logo

RETROSPECTIVA SĂPTĂMÂNII 16-22 septembrie


https://www.ipn.md/ro/retrospectiva-saptamanii-16-22-septembrie-7966_1068299.html

Cele mai importante știri din fluxul IPN „Economie & Business”

● LUNI, 16 septembrie


Investitorii nu vin în Moldova din cauza instabilității, forum

Legislația Republicii Moldova este adaptată practicilor europene, dar există deficiențe în implementarea acesteia. Reforma justiției ar putea spori atractivitatea investițională în Republica Moldova. Opinii în acest sens au fost enunțate în cadrul Forumului Presei Economice, organizat de Clubul Presei Economice, cu privire la activitatea pe parcursul a 100 de zile a noului Guvern. Ana Groza, director executiv al Asociației Investitorilor Străini, spune că oamenii de afaceri așteaptă din partea Guvernului reforme reale, cu rezultate palpabile, iar reforma justiției este cea mai așteptată. Membrii Asociației au venit cu propunerea către Guvern de creare a unei comisii speciale a partenerilor de dezvoltare, care vor iniția procesul de evaluare a judecătorilor și procurorilor.

● MARȚI, 17 septembrie

Există motive de reziliere a contractului de concesionare a Aeroprotului, raport

Întregul proces, cât și contractul de concesionare a Aeroportului Internațional Chișinău, au fost afectate de condiții de nulitate. Gravitatea și încălcarea flagrantă a legii rezultă și din hotărârea prin care Guvernul a decis să organizeze un concurs închis, pe când legea spune că acesta trebuie să fie public. Totodată, neexecutarea obligațiilor contractuale de către concesionar sau încălcarea obligațiilor contractuale duc la posibilitatea rezilierii contractului de concesiune. Concluziile se regăsesc în raportul preliminar prezentat marți, 17 septembrie, la ședința Comisiei parlamentare de anchetă pentru analiza modului de organizare și desfășurare a privatizării și concesionării proprietății publice în perioada anilor 2013-2019.

● MIERCURI, 18 septembrie

La Moldtelecom au existat practici care au prejudiciat compania, director APP

Auditul efectuat la compania Moldtelecom a evidențiat mai multe practici vicioase, care s-au răsfrânt în mod direct asupra rezultatelor financiare ale companiei. Declarația îi aparține directorului Agenției Proprietății Publice, Eugeniu Moraru. Într-o conferință de presă susținută pe 18 septembrie, directorul APP a evidențiat că la Moldtelecom au existat promovări ale unor anumiți agenți economici și efectuarea de plăți neargumentate. .„În urma unui contract încheiat, în aprilie 2013, cu o firmă cu capital străin privind organizarea, operarea, administrarea și întreținerea bazei de date care ține de portabilitatea numerelor de telefon, Moldtelecom a achitat 110 milioane lei pentru servicii practic inexistente”, a declarat Eugeniu Moraru.

Audieri în comisie parlamentară privind recolta de mere și struguri

Prețul pe care îl propun fabricile producătorilor pentru un kilogram de mere depinde de costurile logistice și de cantitățile livrate. Acest fapt explică diferența de prețuri în diferite regiuni ale țării. Subiectul a fost discutat astăzi, 18 septembrie, în cadrul unor audieri publice în comisie parlamentară. Ministrul agriculturii, dezvoltării regionale și mediului, Georgeta Mincu, a remarcat că, din informațiile pe care le are, producătorii au sistat livrarea merelor către fabrici. În țară există doar patru companii de procesare, iar capacitățile acestora sunt reduse. Cât privește exporturile, mere sunt livrate în peste 30 de țări
.

Deputații își doresc o „lege a deoffshorizării”

Deputații propun adoptarea unei „legi a deoffshorizării”. Prevederile stabilesc restricții de participare la proceduri de privatizare, parteneriate public-private, achiziții publice și concesiuni de lucrări și servicii pentru persoanele juridice fondate de subiecți din jurisdicții care nu respectă standarde internaționale de transparență. Restricțiile vizează și persoanele juridice în componența cărora figurează, direct sau indirect, persoane înregistrate sau cu reședință în astfel de jurisdicții. Proiectul a fost examinat de Comisia economie, buget și finanțe.

● JOI, 19 septembrie

BNM: Băncile moldovenești sunt deschise să conlucreze inclusiv cu agenții economici din regiunea transnistreană

Băncile licențiate din Republica Moldova sunt deschise în continuare să conlucreze cu agenții economici, inclusiv cu cei din regiunea transnistreană. Mențiunea a fost făcută de viceguvernatorul Băncii Naționale a Moldovei, Ion Sturzu, la întrevederea subgrupurilor de lucru, la sediul Misiunii OSCE din Tiraspol, luni 16 septembrie. Oficialul a precizat că băncile își tratează clienții în mod echitabil, iar singura condiție impusă este respectarea legislației, transmite IPN cu referire la un comunicat de presă al BNM.

