsura posibilă a banilor dispăruți și, evident, recuperarea acestora. Concluziile se regăsesc într-un studiu semnat de expertul Centrului Analitic Independent Expert-Grup, Eugen Ghilețchi.
Ministerul Economiei propune alocarea a 12,5 milioane de lei pentru Fabrica de Sticlă
Ministerul Economiei propune alocarea a 12,5 milioane de lei din bugetul de stat Întreprinderii de Stat „Fabrica de Sticlă din Chișinău”, pentru majorarea capitalului social, în condițiile în care aceasta se află într-o situație financiară dificilă. Un proiect de hotărâre a Guvernului în acest sens a fost publicat pentru dezbateri publice pe particip.gov.md. Majorarea capitalului este judicioasă, reieșind din situația actuală a fabricii. În august 2016 Fabrica de Sticlă și-a sistat activitatea de producere ca urmare a accidentului care a avut loc la cuptorul de topit sticlă.
● Joi 20 aprilie
Rapița şi livezile de sâmburoase sunt cele mai afectate de ninsori
Gradul de afectare a culturilor de câmp încă nu poate fi determinat, dar deja este clar că cel mai mult are de oferit rapița, dar și livezile de sâmburoase și de nuc. Cei mai vulnerabili sunt pomii tineri. Viceministrul Iurie Ușurelu, care exercită interimatul de ministru, a emis ordinul de creare a Comisiei de monitorizare și documentare cu privire la înghețurile târzii din primăvara anului 2017. Comisia are la dispoziție zece zile lucrătoare ca să evalueze situația, în baza informațiilor prezentate de către Direcțiile raionale agricultură și alimentație. Ca rezultat, vor fi elaborate recomandări privind măsurile ce urmează a fi întreprinse în vederea reducerii consecințelor înghețurilor.
Sprijin german pentru Republica Moldova
Germania va susţine autoritățile din Republica Moldova în aplicarea reformelor în domeniul migrației de muncă, legislației muncii, politicii fiscale pentru stimularea investițiilor străine şi realizării programului de industrializare. Ministrul economiei, Octavian Calmâc, a avut o discuție cu reprezentanții Ambasadei Republicii Federale Germania şi ai Agenției de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ). Oficialii germani au spus că în urma implementării Proiectului de Consiliere a Guvernului Republicii Moldova în politici economice pentru anii 2016-2017, au fost îmbunătățite condițiile de atragere a investițiilor în Moldova, iar mediul de afaceri este implicat tot mai activ în elaborarea propunerilor de reformare a domeniilor. Potrivit lor, în prezent serviciile de promovare a investițiilor sunt consolidate, Guvernul de la Chişinău oferă asistență bazată pe cerere pentru proiecte potențiale și actuale de investiții care creează locuri de muncă.
● Vineri 21 aprilie
Caisul, piersicul și nucul sunt cele mai afectate de vremea rea
Caisul, persicul, nucul, dar și suprafețele însămânțate cu rapiță sunt cel mai mult afectate de temperaturile scăzute și de ninsorile târzii, înregistrate între 20 şi 21 aprilie. Cel mai rezistent este mărul. Concluziile aparțin specialiștilor din cadrul Direcțiilor Agricultură și Alimentație din teritoriu, care în regim de urgență au vizitat plantațiile pomicole multianuale, viile și culturile cerealiere. Potrivit unui comunicat de presă al Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare, pomii fructiferi au fost afectați diferit, în funcție de specie și limitele de rezistență la temperaturi scăzute. Pe primul loc în ordinea sensibilității se află caisul, persicul și nucul. Mai puțin au avut de suferit cireșul și vișinul, deoarece la aceste specii polenizarea florilor deja a avut loc. La prun există probabilitatea mai avansată a distrugerii organelor florale. Mărul, care se află în faza de buton floral, este mai rezistent la temperaturile joase. Culturile cerealiere de toamnă și vița de vie nu au avut de suferit.
În agricultură în acest moment nu sunt înregistrate pagube majore
În agricultură în acest moment nu sunt înregistrate pagube majore, anunță Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare într-un comunicat de presă. În centru-nord nu s-au înregistrat înghețuri, astfel culturile din zona respectivă nu vor fi afectate major. În zona centru-sud, unde temperaturile au coborât până la minus 3 grade Celsius, situația este mai rea. În zona centrală stratul de zăpadă măsoară 60-80 de centimetri, în unele locuri chiar și un metru, în timp ce în zona de sud zăpada este de 50-60 de centimetri grosime. În acest condiții, ar putea suferi plantațiile pomicole tinere, mai ales culturile de alun, a căror suprafață foliară este dezvoltată până la 40%. De asemenea, s-ar putea înregistra daune la plantațiile de cireș, vișin și cais. În unele zone din văi plantațiile de nuc au înghețat. Din cauza zăpezii masive, în câteva localități s-au identificat distrugeri de sere, construite necorespunzător.