4000 de mărci comerciale luptă pentru titlul de „cea mai cunoscută marcă comercială”

Circa 4000 de mărci comerciale participă la concursul național al celor mai cunoscute mărci din Republica Moldova. Marian Bunescu, directorul companiei de proprietate intelectuală INTELSTART LTD, organizatoare a concursului, a precizat într-o conferință de presă că anul acesta se desfășoară cea de a patra ediție a concursului„Scopul concursului este de a identifica cele mai recunoscute mărci de către public, prin intermediu unui vot online”, a spus Marian Bunescu, care a menționat că mărcile pot fi votate pe site-ul notorium.md. Perioada în care se poate vota este: 9 septembrie – 11 octombrie.

Moldova și Rusia intenționează să acționeze pentru a elimina barierele comerciale

Intenția de a întreprinde acțiuni substanțiale pentru a fi eliminate barierele în calea comerțului și de a crea condiții prielnice în acest sens au fost confirmată în cadrul ședinței Comisiei interguvernamentale moldo-ruse, care s-a reunit pe 18 și 19 septembrie la Chișinău. „La ședințele comisiei au participat înalți funcționari ai ministerelor, departamentelor și a altor organe executive din Republica Moldova și Federația Rusă, iar în calitate de observatori în componența delegației moldovenești au fost incluși și experții de profil de la Tiraspol”, se arată într-un comunicat de presă al Ministerului Economiei și infrastructurii.

● VINERI, 20 septembrie

BNM cere băncilor licențiate să testeze serviciile de păstrare a bunurilor clienților

Verificarea și testarea serviciilor de păstrare a bunurilor deponenților, precum și informarea clienților despre riscurile aferente –  sunt solicitările pe care Banca Națională a Moldovei le-a înaintat băncilor licențiate. Într-un comunicat de presă al BNM se arată că scopul solicitărilor este de prevenire a riscurilor. „Verificările urmează să se încheie pe 22 octombrie 2019, după care, în cel mult 30 de zile lucrătoare, băncile vor trebui să prezinte BNM rezultatele, dar și un plan de măsuri pentru înlăturarea deficiențelor depistate”, se arată în comunicat.

Rezultatele parteneriatului cu Banca Mondială, discutate la SA „Termoelectrica”

Progresele înregistrate de SA „Termoelectrica” în cadrul Proiectului Îmbunătățirea Eficienței Sistemului de Alimentare Centralizată cu Energie Termică au fost evaluate pozitiv de către o echipă de experți ai Băncii Mondiale. Delegația a fost formată din managerul de țară pentru Republica Moldova, Anna Akhalkatsi, coordonatorul program de țară pentru Belarus, Moldova și Ucraina, Anthony Gaeta, managerul pentru dezvoltare eficientă, Europa și Asia Centrală, Sugharshan Canagarajah, și șeful Proiectului Îmbunătățirea Eficientei SACET, Sandu Ghidirim.

Moldovagaz are un nou Consiliu de Observatori

Adunarea generală extraordinara a acționarilor SA ,,Moldovagaz” a ales astăzi, 20 septembrie, noua componență a Consiliului de Observatori. Este vorba despre Elena Burmistrova, Serghei Kuzneț, Victor Valov, Ghenadie Abașchin, Adrian Lupușor și Călin Negură. Potrivit unui comunicat de presă al Moldovagaz, în cadrul primei ședințe a Consiliului de Observatori, președinte al acestuia a fost aleasă Elena Burmistrova, iar vicepreședinte – Adrian Lupușor.

● SÂMBĂTĂ, 21 septembrie

Igor Dodon: Are loc relansarea totală a relațiilor dintre Moldova și Rusia

„În prezent are loc relansarea totală a relațiilor dintre Moldova și Rusia, este restabilit dialogul la nivel de Guvern și Parlament”. Declarația aparține președintelui Igor Dodon și a fostă făcută la Forumul economic moldo-rus, care se desfășoară zilele acestea la Chișinău. Șeful statului a participat la eveniment, alături de președintele Parlamentului, Zinaida Greceanîi, precum și alături de reprezentantul special al președintelui Federației Ruse pentru dezvoltarea relațiilor comercial-economice cu Republica Moldova, vicepremierul Dmitri Kozak. Potrivit președintelui, evenimentul demonstrează faptul că, la nivelul conducerii celor două țări, este clar modul în care trebuie să se meargă mai departe.